Construirea Catedralei Naționale a reprezentat pentru fiecare popor ortodox „o piatră de încercare unică după care observatorii externi au măsurat trăinicia credinței, forța sa, prestigiul acelui popor”, afirmă Președintele Academiei Române, profesor Ioan-Aurel Pop, într-un interviu acordat Ziarului Lumina, citat de Basilica.
„Românii sunt astăzi, conform canoanelor Marii Biserici aflate încă în vigoare, al doilea popor ortodox ca mărime din lume, după poporul rus.
Prin urmare, acum, la un secol de la Marea Unire, la aproape un secol de la ridicarea la rang de Patriarhie (în 1925) și la aproape un secol și jumătate de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, construirea Catedralei Naționale încununează o întreagă lucrare a poporului român asupra lui însuși (cum ar fi spus Nicolae Bălcescu) și ne așază în rând cu lumea”, a declarat istoricul.
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a mai adăugat că actuala Catedrală Patriarhală, aflată pe Dealul Mitropoliei din București,„ este depozitara unei istorii sacre și laice pline de semnificații, dar este complet neîncăpătoare”.
Profesorul Pop a amintit că toți marii oameni politici și de cultură ai Țării au susținut ridicarea Catedralei Naționale.
„Aproape toate marile personalități religioase și mirene ale românilor s-au gândit la o catedrală națională și au susținut proiecte în acest sens, de la principele și apoi Regele Carol I (1866-1914), Regele Ferdinand I (1914-1927), generalul Ioan Em. Florescu și Constantin Istrate până la Patriarhul Miron Cristea și prim-ministrul Ion I. C. Brătianu. Dintre oamenii de cultură îi amintim pe Nicolae Iorga, Octavian Goga, Ioan Slavici, Petre Antonescu, alături de mulți alții”, a povestit el.
Totodată, Ioan-Aurel Pop spune că noua Catedrală „este simbolul unității noastre istorice întru credință și întru țară. Catedrala nu jignește pe nimeni și nu este ridicată împotriva nimănui! Catedrala este pentru noi toți și înseamnă numai iubire și bunătate, îndreptate deopotrivă către Dumnezeu și către oameni. Catedrala noastră preamărește Ortodoxia, în sensul de „dreaptă credință” în Dumnezeu, dar îi recunoaște pe toți fiii acestui neam, indiferent de felul în care se roagă Domnului, și-i cheamă să fie laolaltă”.
În ceea ce privește criticii proiectului, profesorul Pop spune că niciun mare edificiu al lumii nu a scăpat necriticat și că sloganul „spitale nu catedrale” nu se justifică.
„Pe mine, ca istoric, denigrările și cârtirile acestea nu mă miră prea tare: toate marile construcții laice și religioase ale omenirii care ne încântă astăzi au fost contestate la vremea lor .Cei care contrapun catedrala altor construcții (instituții) nu sunt creștini și nu știu că cea mai înaltă școală și cea mai trainică sănătate nu sunt cele ale trupului, ci ale sufletului.
Vindecarea odraslelor umane de ignoranța minții (întunecimea) și de bolile trupești (suferința fizică) nu se face numai în școlile instituționalizate de stat sau numai în spitalele slujite de medici, ci și în biserici.
Chiar și filosofii greci precreștini știau că vindecarea trupului fără lucrarea asupra sufletului este înșelătoare, neputincioasă și sortită eșecului. Nu din pricina catedralei nu avem noi școli și spitale destule, ci din alte pricini. Ba, aș spune că nu lipsa de școli și spitale este necazul nostru cel mare acum, ci golirea lor de profesori, de elevi suficienți și de medici.
Iar neștiința de carte, abandonul școlar, analfabetismul funcțional, plecarea medicilor și asistenților medicali peste mări și țări nu se datorează prea multor biserici și nici credinței prea arzătoare.
Dimpotrivă! Ne ocupăm de mărunte lucruri, ne hrănim trupul, dar nu și mintea, ne agățăm de scopuri lumești lipsite de morală, de adevăr, de dreptate, de iubire și de bunătate. Da, catedrala lucrează cu mijloacele sale sacre, ca și școlile și spitalele, cu mijloacele lor lumești, la educarea și păstrarea în stare bună a acestui popor.
Dacă lucrarea aceasta nu este la înălțimea dorită, de vină suntem noi, cu micimile noastre, cu vrajbele și cu urile noastre, cu felul de a-l huli pe Domnul și cu falsele crezuri pe care le etalăm fără jenă. Credința și Biserica ne îndeamnă la cumpănire, la cumpătare, la bine și la iubire de Dumnezeu și de oameni. Catedrala noastră devine acum un simbol al tuturor acestor căi dăruite cu har”, a încheiat Președintele Academiei Române.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Întrebarea firească este: de ce acele înalte personalități n-au reușit, iar actualul patriarh daniel i-a întrecut pe toți ? Răspunsul (meu): acum sunt alte vremuri, în care securitatea criminală a poporului român este jupânul României, l-au cocoțat pe Ilie Ciobotea, care la vârsta de 43 ani era colonel al securității criminale, l-au călugărit la Mânăstirea Secu de la Băneasa, schimbându-i numele în prea cuviosul daniel, l-au înălțat până la gradul de Înalt Prea sfinția Sa Mitropolit, apoi l-au prea fericit cu bucăți din CUG Iași și în final l-au mutat la Patriarhie, unde umblă deghizat într-un cearceaf alb, pe sub care poartă gradul de general (căci nu poate să aibă grad mai mic decât ceilalți arhierei). În noua sa postură, daniel, ia convocat la un conclav pe toți securiștii cu înalte funcții de demnitari publici și le-a dat ordine pt a realiza mântuirea neamului românesc.
Să amintim cum au realizat papii de la Vatican mari averi și construcții celebre, în special papa Alexandru al VI-lea (Borgia), când Niccolo Machiavelli era secretar al fiului papei, și a asistat la eliminări prin crime și otrăviri, lăsând cugetarea celebră: „Bunătatea este neputincioasă”.