Retrăim un film mai vechi. Cel în care supravieţuitorii din avionul prăbușit în Munţii Apuseni sunau disperaţi după ajutor la 112 și nimeni nu venea să-i salveze. Atunci s-a dat vina pe relief și pe relee. Club Colectiv e însă în centrul Capitalei. Şi zeci de tineri care au reușit să iasă din localul cuprins în flăcări au sunat apoi, imediat, la 112.
Ȋn acea noapte, Ministerul de Interne anunţa, printr-un comunicat de presă, că „primul apel la 112 a fost înregistrat la ora 22:36, iar primele echipaje medicale de intervenţie au ajuns la faţa locului la 22:43”. 7 minute înseamnă o viteză de reacţie excelenţă. Dar incredibilă, pentru sistemul de urgenţă din România. A doua zi de dimineaţă, după ședinţa de la Guvern, Arafat a revenit asupra orei: „Apelul a intrat la 22 și 32 de minute, ăăă, au fost mobilizate primele forţe și au început deplasarea către locul incendiului, sosind acolo la 22 și 43 de minute. Deci, de la primirea primului apel prin 112 până la sosirea la faţa locului, 11 minute”, a calculat Arafat, mulţumit.
Şi 11 minute reprezintă o viteză de reacţie bună. Dar ea a fost calculată doar pe ceasul lui Arafat. Pentru că, în realitate, la Club Colective, au ajuns, după 20 de minute de la primul apel la 112, doar două salvări. Din toată flota SMURD-ului, zeci de autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanţe pe care s-au cheltuit milioane euro, doar două salvări, pentru cei 200 de tineri ce ardeau de vii. Pleacă acasă, Arafat!
„Am implorat dispeceratul să aducă mai multe ambulanțe”
Mărturia asistentei de pe a doua ambulanţă care a ajuns la Club Colectiv (Violeta Maria Nacă): „Ne-am dus senini. Credeam că e un incendiu banal inițial, am fost al doilea echipaj la fața locului. Apoi au venit pompierii agitați. Primele două victime. Totul era ca un coșmar. Mergeau, urlau, se târau. Tineri desfigurați. Urlau mulți. Eram două salvări. Una dintre victime, erau o tânără, rănită grav. Țipa la mine să venim mulți. Mă implora. Spunea că sunt 300 de tineri, arși, călcați în picioare. Am implorat plângând pe cei de la dispecerat că sunt sute de oameni arși. Plângeam. Săreau arși pe mine, urlau. Voiau să intre mulți în ambulanțe. Și nu puteam să plecăm cu fata rănită grav. Nu se dădeau din drum. Abia atunci s-a dezlănțuit coșmarul. Au venit alți patru grav răniți. Izbeau în mine. În salvare. Le curgea pielea, carnea. Acum plâng. Urlau să îi iau, să nu îi las în urmă. Am implorat dispeceratul să aducă mai multe ambulanțe, că e haos. Să vină poliția.”
Dacă și copilul tău ar fi fost acolo, printre tinerii în suferinţă care implorau să fie urcaţi în salvare și duși la spitale, te-ar fi mulţumit „viteza de reacţie”, Raed Arataf? Așa e, tu n-ai copii. Pentru că, dacă ai avea și te-ai pune o secundă în locul părinţilor acestor copii, ai pleca imediat acasâ!
„Doamna de la 112 mi-a spus să nu mă panichez”
Supravieţuitorii din Club Colective încep să descrie dezastrul prin care au trecut. Ei depun public mărturie și acuză. Andreea Sopa, o tânără din București, povestește: „când am reușit să îmi recuperez respiraţia, după câteva minute și am realizat amploarea dezastrului, mă întrebam ce să fac ca să ajut... O văzusem deja pe prietena mea că sună la 112 și mă gândeam că echipajele vor ajunge în scurt timp... La televizor au spus că primul apel s-a efectuat la 10:32 și sunt convinsă că foarte mulţi dintre cei de afară sunaseră deja. La 10:41 nu venise încă niciun echipaj nici pompieri, nici smurd, nici ambulanţă, și am sunat și eu la 112, gândindu-mă că poate, în haosul creat, nu a sunat nimeni (am ora apelului memorată de telefon)... Doamna de la 112 mi-a spus să nu mă panichez, că se cunoaște problema și au trimis „un echipaj de poliţie”!!! STUPEFACŢIE!!!! Am început să îi explic că este o tragedie, un carnagiu, că umblă oameni arși din cap până în picioare și cer ajutor și (spun că) avem nevoie de multe echipaje, foarte multe, pompieri, descarcerări, ambulanţe... De-abia în acel moment mi s-a făcut legătura cu altcineva, să explic exact de ce echipaje avem nevoie... DEJA TRECUSERÃ 10 MINUTE DE LA APELUL DECLARAT DE ARAFAT!!!”
