Replica lui Mihail Neamțu pentru fostul preot, devenit ateu, Ion Aion: „Faptul că noi vrem să evacuăm din spațiul public experiența credinței, religiozitatea sau sacrul este o încercare fără precedent în istoria umanității”

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un tânăr preot, doctor în teologie și profesor de Seminar, s-a rupt de Biserica Ortodoxă Română și a deschis o dezbatere îndelung ocolită. 

După spovedania din spațiul public, Mihail Neamțu, scriitor și om politic, proaspăt membru al PNL, a oferit o replică politicoasă în care îi solicită preotului ateu să răspundă la câteva întrebări foarte importante.

„E o tragedie să te desparți de oamenii pe care i-ai îmbărbătat. Să fi soldat, să ajungi sergent, după care să ajungi locotenent, iar după asta să ajungi colonel și să le spui soldaților tăi: „Fraților! Ați luptat în zadar, ca niște proști pe un front fictiv cu niște adversari care nu există. Sau care nu sunt adversari de fapt, care sunt prietenii noștri. Să spui unor oameni că ei au trăit în minciună sau să spui tu despre tine că ai trăit în minciună 11 ani, poate luând și un salariu, poate făcând tot soiul de activități în jurul acestei vocații, cred că este tragic, cred că este zguduitor și pentru această onestitate a omului care se desparte de minciuna în care el crede că trăiește, am un cuvânt de laudă. Pentru faptul că el restituie această neliniște fără ca el să fi consumat până la capăt această neliniște, nici filozofic nu mi s-a părut că el a epuizat această cercetare, acest drum. Nici științific nu mi se pare că s-a edificat. De care parte a științei va sta? Există o știință care susține că la întrebarea privind originea universului nu putem răspunde și există o altă știință mai dogmatică care pretinde că ea uzurpă rolul filozofiei și al teologiei și prin urmare ea vrea să răspundă la toate întrebările. De partea cui vă aflați? 

Sunt multe de zis, am văzut gestica acestui om, m-am uitat la felul în care așeza cuvintele, foarte măsurat, foarte articulat. Mi s-a părut un om emoționat de faptul că rostește cuvinte care lasă urme. Să spui celor care poate i-ai dus pe ultimul drum, la groapă, ca să-și jelească morții, să le spui că nu mai există nicio consolare, că nu există niciun Dumnezeu, să le spui că ei sunt nicăieri, că ei sunt de fapt materie descompusă. Să le spui asta celor cărora le-ai ținut o predică despre consolarea Raiului e neliniștitor, e greu, e complicat. Pe de altă parte, discursul lui, care a fost justificat sub semnul acestei crize de autenticitate. Omul a spus: Nu trăiesc până la capăt credința asta. Sunt biruit de necredință. Sunt compleșit de lipsa de evidență pentru ceea ce eu mărturisesc, Crezul de la Niceea, Cartea genezei, cartea apocalipsei, alfa și omega. Hristos despre care a vorbit într-un fel aparte, nu mă convinge până la capăt. 

Am văzut și o critică socială a Bisericii și vreau să-i spun acestui om: Să nu le amestecăm. Critica socială a bisericii a făcut-o Ioan Gură de Aur, a făcut-o Antonie cel Mare. Critica implicită a unui sistem rigid, ecleziastic, au făcut-o toți cei care au mers în deșertul egiptean și de care m-am ocupat într-o teză de doctorat. Nu sunteți primul care să spună că Biserica oficială și instituțională nu e neapărat lipită de biserica vie, nu sunteți primul care să observe că există ipocrizie religioasă. Iisus a observat-o primul în critica pe care a adus-o templului, în critica pe care a adus-o unui sistem pe care de fapt de control mai mult decât de orice altceva. Ori dacă așa stau lucrurile, dacă nu sunteți primul care a criticat neajunsurile bisericii. Să vă dau un singur citat din Benedict Ghiuș: „Cea mai mare persecuție împotriva bisericii este nevrednicia slujitorilor ei”. Repet, Biserica Ortodoxă Română trece printr-o criză pe care ea o ignoră la nivelul de vârf cel puțin. Nu l-am văzut pe Patriarhul Daniel ieșind într-un dialog sau într-un interviu cu un om simplu de pe stradă, sau binențeles, cu un intelectual, cu un jurnalist. De șapte ani de zile nu l-am văzut răspunzând la întrebările pe care i le-ar pune un om obișnuit. Patriarhul Daniel nu face ce a făcut Iisus. Iisus a stat de vorbă cu oricine, cu fariseii, cu vameșii, a stat de vorbă cu femeia prostituată, a stat de vorbă cu oamenii educați. Iisus nu a respins pe nimeni și din punctul ăsta de vedere îmi dau seama că Biserica trece printr-o criză. 

