Pictorul român Adrian Laie, de doar 43 de ani, s-a stins neașteptat – tromboflebită, hematom, insuficiență renală

De Iustina Filimon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Pictorul român Adrian Laie, de doar 43 de ani, s-a stins neașteptat în circumstanțe care nu sunt clare. Un prieten de-al său, jurnalist, Luca Dinulescu, a făcut cercetări pentru a înțelege ce s-a întâmplat și a povestit cronologia evenimentelor în articolul „Un șir halucinant de evenimente mi-au făcut sărbătorile un coșmar”, din care redăm mai jos un fragment:  

Am intrat în aceste sărbători cu gânduri de relaxare și refacere, ca orice om. Ce știam eu. Nimic nu dădea impresia că va urma o succesiune de evenimente halucinante, de pe urma cărora nu-mi revin nici acum. Iată prin urmare faptele – faptele pure – așa cum reies din cronologia evenimentelor povestită de o parte dintre cei implicați. Fapte care își propun să prezinte o situație dată și care nu trag concluzii.

În data de 27 decembrie, un șir de postări în feed-ul personal îmi dădea fiori. Un fost coleg de liceu, pictor, murise, din motive pe care însă nu le înțelegeam.

Faptul m-a cutremurat. Îl văzusem recent, arăta bine, era „verde”, cum se spune, cu siguranță arăta mai bine ca mine. Ba chiar, atunci când l-am întâlnit, mi-a povestit că merge la sală, lucru pe care îl făceam și eu și am discutat despre asta. Și atunci?

O cercetare ulterioară asupra faptelor mi-a creat un tablou cel puțin bizar.

În urma unei prezentări inițiale în data de 22 decembrie 2023 la camera de gardă a Spitalului Sfântul Pantelimon, din moment ce acuza dureri mari în zona inghinală, medicul i-a pus rezultatul de întindere musculară, urmat de recomandarea privind tratamentul cu, printre altele, Vimovo și Mydocalm.

Aici apar însă și nedumeririle, pentru că familia acuză faptul că, urmare a unei contuzii vizibile în zona în care pacientul acuza dureri, la momentul respectiv ar fi trebuit să i se facă dacă nu un CT, măcar un ecograf, ceea ce nu s-a întâmplat, deși – important de subliniat – acest lucru se petrecea într-un spital de urgență, sub supravegherea directă a unui medic specializat în această disciplină.

Așadar și prin urmare, fostul meu coleg a plecat de la spital, iar starea lui nu a făcut altceva decât să se înrăutățească, inclusiv prin febră și frisoane mari, până într-acolo încât a fost nevoie de o a doua deplasare la spital, de data aceasta cu internare, la data de 25 decembrie, în cadrul aceleiași unități spitalicești.

Acum, însă, alte probleme au urmat, începând cu faptul că salvarea a venit greu, judecând după istoricul apelurilor telefonice care mi-a fost pus la dispoziție (apeluri la 16.54, 17.39, 17.40, 18.14 și 19.14 la 112) și continuând cu faptul că medicii de pe salvare au ridicat suspiciunea de tromboflebită și l-au internat pe secția de ortopedie.

Rezultatul? Medicul care l-a primit (altul decât primul) n-a înțeles de ce i-a fost adus lui pe secție, cu atât mai mult cu cât diagnosticul pus de acesta arată clar despre ce era vorba: suspiciune leziune vasculară coapsă stângă, hematom important vechi de 48 de ore!  

Chiar și așa, însă, suspiciunile familiei se mențin, ba chiar cresc, de la acest moment, dat fiind faptul că nici la această a doua internare pacientului nu i se pune un ecograf pe zona inghinală, tot așa cum nu este trimis la CT. Prin urmare, starea fostului meu coleg s-a înrăutățit în continuare, până într-acolo încât peste noapte a intrat în insuficiență renală, motiv pentru care a fost dus la ATI pentru dializă și intubare. 

În ziua respectivă, prin urmare, 26 decembrie, în jurul orei 15.00, pacientul a fost scos de la dializă, existând suspiciunea de ocluzie intestinală, iar la ora 16.10 a murit.

Iar ulterior, rezultatul INML a venit sec și rece, fără alte detalii: fasceită necrozantă, o afecțiune despre care încă nu se știu foarte multe în rândul publicului larg și care, oricum, avea mică legătură cu bănuielile inițiale. Punct în care, din păcate, motivele de suspiciune ale familiei nu doar că nu se temperează, ba chiar cresc și mai mult, din moment ce persoana decedată a ieșit de pe poarta spitalului fără un diagnostic, acesta fiind pus abia ulterior la INML, lucru care, afirmă surse din domeniul medical cărora cazul le-a fost adus la cunoștință, procedural vorbind nu este în regulă.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă:

Cine este George Simion:

Cristela Georgescu, 15 mai 2025:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Coronoia 11.01.2024 22:03
    Daca ar fi facut recent un booster cu sfantul vaxx nu ar fi ajuns la aceasta situatie trista.
  • Tic 11.01.2024 23:40
    Scuze,am vrut să dau " pentru",dar am alunecat langa.
  • Mielu' 12.01.2024 07:37
    Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
    Condoleante familiei.

