În mesajul de Crăciun de anul acesta, Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, semnalează că „în epoca noastră crește indulgența față de cei influenți, iar globalizarea distruge condițiile coeziunii sociale și ale păcii”.

Patriarhul Bartolomeu spune în mesaj că „taina de negrăit a Întrupării dumnezeiești” este adevărul mântuitor suprem al omului. Citând opera Sfântului Vasile cel Mare, Patriarhul Constantinopolului subliniază că Nașterea Domnului Iisus Hristos reprezintă  „sărbătoarea comună a întregii creații”, „mântuirea lumii, ziua de naștere a omenirii”.

Ca în majoritatea mesajelor sale oficiale, Patriarhul Bartolomeu atrage atenția asupra problemelor sociale ale lumii și își exprimă regretul că în condițiile experiențelor tragice ale violenței, războaielor și a exploatării oamenilor, „nu ne învățăm din istorie sau nu vrem să ne învățăm”.

El reamintește că în anul 2018 se vor împlini 70 de ani de la proclamarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, care cuprinde cele mai înalte idealuri ale omenirii și care ar trebui respectate de fiecare popor și stat. Din nefericire, „încălcarea acestei Declarații continuă, în timp ce diferite abuzuri și interpretări greșite intenționate ale drepturilor omului subminează respectarea și realizarea lor”.

Patriarhul Ecumenic subliniază faptul că adevărata libertate este „de la Hristos, cu Hristos și în Hristos”, iar libertatea are la bază dragostea „care nu caută ale sale”.

În timp ce omul autonom, condus de voia proprie și autosuficient, care caută divinizarea și fericirea proprie, se întoarce în jurul său și în jurul plăcerii sale individuale și își vede semenii ca îngrădire a libertății sale, libertatea în Hristos este orientată către frate, se îndreaptă către aproapele, vorbește adevărul în iubire. Grija credinciosului nu este afirmarea drepturilor, ci „să facă și să lucreze îndreptările lui Hristos”[12] cu smerenie și mulțumire.

În încheierea mesajului de Crăciun, acesta încurajează credincioșii că indiferent de dificultățile istorice, „Biserica dă mărturie despre adevăr și săvârșește lucrarea ei sfințitoare, pastorală și transfiguratoare”.

De asemenea, Patriarhul Constantinopolului cere de la „Domnul și Mântuitorul nostru care S-a întrupat și S-a coborât pentru neamul omenesc pace și dragoste unul față de altul”.

Bartolomeu, prin mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic,

Către plenitudinea Bisericii,

Har, Milă și Pace de la Mântuitorul Hristos Cel născut în Betleem.

Iubiți frați și surori în Hristos, iubiți fii,

Cu harul lui Dumnezeu ne-am învrednicit să ajungem încă o dată marea sărbătoare a Nașterii după trup a Cuvântului Divin, Care a venit în lume ca să ne dăruiască „buna stare”[1], răscumpărarea din păcat, din robia faptelor legii și din moarte, să ne dăruiască viața după adevăr și bucuria cea mare, pe care „nimeni nu o va lua de la noi” (Ioan 16:22).

Îl primim pe „Dumnezeu cel cu totul desăvârșit”[2], care „a adus iubirea pe pământ”[3], care ne devine „mai apropiat de noi chiar și decât sufletul nostru”[4]. Prin chenoză, Dumnezeu Cuvântul coboară la făptura creată „cu o coborâre negrăită și de nepriceput”[5]. Cel „neîncăput de toate” încape în pântecele Fecioarei, cel mare există în cele mici. Acest mare capitol al credinței noastre, cum Dumnezeu cel mai presus de fire „s-a făcut Om pentru omenire”[6], rămâne o taină „de negrăit”. „Taina cea mare a Întrupării dumnezeiești rămâne o taină veșnică”[7].

Acest eveniment străin și preaslăvit „din veac ascuns neamurilor” (Coloseni 1:26) este fundamentul îndumnezeirii după har a omului. „Și întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi” (Fapte 4:12).

Acesta este adevărul mântuitor suprem pentru om. Îi aparținem lui Hristos. Toate sunt unite în Hristos. În Hristos este rezidită firea noastră decăzută, se restaurează chipul și se deschide tuturor oamenilor calea spre asemănare. Prin asumarea de către Cuvântul Dumnezeiesc a firii umane, se întemeiază unitatea neamului omenesc printr-un scop dumnezeiesc și mântuire comună. Nu se mântuiește, însă, numai omenirea, ci și întreaga creație. Așa cum căderea lui Adam și a Evei influențează întreaga creație, astfel și Întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu se referă la întreaga creație. „Slobodă făptura se cunoaște și fii luminii sunt cei ce mai înainte erau întunecați”[8]. Sfântul Vasile cel Mare ne cheamă să sărbătorim sfânta Naștere a lui Hristos ca „sărbătoare comună a întregii creații”, ca „mântuirea lumii, ziua de naștere a omenirii” [9].