Chiar dacă în același timp, Biserica poate să revendice și foarte bine o face, că este neînțeleasă, că este victima unor campanii de presă, ceea ce este și adevărat, Biserica poate să spună că faptele ei de milostenie trec nevăzute. Biserica poate să spună câteva lucruri, dar lipsa de conducere pe care o vedem azi este evidentă. Ea ajunge să se folosească de oameni politici condamnați penal pentru a căpăta un plus de influență. Eu nu știu ca Iisus să fi folosit firme de PR, nici partide politice din timpul său, când existau și atunci partide politice. 

Dragă Ilie Toader, cu asta suntem de acord. Criza există, criza transparenței este evidentă, dar asta nu evacuează problema mea și mai ales problema dumitale. Odată ce ai plecat din Biserică pentru a spune că știința rezolvă toate lucrurile, pentru a spune că problema la existența răului este cercetarea de laborator ai o anumită dificultate. Să ne explici de ce explozia cercetării științifice, care este absolut binecuvântată, care este firească, care este normală, care este legitimă, coincide cu explozia genocidelor în lumea modernă? Și genocidele trăiesc în paralel cu viețile noastre, ale celor emancipați. Există un genocid care s-a întâmplat în urmă cu cinci ani și care de cinci ani se întâmplă în Siria, în Siria de unde veneau atâția ierarhi care vizitau țările române. 

Noi ca occident am întors spatele acestei drame. Belgia, care a fost lăudată de dumneavoastră ca reper cultural și civilizațional, o imagine a prosperității, Belgia a tăcut în timpul genocidului din Ruanda. Nu s-a implicat și asta s-a petrecut acum 20 de ani. Să vorbim despre Germania care a generat genocid? Să vorbim despre Holocaust, pe care l-au acceptat ca pe o realitate și ca pe o fatalitate. Să vorbim despre Uniunea Sovietică în care milioane și milioane de oameni au fost uciși pentru că erau creștini de către mulți dintre cei care se identificau în ideologia leninistă și marxistă? Modernitatea asta plină de promisiuni. Hai să ne referim la cadavre care încă le mai putem repera. 50 de milioane de morți în Europa civilizată nu vă tulbură părinte? Profeția lui Dostoievschi din „Demonii” asupra incapacității omului de a stăpâni această pornire către crimă odată ce el se emancipează de orice sanțiune morală. 

Despre Nitze nu vreți să vorbim? Că odată ce renunțăm la tot acest esafodaj telogic al credinței, de fapt noi suntem obligați să trăim într-un soi de orizont nihilist în care ființa lucrurilor nu are temei. A fi sau a nu fi devine un lucru arbitrar fără valoare. Despre asta nu vreți să vorbim? Despre ideologizarea în spațiul occidental al identităților sexuale care ajung să sufoce orice altă formă de identitate. Un prieten care a fost în Irlanda a trebuit să facă un curs de spălare pe creier ca să înțeleagă lucruri foarte noi despre sexualitate. Vă întreb încă o dată, vi se pare că ne unifică pe noi ca specie umană sexualitatea mai mult decât aspirația către un destin veșnic sau decât credința? Pe mine credința creștină mă leagă de cel din Australia, mă leagă de cel din Africa, am îmbrățișat oameni din Africa de Sud, din Kenia, cu aceeași dragoste cu care am îmbrățișat oameni din Rusia sau din Ucraina, sau din SUA, și credința mi s-a părut că este un fapt care ne unește. Dar astăzi într-o lume a războaielor cu drone, nu vă tulbură că sunt din ce în ce mai puține lucruri care ne țin împreună și că sunt din ce în ce mai multe lucruri care justifică un război cultural? 

