A început școala și nu-mi pare bine deloc! Sincer vă spun, dacă aș fi adolescentă abia aș aștepta să se  termine școala. De ce? Pentru că îmi place să nu fac nimic, îmi place să ascult muzică, îmi place să ies cu prietenul meu - pentru că de ceva vreme am prieten, îmi place să ies să mă plimb, îmi place să trăiesc viața. Dar mama și tata nu mă înțeleg. 

Dragii mei, dincolo de această introducere, sunt convins că mulți dintre dumneavoastră v-ați regăsit. Fie că sunteți femei sau bărbați, v-ați regăsit în această stare mofturoasă a adolescentului cu privire la rigurozitatea unui program de școală. Pe cine să credem? Să credem pe adolescentul care nu prea are chef și dispoziție de nimic sau să-l credem pe părintele care nu știe cum să mai gestioneze această situație. Și să-l mai credem și pe profesorul care îl sună pe părinte pentru a i se plânge? Cui să îi dăm dreptate?

Cred că fiecăruia în parte. Fiecare are dreptate. Dar revenind la adolescent, vă spun sincer că eu, ca psiholog, îl înțeleg.   Și știți de ce? Pentru că adolescența este o perioadă foarte delicată în viața omului. Și este important ca părintele adolescentului să știe să gestioneze crizele de identitate ale adolescentului, ale copilului său adolescent. Să știți că în momentul în care copilul intră în perioada adolescenței și întâmpină tot felul de provocări care mai de care mai obositoare, pentru el dar și pentru dumnea voastră ca părinte. Să știți că și dumneavoastră dezvoltați în paralel cu el un soi de criză. Din păcate,  vă asumați ca și afront personal toate refuzurile copilului dumneavoastră. Refuzurile copilului dumneavoastră, mie ca psiholog,  îmi convin. De ce?   Pentru că ele povestesc despre o stare naturală, firească, sănătoasă a perioadei adolescenței.  Dacă un adolescent este mult prea docil, în relație cu părintele său,  ca psiholog îmi pun un semn de întrebare cu privire la starea psihoemoțională a acelui adolescent.

Ce este cel mai important pentru adolescentul sau adolescenta între 12 și 18 ani? Este importantă identitatea, constuirea identității. Și cum se construiește? Prin permiterea unui soi de independență. Dacă părintele nu înțelege acest aspect imperios necesar pentru viața  adolescentului – independența – deja avem probleme. Nu avem probleme cu adolescentul, ci cu părintele.

Se întâmplă la cabinet la mine să fi venit un caz. Băiatul  de 16 ani, mama și tata profesori universitari cu pretenții deosebite. Adolescentul avea la școală rezultate de necontestat. Era bun de aplauzele tuturor. Dar de ce au venit la cabinet? Pentru că a rămas la un moment dat corijent la chimie. Era în clasa a X-a. Și culmea îi plăcea chimia, era la un profil matematică-fizică.   De ce rămăsese corijent? Pentru că dezvoltase un conflict cu doamna profesoară, a fost grosolan la adresa acesteia,  părinții au fost chemați la școală, profesoara a refuzat să-l mai promoveze, nota la purtare i-a fost dramatic scăzută și iată cum părinții s-au adresat psihologului pentru că nu știau cum să mai gestioneze starea copilului lor. 

Ce am avut de lucrat cu această familie? În primul rând a fost necesară relaxarea mamei pentru că era profund rănită de întâmplarea din viața copilului său. Resimțea ca un afront personal refuzul băiatului de a mai studia la chimie. Și atunci mama începuse să aibă crize de plâns, istericale cum se numește în popor. De ce? Pe motiv că baiatul a rămas corijent și o face de rușine ș.a.m.d.  Doi: tatăl băiatului. Ce am avut de lucru cu tatăl? Nimic altceva decât încurajarea lui în aș manifesta cu fermitate autoritatea în raport cu băiatul.  L-am încurajat în a iniția un dialog cu băiatul lui, pe diverse teme. Ce am avut de lucru cu băiatul?  Înainte de toate l-am felicitat pentru starea sa de revoltă.  De ce? Pentru că acel băiat, să știți dragii mei, se afla într-o stare sufletească  de revoltă, se simțea nevalorizat de către părinții lui, se simțea un paria atât al școlii cât și al familiei. Ce poți să faci cu un om care se află pe un fond sufletesc zero? Nimic.

Așadar, dragii mei, situația a fost deosebit de frumoasă în sensul că băiatul a învățat, s-a apucat de învățat,  dar în condițiile în care el, aici la psiholog, era valorizat. Credeți-mă că i-am speculat toate valențele pozitive ale personalității sale pentru a-l ajuta să revină la motivația lui de a învăța pentru examenul de corijență. Și-a recăpătat dragul de acest obiect de studiu, a luat corijența și acum este un student deosebit la Politehnică.  Bravo ție, dragul meu, dacă urmărești acest video.  Te felicit din suflet.  Mama lui a ajuns să înțeleagă că acea criză de identitate a copilului său adolescent nu a avut nimic de a face cu ea însăși. Să știți că acea identitate pe care adolescentul simte nevoia să și-o manifeste este imperios necesar ca tu, ca părinte, să i-o respecți. Faptul că pleacă cu grupul nu înseamnă că nu te mai iubește pe tine. Înseamnă pur și simplu că el este într-un parcurs firesc de evoluție, de dezvoltare personală. Acordați-le spațiu copiilor dumneavoastră deveniți adolescenți, dar căutați pe cât posibil să le lăsați sentimentul cum că dumneavoastră, ca părinți, sunteți acolo,  observați, cunoașteți ce se întâmplă.  

Subiectul este mult prea larg și aș dori ca și pe viitor să dezvoltăm valențele acestui subiect.