Ești încă mulţumit de „viteza de reacţie”, Raed Arafat? Noi nu suntem mulţumiţi. Pleacă acasă! Pentru că, dacă ai organizat sistemul de urgenţă în așa hal, încât dispecerul de la 112 trimite un echipaj cu nino-nino la un astfel de dezastru, în cazul vreunei catastrofe de la metrou, de pildă, nu mai putem aștepta decât pompele funebre. Pleacă acasă, ai făcut destul!
„Pompierii au apărut pe jos, fără echipament”
„Imediat după, a apărut prima mașina de politie... 2 oameni care s-au îngrozit de ce vedeau...”, povestește în continuare Andreea Sopa. „Abia după alte 2-3 minute a venit prima salvare, și după alte câteva minute au apărut pompierii PE JOS, fără echipamentul necesar, pentru că nu știau pe unde să intre în incinta de la Pionierul... Şi ne întrebau dacă știm cine ar putea avea cheia de la poartă!!!! ULUIRE!!! Mi-aduc aminte că le-am strigat să o spargă, să o ia dracu de poartă! Până la urmă, după alte câteva minute, au reușit să aducă mașina în incintă. PE SCURT, DUPÃ cca 20 MINUTE ȊN INCINTÃ ERAU O MAŞINÃ DE POMPIERI ŞI 2 SALVÃRI și s-au adus primele furtune și au intrat primii pompieri!!! FOARTE MULT!!!!! A fost un incendiu care a mistuit totul într-un minut și, practic, intervenţia de salvare s-a întâmplat la circa 20 minute... Probabil că, dacă cei de la 112 ne-ar fi crezut la telefon că este un incendiu grav, cu mulţi răniţi și mulţi blocaţi în interior, și ar fi trimis mai multe echipaje din prima, dacă pompierii ar fi știut pe unde să intre în incintă și ar fi fost anunţaţi de dispecerat de gravitatea incendiului, mult mai multe vieţi ar fi putut fi salvate!!! Fiecare secundă conta vineri seară, și, din păcate, 112 se pare că nu a înteles asta de la primele apeluri!!!”
Mărturia Andreei nu este singura. Adrian, un alt tânăr care a fost vinei în Club Colective, întreabă și el: „De ce salvarea și pompierii au ajuns după mai bine de 20 de minute? De ce prima mașină de pompieri a greșit strada? De ce la 112 nu am fost luaţi în serios cand am sunat? De ce pompierii nu erau echipaţi și s-au echipat acolo? De ce erau dezorientaţi și nu știau ce să facă?”
Pentru că nu ai curajul să răspunzi acestor întrebări, privind în ochii tinerilor care au trecut prin iad în acea seară... Pentru că tu reprezinţi unul dintre răspunsurile la întrebările lor, pleacă acasă, Arafat!
„Au venit după 20 de minute, e carnagiu”
Pentru că Arafat e prietenul jurnaliștilor care-l laudă, iar ei află întotdeauna, în timp real, „evenimentele” importante sesizate la 112, au fost echipe tv care au ajuns la Club Colective înaintea SMURD-ului.