Am văzut tendința de a credit această lume nouă în care v-ați născut, ca într-un soi de botez ad-hoc, al minții, al rațiunii. În această lume nouă în care v-ați născut, lumea reflecției științifice și filozofice, în această lume să știți că mai există și o altă realitate. Avem foarte mulți oameni care fac bine fără să fie credincioși. Nu cred că a fi religios este în sine un lucru valoros, există și religii care sunt permeate de practici ale răului. Există religii care trebuiesc criticate și cred că un spațiu al libertății în care cuvântul are valoare este un spațiu în care mie mi se permite să critic o altă religie. Aveți datoria de a duce gândul până la capăt și întrebările trebuie puse, alea grele, alea dificile. Faptul că noi vrem să evacuăm din spațiul public experiența credinței, religiozitatea sau sacrul este o încercare fără precedent în istoria umanității. Mircea Eliade v-ar spune că nu aveți dreptate pentru că „homus religiosus” este de fapt nu o ipostază a istoriei într-o dialectică a emancipării, așa cum ne-ați sugerat.”, a spus Mihai Neamțu.  
 
PNL este al treilea partid în care Mihail Neamțu se înscrie.

Mihail Neamțu a făcut parte în anii 1990 din PNȚCD, iar în octombrie 2011 a înființat Noua Republică, formațiune care a candidat la alegerile parlamentare din 2012 pe listele Alianței România Dreaptă, care a reunit sub același însemn electoral Partidul Democrat Liberal, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și Forța Civică.  
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Virgiliu Gheorghe la Pr. Bogdan Florin Vlaicu:

Cine este George Simion:

@daianatrutescu

Diaspora face ISTORIE!

♬ original sound - MApN-Armata României

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (6)
  • credinta sub asediu 19.08.2017 02:35
    conform scrierilor de acum 2000 de ani , o veni si vremea in care strazile vor fi pline de "dumnezei propri" dupa care, probabil in consecinta, se vor gasi cativa "emancipati" care vor apasa de pe butonul rosu.
  • Lucas 19.08.2017 10:25
    Dragilor, am trimis un comentariu frumos!
    De ce l-ati sters??
  • Lucas 19.08.2017 10:36
    Existenta lui Dumnezu, a Imparatiei lui eterne supreme, a realitatilor spirituale sunt muuult superioare intelegerii ratiunii, a perceptiei prin simturi.
    Aceste lucruri se percep si se inteleg prin revelatie si prin credinta.
    Daca d-l fost preot nu a avut evidente si trairi bogate si frumoase ale lucrurilor spirituale a-posteriorii credintei atunci inseamna ca nu a fost sincer si onest in raport cu Dumnezeirea. In Biblie, Creatorul promite " Aceluia care Ma va cauta din toata inima ma voi lasa gasit "
    Dupa mai bine de 20 de ani de periplu spiritual sunt sigur de existenta minunata si suprema a lui Dumnezeu, iar credinta mea este si logica si rationala. Necredinta este pentru mine ilogica, irationala, absurda si nebuna.
    Dumnezu ne este revelat in Sfanta Scriptura, apoi Il cunoastem din experienta/umblarea noastra cu El.
    El este bun, sfant, infinit de intelept, de maret si puternic!
  • Lucas 19.08.2017 11:00
    Este adevarat ce observa d-l Neamtu: varfurile bisericilor crestine ar trebui / ar fi foarte necesar sa fie sociabili, afirmativi, argumentativi, apologeti si prezentatori inteligenti si curajosi ai minunatei si adevaratei credintei crestine!!
    Societatea de astazi are nevoie ca de aer de afirmarea puternica, in limbaj contemporan si inteligent, a valorilor crestine! Doamne ridica oameni care sa faca acest lucru!
  • Lucas 19.08.2017 11:22
    Credinta crestina este eminamente in Dumnezeu. Dincolo de orice aspecte vazute ale ei, ea este o relatie personala, simpla si curata, cu El prin Hristos, unicul Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni!
    Oamenii ne dezamagesc, dar din fericire nu ti se solicita credinta in ei. Ti se solicita credinta in singurul Dumnezeu adevarat, care este sfant, perfect si plin de bunavointa, si in Hristos, Fiul sau intrupat, venit in lume sa ne impace cu/sa ne apropie de Dumnezeu, sa ne salveze.
  • Munteanu 20.08.2017 05:34
    Ori aveti o problema cu incarcarea comentariilor ori sunteti un pui de "Adevarul".Am postat un comentariu mai devreme.De ce nu apare?
Ultima oră

