

Președintele Klaus Iohannis a declarat că va sesiza Curtea Constituțională a României (CCR) în legătură cu modificările aduse de către Parlament Legii referendumului, precizând că este nemulțumit de schimbările efectuate la lege.
„Acuma dacă vreți să știți foarte exact, o să repet ce am mai spus. Nu sunt mulțumit cu anumite aspecte care apar în această lege și o voi trimite Curtea Constituțională”, a spus Klaus Iohannis, într-o declarație de presă susținută sâmbătă după ce a participat la dezbaterea „Blaj 1848-2018: conștiință națională și destin european”.
Pe 3 mai, CCR a respins sesizarea făcută de mai mulți senatori PNL și USR, privind proiectul de modificare a Legii referendumului, iar legea se va duce la promulgare de către președintele Klaus Iohannis. Este a doua oară când Curtea dezbate această lege, atunci judecătorii admițând sesizarea Opoziției.
Grupul parlamentar PNL din Senat, căruia i s-au raliat și 13 senatori USR, au înaintat la CCR, la începutul lunii septembrie, o sesizare privind proiectul de lege care modifică Legea referendumului.
Pe 4 aprilie, plenul Camerei Deputaților a adoptat, cu 195 de voturi „pentru”, 71 de voturi „împotrivă” și 6 abțineri, proiectul legii referendumului, președintele fiind scos din procedura organizării referendumului.
Fără adoptarea acestui act normativ, Referendumul pentru Căsătorie nu poate fi organizat de către Parlament.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.