Cameramanul PRO TV Mario Ionescu, povestește: „Am ajuns odată cu o mașina de pompieri și 2 ambulanţe, mai erau 1 sau 2 la fata locului, dar „gemeau" de trupuri arse. (...) Colegul Remus, care era cu Ştefan, m-a trezit... „du-te și filmează acolo, drept în faţă, nu sunt destule salvări”, a spus el, „au venit după 20 de minute, e carnagiu, sunt mulţi morţi"! (...) Nu pot să tac... Am văzut dezorganizare cruntă! Structuri care ar fi trebuit să se coordoneze nu știau unii de alţii! Era panică mare și elementul uman era copleșit de imaginea dezastrului! (...) Grija cea mai mare a poliţiei locale și a jandarmeriei era presa! Au ieșit certuri, îmbrânceli! Atunci am filmat primele trupuri acoperite în totalitate de folie, de pături, lungiţi pe euro paleţi! (...) Dezgustarea și revolta au pus stăpânire, câtă dezorganizare și ce greu s-au mișcat! Nu pot să nu remarc personalul de la Bucur, care au ieșit cu tot ce aveau, cu păturici de copii, cu ser, bandaje; localnicii care s-au luptat să scoată victimele din interior, care mai apoi erau pe post de stativ de perfuzii, pe care poliţiștii, din excez de zel, încercau să-i îndepărteze de victime, iar ei ţineau cu îndârjire perfuziile! (...) Acest text nu acuză pe nimeni, nu disculpă pe nimeni, nu crează eroi, este pur și simplu relatarea a ceea ce am trăit.”
Nu toţi au ars în Club Colective, Arafat! Cei care au scăpat din foc, au încercat să-i salveze pe ceilalţi. Şi au sunat, din când în când, și la 112. Nu s-au uitat la ceas, n-aveau vreme, dar datele acestea au rămas în memoria telefoanelor lor.
După 22:50, „au apărut mașina de pompieri și două salvări”
„Eram deja afară. Trei dintre prietenii mei, și ei. M-am îndreptat spre curtea mare sunând la 112 (ora 22:33). De data asta, surpriză bună: știau deja, pompierii sunt pe drum. Mi-am căutat din priviri prietenii. Până în momentul acesta, nu-mi părea nimic foarte grav. Apoi m-am întors la intrarea în club. O mare de trupuri în vagonul metalic, din care ieșseau mâini întinse. Câţiva oameni trăgeau de ele. Prietena care ieșise mă întreba disperată dacă i-am văzut soţul, daca ieșise. Nu, nu îl văzusem. Am început să trag și eu de mâini. „Ne rupeţi picioarele, nu mai trageţi”. Oamenii erau căzuţi în multe straturi, cu picioarele prinse jos. Cu greu reușeam să extragem câte unul și-l puneam câţiva metri în spate. |n curând, spaţiul s-a umplut, am început să-i punem în laterală. Cineva m-a rugat să cărăm o fată până în curtea mare. Ȋncă niciun pompier, nicio salvare. Apăruseră doi poliţisti, li se striga „unde sunt pompierii?”. Se auzeau sirene, cineva striga „s-au rătăcit pe drum!” (nu știu dacă ăsta e un adevar, mulţi au spus așa - e complicată intrarea în clubul ăsta). I-am rugat pe cei 2 poliţiști să pună mâna să ajute oameni: „noi nu avem voie, pompierii fac asta”.
Am dat un sms soţiei plecată din București (ora 22:50), gândindu-mă că rămân fără baterie și o să audă știrile mai târziu. „Sunt ok, nu-ţi face griji dacă o sa vezi știrile”. Am folosit toată seara reperul minutului cu sms-ul. La intrare mâinile întinse erau acum negre. Şi fierbinţi. Când îi scoateam, unii aveau gura plină de sânge, nu știam decât că mișcă toţi. Unui băiat pe care îl scosesem afară încă îi ardeau hainele și parcă nu vedeam asta. Cineva a început să i le rupă. Câţiva încercau să spargă fără succes lacătele de la ușa laterală a vagonului de fier. După încă un drum în curtea mare, a apărut mașina de pompieri și în curând 2 salvări. Câţiva au început să întindă furtune. Salvările au fost imediat copleșite, să vină multe, să vină mai multe. Nu veneau, accesul e dificil.”
Pleacă acasă, Arafat! Şi ia cu tine și cele 25 de autospeciale pentru trasport victime multiple pentru care prietenul tău, Vasile Gorgan, patronul DELTAMED, a primit de la statul român, adică de la noi toţi, 4.375.000 de euro. Fiecare ambulanţă d’asta putea să ducă 6 pacienţi la spital, dintr-un drum. N-au fost acolo din prima! Şi-n timp ce tu susţii că „viteza de reacţie” a fost de 11 minute, tinerii care au supravieţuit te înfruntă și spun că, după 20 de minute, le-ai trimis două salvări cu câte o singură targă. Pleacă, Arafat! Destul!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.