Oamenii de știință dărâmă mitul impus cu forța de activiștii LGTB: NU te naști homosexual!

De Tudor Matei  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cei care stabilesc așa-numitele valori ale lumii în care trăim, cum sunt micul, dar puternicul grup de academicieni, presa de masă și activiștii homosexuali, fac acest lucru pentru a impune mituri ciudate și idei care nu au nicio bază științifică.

Printre aceste mituri se află și cel care spune că homosexualii se nasc așa, nu se pot schimba și trebuie să fie acceptați pentru ceea ce sunt. Mai mult, cei care pretind că sunt un gen diferit de cel care s-au născut - transexualii - care "simt" că aparțin altui sex decât al lor, trebuie acceptați ca atare.

Aceste lucruri nu sunt autentice, dar cu toate acestea, se încearcă forțarea unui non-sens chiar cu ajutorul legilor prin pedepsirea discriminării pentru cei care refuză să accepte aceste mituri drept adevăr. Jurisdicțiile care nu se supun sunt pedepsite economic, părinților li se interzice să își protejeze copiii de la legi monstruoase, cum sunt cele care permit băieților să folosească dușurile fetelor. Este o fraudă bazată pe o propagandă fără nicio legitimitate științifică.

Cum au fost spulberate aceste mituri

Prima demitizare a fost raportul scris de doi cercetători eminenți care au analizat dovezile științifice în legătură cu problemele LGTB publicate până în prezennt în revistele științfice

Lawrence Mayer face parte din Departamentul de Psihiatrie al Universității Johns Hopkins și este profesor de statistică și biostastică la Universitatea Arizona. McHugh este profesor de psihiatrie și științe comportamentale la Universitatea Johns Hopkins și a fost timp de 25 de ani psihiatrul-șef al Spitalului Hopkins Hospital. Sub conducerea sa, spitalul a renunțat să mai facă operații de schimbare de sex, după ce un studiu intern a arătat că procedura nu aduce beneficiile pe care doctorii și pacienții lor le caută.

Cei doi cercetători au analizat sute de studii psihologice, sociale și biologice, într-un raport, documentând ce spune cercetarea științifică, și mai ales ce nu spune, despre sex și sexualitate. Raportul conferă o atenție specială problemei ratei mare de probleme mintale în cadrul populației LGBT și pune sub semnul întrebării bazele științifice ale tendinței de a administra terapii hormonale copiilor care nu se identifică cu sexul biologic.

În final, raportul pune sub semnul întrebării direcția pe care merge presa în ce privește identitatea și orientarea sexuală.

A doua demitizare vine de la doamna doctor (membră APA - Asociația Psihologilor din America) Lisa Diamond. Aceasta este psiholog american și feministă. Este profesor în comportament psihologic și sănătate psihologică la Universitatea din Utah. Cercetările sale se concentrează pe dezvoltarea orientării sexuale, identitate sexuală și atașament. Ea a concluzionat că homosexualitatea se dobândește. Nimeni nu se naște homosexual!

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (10)
  • Zevedei 17.11.2016 09:07
    Aurel Gheorghe, potoleste-te, mai, omule!
  • Nata 17.11.2016 10:47
    Mai folositi romana aia a noastra, nu schimonoselile care se vor englezesti!