    Fratilor, cred ca, in sfarsit, intelegem ca suntem pe cont propriu si in mana lui Dumnezeu. Sistemul nu ne vrea binele si nu ne serveste pe noi, cetatenii obisnuiti, cum pretinde.
    Sistemul medical, care era odata respectat si cu destui oameni respectabili profesional, a ajuns unul criminal. Medicina a ajuns o extensia complet vasala complexelor de afaceri industriale farmaceutic si de asigurari de sanatate. Evaluarea profesionala a medicilor depinde major de abilitatea lor de a impinge pe gatul pacientilor cat mai multe din mereu noile si schimbatoarele produse medicinale, terapii, tehnologii si programe medicale de calitate vai-si-amar. De a tine indivizii "abonati", nu vindecati. Pe de alta parte, medicii nu mai au o mare libertate de a alege mijloacele de diagnostic si tratament personalizate, care le socotesc ei adecvate, ci doar analize/teste de baza si protocoluri medicinale standard, toate din cele mai ieftine posibil. Toate acestea si filosofia (bioetica) medicala contemporana, fara Dumnezeu, au distrus medicina de calitate.
    Scoala romaneasca de medicina a fost intr-o vreme o scoala de top, respectata, care tinea de un principiu fundamental -- medicina este in esenta un domeniu care imbina stiinta cu arta vindecarii si credinta.
    Avem o straveche traditie in naturopatie, cu remedii unice, originale, de care stiinta medicala tinea cont candva.
    In final, cine intelege unde ne aflam, intelege ca trebuie sa ne luam sanatatea in propriile maini, sa ne ferim de a ajunge in stare de urgenta pe mana sistemului medical; e nevoie de intiere, macar in chestiuni de baza, privind mentinerea sanatatii, cunoasterea semnificatiei medicale a anumitor simptome si a particularitatilor noastre fizice, ca si a remediilor naturale benefice, care abunda inca pe piata.

    In alta ordine, "infectarea" prin vaccinare sau prin imbolnavire cu ce o fi fiind acest C19, a dus la toata lumea la probleme vasculare grave sau complicatii ale organelor datorita problemelor vasculare. Amintiti-va, carnatii de sannge gelificat si anemiat datorita distrugerii hematiilor, agentii de transport/alimentare cu oxigen a organelor, care asfixiate mor.
    Pictorul din aceasta tragica poveste de moarte prematura, a fost presupun victima unui astfel de "accident." Pare din imagine un om atletic, care probabil se mentinea facand ceva sport. Ori, se stie, ca acea proteina "spike" este activata la caldura (sau lumina, sau frecvente, magnetism samd), ca zdrentuieste peretii vaselor de sange, ca in cazul exercitiilor fizice, efortului. Posibil a facut un embolism al rinichilor??
    Oribil ce au facut si continua sa faca ticalosii!! Rusine!
  • Constantinescu Valentin-Ionut 12.01.2024 10:58
    condoleante
  • Mircea Dragan 13.01.2024 17:27
    ''tromboflebită, hematom, insuficiență renală''' Cam multe odata. Cate doze avea?
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  9. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  10. Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

Ultima oră

16:30

Cu cine să voteze o mamă româncă la alegerile din 18 mai 2025. Recomandarea ChatGPT și un video de la Cristela Georgescu

15:55

Av. Silvia Uscov: George Simion - un Președinte pentru Țara mea

15:54

Pisicii, Nicușor și Simion, la Antena 3. Bancul Zilei

15:16

George Simion, pe prima pagină a ziarului Politico: ”Pune nervii pe jar la Bruxelles” | Fotografia Zilei

15:00

Tristețe între intelectualii lui Băsescu: Vladimir Tismăneanu a paralizat azi-noapte

14:37

George Simion: Duminică va câștiga România, nu curcubeul francez

13:59

George Simion la Bruxelles: Discuții cu lideri europeni și cu românii stabiliți în Belgia. Ce scrie presa belgiană despre liderul AUR

13:15

COMUNICAT de presă AUR: TVR lucrează pentru candidatul sistemului. Cerem Televiziunii de stat să revină la formatul inițial propus pentru o dezbatere echitabilă între cei doi candidați

13:00

Adrian Onciu: ULTIMELE ZBATERI

12:30

Negocieri ruso-ucrainene: Trump anunță că ar putea călători vineri în Turcia ”dacă ar fi oportun”

11:40

George Simion și Karol Nawrocki, susținuți de liderii europeni conservatori

11:31

Lucian Ciuchiță: Imperiul Nonvalorii Contraatacă

11:30

Călin Georgescu, mesaj de susținere puternică pentru George Simion și îndemn categoric la vot: Avem de ales între credință și necredință! Nicușor Dan este de o ”infantilitate criminală”. Pentru toți românii: să iertăm și să ne iubim unii pe alții

11:22

Mădălin Ionescu: Au împărțit țara în două

11:15

Alianța Familiilor din România: VOTAM NORMALITATEA! RESPINGEM PROGRESISMUL!