00:00

Manifestul lui Dan Puric: Fă-ți CRUCEA sabie, popor român!

23:10

Manuela Hărăbor: Nu vă lăsați manipulați, nu lăsați frica să vă guverneze. Aveți curaj, nu suntem singuri în această luptă. Hristos este cu noi!

23:00

Pascal Ilie Virgil: TRENUL DIN CARE SE ARUNCĂ ADEVARUL

22:30

De ce îl votăm pe George Simion. Să ascultăm de părinții duhovnicești ai vremurilor noastre

22:00

Bănescu și Vexler deturnează Federația Evreilor în interes politic

21:37

Pr. Bogdan Florin Vlaicu cu av. Marina-Ioana Alexandru, Virgiliu Gheorghe și Ionuț Țene despre ideologia neomarxistă anticreștină, atacurile sale asupra justiției și istoriei, precum și despre Ziua Națională de Cinstire a Martirilor Anticomuniști - VIDEO

21:00

Un mare duhovnic avertizează: Nu poți să nu vezi că pretinsul creștin-ortodox Nicușor Dan nu-și asumă responsabil propria familie nici în fața lui Dumnezeu nici a oamenilor ci mimează ”familia”. Cum ar putea el să-și asume răspunderea pentru o țară?

20:37

Cine este și ce vrea Nicușor Dan. Răspunsul creierului electronic

20:35

Jim Ferguson: România se ridică - și o nouă generație mărșăluiește în spatele lui George Simion. ESTE O TREZIRE NAȚIONALĂ

20:02

CĂLIN GEORGESCU și GEORGE SIMION ACUM ÎN DIRECT, ÎMPREUNĂ, LA REALITATEA PLUS - VIDEO AICI

19:55

MARELE MATEMATICIAN PREDA MIHĂILESCU SUSȚINE SUVERANISMUL: Președintele constituțional ales al României, dl. Călin Georgescu, a avut o cutremurătoare adresă către poporul Român. Acum puteți alege: BANANE și RĂZBOI sau PACE și SUVERANITATE!

19:32

Luminița Arhire: UN TEXT PROFUND ”INSPIRAȚIONAL” - ”Nouă ne plac BANANELE, ne plac blugii! Ne dorim să mergem în VACANȚE LUXOASE, ÎN FRANȚA, în Germania”

19:16

Liviu Dragnea rupe tăcerea și se adresează membrilor PSD: Un SISTEM OCULT vrea să-l instaleze pe Nicușor Dan în COLONIA ROMÂNIA. Franța și Germania vor un RĂZBOI CU RUSIA de pe teritoriul României - VIDEO

19:05

Iulian Capsali: DECLARAȚIILE LUI GEORGE SIMION ÎN POLUL GLOBALIST AL MOMENTULUI SUNT DE UN CURAJ ȘI O DEMNITATE FĂRĂ PRECEDENT ÎN ULTIMELE TREI DECENII

18:30

Un Părinte Duhovnic se pronunță: ALEGEREA ÎNTRE DUHUL BINELUI ȘI DUHUL RĂULUI! Cine te susține pe tine, candidatule? De unde îți tragi seva? Încotro vrei să ne duci, candidatule, tu și duhul și oamenii pe care îi reprezinți?