„Neamul tracilor este cel mai numeros, după cel al inzilor. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înțelege între ei, el ar fi de nebiruit și cu mult mai puternic decât toate neamurile, după socotința mea. Dar acest lucru este cu neputință și niciodată nu se va înfăptui. De aceea sunt aceștia slabi.” Herodot

Rândurile de mai sus au o vechime de  2.500 de ani și sunt la fel de actuale. Dovadă că oamenii se schimbă foarte greu. 

Televiziunile abundă azi de analiști șî comentatori. Cei mai mulți dintre ei sunt partinici și se străduie să le explice românilor în mod direct sau voalat cu cine să voteze.

Democratia ca formă a vietii politice îsi are originea în  Grecia antică. Termenul provine de la combinarea substantivului demos însemnând "oameni”sau "oameni obisnuiti” si verbul kratein, "a stăpâni”.  Adică o guvernare a poporului.  În opoziție cu această formă de guvernare ar fi guvernarea aristocratică, adică a celor mai bun (aristoi = cei mai buni). Teoretic  guvernarea celor mai capabili ar fi mai bună decât guvernarea celor simpli… Doar că in practică am observat că  homo homini lupus est, adică omul este lup pentru om, iar relația de frățietate între oameni a fost statuată biblic. Cain și Abel ne dau un exemplu clar de ceea ce poate fi fratele pentru frate. Ca atare eu cred că democrația crează un cadru în care omul dacă vrea o viață mai bună, este chemat să participe. Iar dacă nu o face, scârbit de mocirla vieții politice, este responsabil de consecințe. Ce poate fi mai corect ?

Sigur mai rămâne de discutat, cum anume lucrează aceasta democrație în mod concret. Să dăm votul unor oameni sau unor partide ? Să lasăm inițiativa doar în mâna celor care vor, cu dinadins, să ne guverneze ? Să propunem delegați care să nu se poată sustrage de obligatia de a participa la guvernarea cetății atunci când nevoia o cere ? Să lăsăm guvernarea doar partidelor politice, facțiuni în sânul aceluiași popor, ce duc o luptă surdă pentru putere, similara unui razboi civil ?

Partidele guverneză în temeiul mandatului dat de noi, într-o societate așa zis democratică. Pare corect. Doar că aceste partide nu respectă reguli democratice în interiorul organizației lor, si viciază în felul acesta orice fel  de viață democratică la nivel de stat. Trăim de fapt o democratură, unde oferta electorală este falsificată din start, în mai multe moduri. Ca să fie mai simplu o să dau doar două exemple de la recentele alegeri din 11 Decembrie 2016. D-na Boangiu, fost ministru al transportului, promovată de Băsescu, de origine din Constanța, șef de organizație liberală în București, candidează la senat, pe liste în Maramureș. Șefa liberalilor D-na Gorghiu candidează pe liste în Timiș. Curat democratic ! Ulterior aceste fete periculoase, în bucătărie probabil, se plâng că prezența la vot în Ardeal a fost proastă… 

După al doilea război mondial serviciile secrete devin tot mai puternice și mai influente . Efortul de război precum și tehnologia a permis acest lucru. Asta face ca într-o țară în care aproape unul din 20 de români a fost informator al Securității, să fie foarte probabil, și foarte simplu, ca aproapte toate organizațiile societății civile să fie penetrate la vârf. De fapt toată viața noastră politică pare să fie un uriaș spectacol în care mulți dintre liderii politici sunt de fapt actori pentru un public discret și avizat, și par niște măscărici pentu noi. 

În Germania nazistă învingătorii au procedat la o "denazificare”. Apoi la procesul din Nuremberg au fost judecate si condamnate nu doar persoane ci si organizații care s-au dovedit criminale. La noi acest lucru nu s-a întâmplat.

Dar ce s-a întâmplat de fapt ?

Partidul Comunist Român a continuat să existe prin mai multe partide dupa`89. FSN care s-a transformat în PDSR, azi PSD, reunește foștii activiști PCR. Partidul Democrat, ulterior Partidul Democrat Liberal desprins din FSN cei mai mulți securiști. Au mai fost, mai sunt, Partidul Democrat Agrar din România, Partidul Unității Naționale din România, expresie politică a Vetrei Românești, Partidul România Mare, îngropat de facto de clovnul V.C Tudor, Partidul Socialist al Muncii, Partidul Umanist Romăn, devenit Partid Conservator...