    Cercetările sale se focusează - ce zici de concentreaza asupra, focalizeaza
    bazele științifice ale trendului de a administra.. - "trendului" nu e nici in romana, nici in engleza: ce-ar fi sa folositi tendinta/curent, orientarii (catrea administrarea de....)
    Nu a trebuit sa dea limba engleza peste noi, pentru ca sa ne exprimam in romana. De fapt, limba romana este mult mai bogata decit limba engleza care este o limba sintetica; a noastra e descriptiva..
    Una este un neologism necesar, si alta este un "furculeishn" copiat/folosit ca sa ne aflam in treaba....
  • Andy Silver 19.11.2016 20:26
    cateodata citesti cate un articol din asta..... si ti se opreste ceasul. sau mintea in loc. atatea jumatati de informatii puse la un loc pe post de adevar absolut.. mai rar de vazut. oricum e de apreciat efortul de aculege si scoate din context atatea jumatati de adevaruri. mai nou toti psedujurnalistii scriu colocvii despre orientarea sexuala cauzele motivatiile si radacina acestora..
    si automat postacii crestinologi sar la comentat. mai mir ca nu au venit inca cele cu sfarsitul lumii si citate din cartea cu basme; orice argumente istorice, biologice sau de alta natura ai aduce.. se trezeste cate unul care citeaza; Laurence S Mayer este' biostatistician and epidemiologist' conform cv ului lui online; de asemenea citatul exact al acestui om de stiinta este:' Compared to the general population, non-heterosexual and transgender subpopulations have higher rates of mental health problems such as anxiety, depression, and suicide, as well as behavioral and social problems such as substance abuse and intimate partner violence. The prevailing explanation in the scientific literature is the social stress model, which posits that social stressors — such as stigmatization and discrimination — faced by members of these subpopulations account for the disparity in mental health outcomes.' cu alte cuvinte persoanele LGBT u probleme psihiatrice care duc la anxietate depresie si suicid tocmai din cauza 'stigmatization and discrimination' adica exact ceea ce face autorul articolului aici dublat de comentatorii de serviciu
  • Zevedei 19.11.2016 21:39
    Andy, nu stau acum sa caut sursa, iau de bun ce spui tu. (Iar daca e asa, draga Activenews...va dau credit ca stiti ce aveti de facut.)
    Ideea totusi ramane ca denumirea de "orientare sexuala" care a inlocuit "tulburarea de comportament sexual" a fost o decizie APA luata in urma unor presiuni sociale si politice. Stiintific vorbind, legitimitatea demersului a devenit astfel egala cu zero.
    Iar la randul tau, poti incerca, imi imaginez, ca poti da si tu credit "postacilor crestinologi" cum ca stiu a face distinctia intre persoanele lgbt si miscarea lgbt.
  • Zevedei 19.11.2016 21:56
    Marius Popescu, ti s-a strecurat o eroare pe post de informatie: "varianta că LGBT ar fi o boală nu stă în picioare, pentru că nu există un tratament pentru așa ceva". Tu...chiar vezi vreo logica in asta? Sa spunem la fel de alte boli pt care nu exista tratament? Cu schizofrenia sa facem la fel? (da, pot fi remisiuni, niciun doctor ori psihiatru nu iti va putea garanta de fapt nimic.)

