Protestul taximetriștilor în București: protestatarii au anunțat că vor intra în greva foamei – “Am întâlnit un Guvern ostil, un Guvern al alternativilor, al Uber-ului și Bolt-urilor, al multinaționalelor, nu un Guvern al României” - VIDEO

De Iustina Filimon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



La protestul taximetriștilor, organizat în București miercuri dimineața, au participau în jur de 1.200 de taximetre, care s-au adunat în Piața Constituției, în Piața Victoriei și pe alte bulevarde (VIDEO la finalul articolului).

Întrucât reprezentanții Guvernului au cerut o lună pentru a analiza modificarea legislativă cerută de protestatari, taximetriștii, membri ai Asociației Naționale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) au anunțat că vor intra în greva foamei.

„Am fost la Guvern dimineață, la ora 9:00. Am cerut să se dea o ordonanță de urgență pentru a modifica OG 49/2019, de 9 luni de zile, din 20 iunie 2023. Astăzi, când am ajuns acolo (la Guvern, n.r.) ei s-au făcut că nu știu absolut nimic, că acum iau la cunoștință, că acum văd despre ce e vorba și ne-au mai cerut încă o lună de zile ca să vină cu o propunere. Fapt care nu se poate întâmpla pentru că peste o lună, o lună și un pic, chiar nu mai avem cu cine sta de vorbă pentru că se intră în campanie electorală, nu o să se mai poată da ordonanțe de urgență și taximetria la nivel național o să intre în colaps, la propriu. Toți cei din piață, în momentul acesta mai sunt o mare parte dintre ei în Piața Constituției, o altă parte au blocat Piața Victoriei, vor intra în greva foamei. Pe oameni nu putem să-i mai oprim. Chiar mulți au început să plângă de durere pentru că nu-și mai pot plăti ratele la mașini, nu își mai pot plăti leasing-urile, nu mai au bani să ducă la copii acasă, la propriu", a transmis Remus Nedelcu, președintele organizației, potrivit Agerpres.

Acesta a spus că reprezentanții organizației încearcă să îi liniștească pe taximetriști pentru ca situația să nu se agraveze. El a adăugat că vor continua greva foamei până când premierul le va transmite o dată clară la care va apărea ordonanța cerută.

„Asociațiile reprezentative la nivel național, cu reprezentanți din aproape toate județele țării, au întâlnit un Guvern ostil, un Guvern al alternativilor, al Uber-ului și Bolt-urilor, al multinaționalelor. Nu era un Guvern al României, al românilor până la urmă, că noi îi plătim din banii noștri, din munca noastră", a subliniat Nedelcu.

Revendicările taximetriștilor

Taximetriștii membri ai Asociației Naționale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) solicită emiterea, în regim de urgență, a unui act normativ care să reglementeze activitățile de transport alternativ.

Principalele revendicări ale taximetriștilor vizează: limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calității vieții și aerului; eliminarea posibilității de emitere a copiei conforme pentru auto deținute de operatori cu contract de comodat sau închiriere și ridicarea pragului de autorizare la vechimea mașinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani; interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturismele arondate la platformele digitale și aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conțină datele de identificare ale operatorului; eliminarea "tarifului dinamic" potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenței cu privire la practicile înșelătoare; respectarea Art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor și comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu Suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.

 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă:

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  10. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

Ultima oră

14:37

George Simion: Duminică va câștiga România, nu curcubeul francez

13:59

George Simion la Bruxelles: Discuții cu lideri europeni și cu românii stabiliți în Belgia. Ce scrie presa belgiană despre liderul AUR

13:15

COMUNICAT de presă AUR: TVR lucrează pentru candidatul sistemului. Cerem Televiziunii de stat să revină la formatul inițial propus pentru o dezbatere echitabilă între cei doi candidați

13:00

Adrian Onciu: ULTIMELE ZBATERI

12:30

Negocieri ruso-ucrainene: Trump anunță că ar putea călători vineri în Turcia ”dacă ar fi oportun”

11:40

George Simion și Karol Nawrocki, susținuți de liderii europeni conservatori

11:31

Lucian Ciuchiță: Imperiul Nonvalorii Contraatacă

11:30

Călin Georgescu, mesaj de susținere puternică pentru George Simion și îndemn categoric la vot: Avem de ales între credință și necredință! Nicușor Dan este de o ”infantilitate criminală”. Pentru toți românii: să iertăm și să ne iubim unii pe alții

11:22

Mădălin Ionescu: Au împărțit țara în două

11:15

Alianța Familiilor din România: VOTAM NORMALITATEA! RESPINGEM PROGRESISMUL!

10:30

Zoe Dantes: PornHub Sistem Soroș S.R.L. vs. Pleava Societății vă prezintă filmele Delirul vs. Lupii!

09:48

Avioane F-15, covor violet, coloane de cămile, cybertruck-uri Tesla roșii și un McDonald's mobil. Cum a fost primit Trump în Arabia Saudită - VIDEO

09:26

Ion Cristoiu: Călin Georgescu a coborât din postura de icoană în cea de combatant alături de George Simion

09:22

Robert Turcescu: Hai, progresiștilor, nicușoriștilor, ce ziceți de asta? Ministrul David e pe recepție? Procurorii?

09:07

Manuela Hărăbor: Manipularea prin frică și teroare din plandemie a ajuns la paroxism