De la "revoluție” activul de partid se luptă cu securitatea pentru controlul resurselor țării, pentru bogăție. Avem două mari grupări care contează, plus infiltrații. Grupul băietilor de comitet care mănâncă sarmale și beau vodcă. Și a celor care au ieșit pe-afară de pe timpul comunismului, papă caviar și beau wisky. Unii ca să-și păstreze puterea se uită spre răsărit, de unde vine lumina. Ceilalți spre apus, de unde ar trebui să vină euro și dolarul. Care pe care. Poporul la mijloc, beștelit că după 27 de ani de "libertate” nu știe cu cine să voteze...

Cum votează românul pare a fi un mister pentru cei mai mulți dintre analiști.

Ca să înțelegem cum votează românul trebuie să incercăm să-i trăim viața.

Deosebim doua mari categorii de alegători: de la sat și oraș. Mai bine de jumătate din alegători trăiesc de fapt în zone rurale. Aici sărăcia este la ea acasă. Și atunci de ce nu-și schimbă viața acești oameni, se intreabă pe bună dreptate analiștii  politici ? De ce votează în continuare cu stânga care le asigură corupție și perpetuarea sărăciei ? Pentru că oamenii nu votează idei, doctrine și orientări, pe care tot mai puțini le pricep. Ci votează oameni. La oraș un alegător are șanse să-și vadă primarul odată în an. La sat, în fiecare săptămână, uneori în fiecare zi. Cu cine să votezi ? Cu cel care îți este familiar ! Bun, rău, e al tău. La oraș primarul poate că îți repară o stradă, sau îti face un parc. La sat primarul face legea, și uneori îți dă efectiv de mâncare… Odată cu apropierea de UE ne-am pricopsit și cu ajutoarele sociale. Azi primarii au mase de manevră de sute de astfel de dependenți de ajutor social, adică de mila domnului primar. Acești beneficiari de ajutor social, care taie frunză la câini, au la rândul lor familii care urmează să voteze așa cum o să le transmită șeful administrației locale. Și dacă ar fi să-i schimbe pe unii dintre acești primari, cu cine mă rog ? Câți contracandidați credibili și care să producă fapte au reușit să ne dea partidele istorice ? Foarte puțini. Ce acte lăudabile de guvernare au produs partidele istorice ? Vânzarea pămuntului către străini, de care ne plângem azi, a fost statută prin lege in timpul guvernării CDR&PD, condusă (teoretic) de PNȚCD. Falimentarea deliberată a multor întreprinderi cu impact deosebit în agricultură a fost "gestionată” de aceste guverne populate cu oameni din așa zisa opoziție și un partid de pretins patrioți. Cunosc personal faptul că falimentarea Comtimului în Timiș s-a făcut la ordin, pentru că așa ne-au cerut oficialii UE, ca să netezim drumul spre aderare... De unde credeți că s-a născut proverbul "schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor” ?

O altă componentă a deciziei de a vota într-un fel sau altul este dată de notorietate. De perseverență. Pentru cei care sunt alegători la oraș, care nu-și cunosc candidații, o prezență publică ani la rând aduce cu siguranță voturi. Amintiți-vă de Oprescu. A candidat, a mai candidat, a candidat din nou, până când a reușit. Sigur faptul ca s-a declarat independent pare pentru mulți că ar fi contat. Nu subestimați electorul român ! Nu e prost. Pur și simplu a votat altfel, sătul de nerealizările predecesorilor primari, și firesc au votat în majoritate cu omul care avea cea mai mare notorietate.  Nu e de mirare scorul prost pe care l-au obținut liberalii anul acesta dacă au propus cinci canditați pentru Primăria Bucureștiului.

  Farmecul personal al celui care candidează, ceea ce transmite el, în toate felurile, constituie  un element foarte important. Uitați-vă la D-na Gorghiu:  femeie frumoasă, ținute elegante, de multe ori prea elegante…, discurs corect și oarecum înflăcărat, dar fără să-ti meargă la suflet. Nu transmite nimic, de fapt. Căsătorită cu D-ul Isar, au un copil, Noah. In mod firesc Ion și Maria s-au grăbit să-i voteze ! 

Uitați-vă la Dragnea: bărbat serios, păr alb, cu imagine de om modest, fără cravată, vorbește pe înțelesul tău. Îți vine să-l votezi ! Ce contează că are o condamnare ? Trăim într-un spațiu în care șmecheria e la ea acasă. A fost necesară timp de sute de ani, ca să facem față tutror valurilor de jefuitori, de toate felurile. Vă rog să nu uitați faptul că la sat unul din 10 bărbați a suferit o condamnare la locul de muncă, și cel puțin unul din cinci a fost cercetat penal. Cel mai adesea pe nedrept. Pentru că au dus acasă un sac cu știuleți, sau au tăiat un vițel ori un porc. Oamenii extind experiența lor de viață și asupra altora. Trăim într-o țară în care pe vremea comunismului cei mai mulți oameni au participat la redistribuirea venitului național prin furt de la locul de muncă. De unde muncești de acolo trăiești, era o vorbă... De aici și faptul că electorul nu se sfiește sa voteze cu un canditat care are dosar penal, sau este chiar închis. Această stare de lucruri este urmare a vremurilor pe care le-am trăit, și care încă sunt manifeste.

Alte explicații vin dintr-o psihologie care ne spune că oamenii se schimbă greu, foarte greu. Cu atât mai greu cu cât au trăit cea mai mare parte a vieții lor într-un anumit regim, de care sub o formă sau alta sunt legați. Oamenilor le este frică de necunoscut. Sunt în mod instinctiv conservatori. Sau sunt pur și simplu paralizați într-un cadru mental. Câinele poate sări cu ușurință peste un gard, dar dacă nu l-a învățat nimeni că este capabil să facă acest lucru, nici nu o să incerce.

Oamenii se nasc, și sunt în mod esențial buni. Ceea ce conduce la faptul că atunci când sunt maltratați sub o formă sau alta, au uneori o admirație bolnavicioasă pentru torționari ori călăi. Pare patologic, dar așa este. Uitați-vă la chipurile admirative ale celor care privesc spre baronii locali. Alții au slujit cu devotament orânduirea comunistă, deși aceasta le-a luat totul pârinților lor.  

Nu exista libertate fără resurse materiale. Așa zisa liberatate de care ne bucurăm după `89 este de fapt praf în ochi, pentru cei mai mulți dintre români. Pentru că nu există libertate fără bani. Iar de la Roman, care a "câștigat” pariul cu agricultura, știm că nu mai sunt bani… Sigur că nu mai sunt, pentru cei ca noi. Una dintre modalitățile prin care o clasă politică își prezervă puterea, este controlul accesului la resursele și banii țării. Electorul poate avea inițiativă legislativă, dar nu și in domeniul impozitelor și taxelor… Pentru cei care ne conduc este foarte important ca totți ceilalți să fie săraci, cât mai săraci. Și au muncit la asta, cu toții,  din plin. Primiminstrul Stolojan a spus in plenul parlamentului că după înființare Curtea de Conturi a României a găsit la autoritatea centrala, adică toate guvernele până la acel moment, o lipsă de peste 1.000 de miliarde, în anii aceia. Nu a fost nimeni sancționat, nu s-a recuperat nici un ban. Au urmat haiduciile prin care o mâna de oameni s-au  îmbogățit, iar restul, au săracit. Caritas, Elvila, FNI – dormi liniștit, noi "lucrăm” pentru tine… Falimentul Bancoop, Dacia Felix, Bancorex, Banca Internaționala a Religiilor. Toate au însemnat uriașe colecte de bani de la populatie, în favoarea unor personaje apropiate politicului. Așa s-a ajuns ca omul de rând să poată fi cumparat cu 50 de lei in ziua votului, cu o bere și patru mici, cu o găleata, sau o plasă de faină. Slugărnicia devenită act reflex în timpul comunismului a fost perpetuată astfel și a căpătat noi dimensiuni.

Mai avem vreo șansă ? Eu zic că da, și ea vine tocmai de la cel mai mare  partid, dormand, electorii de 20, 30 de ani. Și de la românii care se vor întoarce din străinatate, și care nu pot fi cumpărați cu o bere…

Va mai aduceți aminte de profetia lui Brucan ? Ca o sa fie nevoie de 20..30 de ani ca să se schimbe ceva ? Credeți că Moise a umblat degeaba 40 de ani cu poporul lui Israel prin deșet, până să ajungă la pământul făgăduinței ?