Din nefericire, „Hristos se naște” se aude iarăși într-o lume plină de violență, conflicte periculoase, inegalitate socială și încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. În anul 2018 se împlinesc șaptezeci de ani de la Declarația Universală a Drepturilor Omului, care după experiențele înfricoșătoare și catastrofele celui de-al Doilea Război Mondial, a manifestat cele mai înalte idealuri comune, pe care trebuie să le respecte fără excepție toate popoarele și statele. Însă, încălcarea acestei Declarații continuă, în timp ce diferite abuzuri și interpretări greșite intenționate ale drepturilor omului subminează respectarea și realizarea lor. Continuăm să nu ne învățăm din istorie sau să nu vrem să ne învățăm. Nici tragicele experiențe ale violenței și reducerea persoanei umane, nici proclamarea idealurilor supreme nu au prevenit continuarea violenței și a războaielor, divinizarea puterii și exploatarea omului de către om. Nici puterea mijloacelor tehnice, nici realizările extraordinare ale științei, nici progresul economic nu au adus dreptate socială și pacea cea mult dorită. În schimb, în epoca noastră crește indulgența față de cei influenți, iar globalizarea distruge condițiile coeziunii sociale și ale păcii.

Biserica nu poate ignora aceste amenințări împotriva persoanei umane. „Nimic nu este mai sfânt ca omul, de a cărui fire S-a împărtășit Dumnezeu”[10]. Luptăm pentru demnitatea umană, pentru apărarea libertății și dreptății, cunoscând că „adevărata pace este de la Dumnezeu”[11] și că taina mai presus de cuvânt a întrupării Cuvântului lui Dumnezeu și al îndumnezeirii după har a omului descoperă adevărul despre libertatea și destinul divin al omului.

În Biserică, trăim libertatea de la Hristos, cu Hristos și în Hristos. La centrul acestei libertăți stă iubirea, care „nu caută ale sale” (1 Corinteni 13:5), iubirea „din inimă curată” (1 Timotei 1:5). În timp ce omul autonom, condus de voia proprie și autosuficient, care caută divinizarea și fericirea proprie, se întoarce în jurul său și în jurul plăcerii sale individuale și își vede semenii ca îngrădire a libertății sale, libertatea în Hristos este orientată către frate, se îndreaptă către aproapele, vorbește adevărul în iubire. Grija credinciosului nu este afirmarea drepturilor, ci „să facă și să lucreze îndreptările lui Hristos”[12] cu smerenie și mulțumire.

Acest adevăr al vieții în Hristos, al libertății ca iubire și al iubirii ca libertate, este piatra de temelie și garanția viitorului omenirii. Sprijiniți pe acest etos inspirat de Dumnezeu putem să confruntăm marile provocări ale prezentului, care amenință nu doar buna noastră viețuire, ci însăși supraviețuirea omenirii.

Adevărul „Dumnezeului-Om” ca răspuns la „omul-dumnezeu” contemporan și ca dovadă a destinului veșnic al omului l-a propovăduit și Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016): În locul „omului-dumnezeu”, Biserica Ortodoxă îl așază pe „Dumnezeu-Omul” ca măsură ultimă a tuturor lucrurilor: „Nu vorbim de om îndumnezeit, ci de Dumnezeu întrupat”. Biserica descoperă adevărul mântuitor al Dumnezeului-Om și al Trupului Său, Biserica, drept loc și mod al vieții în libertate, ca „ținere a adevărului în iubire” (Efeseni 4:15) și ca participare, încă de pe pământ, la viața lui Hristos Cel înviat.

Întruparea lui Dumnezeu Cuvântul este adeverirea și certitudinea că însuși Hristos povățuiește istoria, ca o cale către Împărăția vremurilor din urmă. Desigur, calea Bisericii către Împărăție, care nu se realizează departe sau independent de realitatea istorică, de contradicțiile sau experiențele ei, nu a fost niciodată lipsită de dificultăți. În mijlocul acestora, Biserica dă mărturie despre adevăr și săvârșește lucrarea ei sfințitoare, pastorală și transfiguratoare. „Adevărul este al Bisericii, și stâlp, precum și întărire…. căci Biserica este stâlp al lumii întregi… Și taină este, și mare, și taină a dreptei-credințe, și cu adevărat că este mare”[13].

Frați și fii întru Domnul,

Să serbăm împreună în bucurie și fericire deplină, cu bunăvoința Cuvântului lui Dumnezeu Care S-a sălășluit între noi, sărbătorile celor douăsprezece zile de Crăciun. De la Fanar ne rugăm ca Domnul și Mântuitorul nostru care S-a întrupat și S-a coborât pentru neamul omenesc să dăruiască tuturor în anul cel nou al bunătății Sale sănătate deplină, pace și dragoste unul față de altul, și să păzească bine Sfânta Sa Biserică și să binecuvânteze lucrările slujirii sale, ca să se slăvească preasfântul și preacântatul Numele Său.

Al vostru rugător fierbinte către Dumnezeu,

Bartolomeu al Constantinopolului

Crăciun 2017

[1] Sf. Grigorie Teologul, Cuvântarea 59 la Teofanie, adică la Nașterea Mântuitorului, III, PG 36, 313.

[2] Slava de la Stihoavnă, Vecernia Mare, Nașterea Domnului

[3] Sf. Nicolae Cabasila, Viața în Hristos, VI

[4] Ibidem.

[5] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica Ortodoxă, III, 1, PG 94, 984.

[6] Sf. Maxim Mărturisitorul, Diferite capete despre teologie și iconomie cu privire la virtute și vicii, Prima Sută, 12, PG 90, 1184.

[7] Ibidem.

[8] Catavasia iambică a sărbătorii Botezului Domnului, oda a opta, canonul al doilea.

[9] Sfântul Vasile cel Mare, Omilie la Nașterea Domnului, PG 31, 1472-73.

[10] Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, VI, PG 150, 649.

[11] Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariul la Corinteni I, Omilia I, 1, PG 61, 14.

[12] Și acum, Stihoavna Laudelor, 12 Octombrie.

[13] Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la 1 Timotei, Omilia XI, PG 62, 554.