    Treaba e ca inainte sa devina homosexualitatea doar "orientare" a fost scos si termenul "boala" din psihiatrie (OMS), preferndu-se cel de "tulburare". La vremea respectiva argumentul principal, din cate stiu eu, a fost tocmai ca daca le numim boli psihice, pe scurt, aceasta ar implica ideea nevindecarii bolnavilor. Inclin sa cred ca tu ai auzit o informatie gen struto-camila pornind de la asta.
  • Zevedei 19.11.2016 22:03
    E bine sa mai citesc comentariile celorlalti, imi imbogatesc vocabularul: crestinopat, crestinologi...Mai Teren...Terenche! Ce strigasi tu pana acilea, din parcarea de la Hiltonu' din Londra, nu ii ura, mah?
  • Andrei Dirlau 23.11.2016 21:43
    @Andy Silver: 1) Ca de obicei vă e jenă sau rușine să vă asumați convingerile, vă ascundeți în anonimat. Semnați cu numele real, fiți bărbat :) (știu că vă cer ceva dificil, faceți un efort). 2) Tot ca de obicei, mințiți lumea. Articolul e corect, dar Dv eludați, ocoliți esențialul: concluzia clară că orientarea sexuală NU E DETERMINATĂ GENETIC! E repetată în capitolul dedicat orientării sexuale, dar și în Concluziile generale ale cărții și în Rezumat (Summary). Iată linkul și concluzii privind „ideea că oamenii „se nasc așa”. Autorii spun clar: „Înțelegerea orientării sexuale ca o însușire înnăscută, fixată biologic a ființelor umane - Ideea că oamenii se nasc așa - nu e sprijinită de dovezile științifice”.
    http://www.thenewatlantis.com/publications/part-one-sexual-orientation-sexuality-and-gender
    Key finding: Part One: Sexual Orientation
    „The understanding of sexual orientation as an innate, biologically fixed property of human beings — the idea that people are “born that way” — is not supported by scientific evidence.”
    „While some people are under the impression that sexual orientation is an innate, fixed, and biological trait of human beings — that, whether heterosexual, homosexual, or bisexual, we are “born that way” — there is insufficient scientific evidence to support that claim.”
    Jumătăți de adevăr scoase din context folosiți dv., nu cei pe care-i jigniți făcându-i „pseudojurnaliști” sau „postaci creștinologi”. Rușine! Ca întotdeauna manipulați lumea, lucrați subversiv, cu minciuni și falsuri,nu vă e jenă să mințiți nici chiar despre lucrări științifice citate cu autori și date concrete. V-am dat linkul unde oricine poate citi în original studiul. Dar precis veți contesta chiar și aceste informații clare, evidente, concrete.
  • Andrei Dirlau 23.11.2016 21:46
    @Andy Silver: 1) Ca de obicei vă e jenă sau rușine să vă asumați convingerile, vă ascundeți în anonimat. Semnați cu numele real, fiți bărbat :) (știu că vă cer ceva dificil, faceți un efort). 2) Tot ca de obicei, mințiți lumea. Articolul e corect, dar Dv eludați, ocoliți esențialul: concluzia clară că orientarea sexuală NU E DETERMINATĂ GENETIC! E repetată în capitolul dedicat orientării sexuale, dar și în Concluziile generale ale cărții și în Rezumat (Summary). Iată linkul și concluzii privind „ideea că oamenii „se nasc așa”. Autorii spun clar: „Înțelegerea orientării sexuale ca o însușire înnăscută, fixată biologic a ființelor umane - Ideea că oamenii se nasc așa - nu e sprijinită de dovezile științifice”.
    http://www.thenewatlantis.com/publications/part-one-sexual-orientation-sexuality-and-gender
    Key finding: Part One: Sexual Orientation
    „The understanding of sexual orientation as an innate, biologically fixed property of human beings — the idea that people are “born that way” — is not supported by scientific evidence.”
    „While some people are under the impression that sexual orientation is an innate, fixed, and biological trait of human beings — that, whether heterosexual, homosexual, or bisexual, we are “born that way” — there is insufficient scientific evidence to support that claim.”
    Jumătăți de adevăr scoase din context folosiți dv., nu cei pe care-i jigniți făcându-i „pseudojurnaliști” sau „postaci creștinologi”. Rușine! Ca întotdeauna manipulați lumea, lucrați subversiv, cu minciuni și falsuri,nu vă e jenă să mințiți nici chiar despre lucrări științifice citate cu autori și date concrete. V-am dat linkul unde oricine poate citi în original studiul. Dar precis veți contesta chiar și aceste informații clare, evidente, concrete.
  • Andy Silver 25.11.2016 23:14
    Andrei Dirlau ma gandesc ca ai dvs ati gasit dovezile stiintifice care sa confirme varianta dvs. spune doar ca nu exista dovezi care sa sustina o afirmatie.. unde sunt dovezile care sa sustina contrariul? :) cum ziceam jumatati de adevaruri; dar e bine ca se discuta despre asta .. si daca un teolog citeste studii despre orientarea sexuala -chiar daca isi scoate dintr-un studiu o idee- macar se chinuie ca sa citeasca sa gaseasca acea unica idee care il gadala pe sistemul de valori cultivat in 10 ani de pregatire teologica; din pacate obiectivitatea dvs din acest punct de vedere este compromisa se anii de studii ale unei carti cu basme si cantari barbatesti; sunt convins ca ati avea istorii sa ne povestiti de pe la seminar.. daca nu, va povestesc eu.. chiar s-ar putea sa avem cunostinte comune; de fapt sunt 99% sigur; vreti neaparat sa ne imprietenim pe facebook? dati-mi add va da accept promit. nu sunt anonim, doar imi protejez identitatea intr-o societate abuziva emotional, social, ideologic.. se cultiva idei exagerate se pare ca societatea are nevoie de un nou babau care sa deturneze discursul de la discutii reale care afecteaza lumea; faptul ca eu nu vreau sa imi las agoniseala bisericii sau statului nu e o problema nationala; faptul ca vreau sa imi tin partenerul de mana in spital daca va fi nevoie nu e problema nationala; iaar faza cu adoptiile e cu totul altceva; este o agentie care evalueaza fiecare situatie de la ca la caz; nici cuplurile hetero nu isi iau copii din orfelinat ca de la supermarket daca nu pot dovedi maturitate emotionala financiara sociala etc; vi se pare cumva ca se fac adoptii pe banda rulanta; vi se pare ca in societatea de azi vor sari yoate cuplurile sa se casatoreasca; vi se pare ca avem prea multe nunti hetero? stati linititi ca nu prea isi doresc oamenii sa se cunune in fata unui personaj imaginar cu programare si o groaza de bani varsati in buzunarele voastre dora de frica sa nu se duca in iadul ala imaginar din care s-au intors multi sa povessteasca cam cat e de rau..... sunt ateu dar daca e sa merg in iad pentru asta e perfect: toti prietenii mei vor fi acolo si o plieada de minti stralucite pe care un google vi l-ar dezvalui usor...
    aditional.. dincolo de atacul la persoana nu la idee la care v-ati dedat la inceput. sunt oricand dispus sa va demonstrez ca sunt mai barbat ca dvs; la orice capitol; ca sa nu mai mentionez ca nu am purtat in viata mea rochie cu dantela si broderie spre deosebire de dvs; apropos ce purtati dedesubt? tanga sau jockstrap?
  • Zevedei 25.11.2016 23:54
    Respira adanc! De obicei ajuta! ...Si, nah, ca nu pot sa ma abtin! Barbatia nu e ceva ce se demonstreaza. O ai ori ba. Parerea unei femei.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani