După ce fostul președinte Traian Băsescu a insinuat că legalizarea prostituției ar rezolva problema traficului de femei în scopul exploatării sexuale, o organizație din Austria demască falsitatea acestui argument, explicând cum a evoluat situația în această țară după reglementarea prin lege a prostituției și practicarea ei de către românce în proporție de peste 50%, informează Știri pentru Viață. Potrivit acesteia, în țările unde prostituția este legală, autoritățile nu au întotdeauna instrumentele necesare pentru a le ajuta pe femeile exploatate. Dacă ele nu depun plângere, fiind adesea prea speriate ca să mărturisească, Poliția are, practic, mâinile legate. 

„În Austria, unde prostituția este legală și reglementată, sunt peste 7.000 de persoane, majoritatea femei, înregistrate oficial ca practicante ale acestei așa-zise „profesii”. 95% dintre ele sunt imigrante, cu România ca principală țară de origine – peste 50% dintre aceste femei provin din România.

În munca noastră zilnică, în calitate de organizație non-profit care cercetează săptămânal persoanele care lucrează în prostituție pe străzi sau în cele peste 350 de bordeluri, cluburi de noapte și altele asemenea din Viena, întâlnim multe fete și femei din România, de diverse vârste. Multe tinere vin – sau sunt aduse – la Viena la vârsta de numai 18 ani. Am întâlnit fete care și-au început lucrul în această „branșă” chiar de ziua lor [când împlineau 18 ani, devenind majore – n.n.]. Am auzit adesea de la partenerii noștri din România că așa-ziși „loverboys” [racolatori romantici] pândesc fetele și femeile care împlinesc vârsta majoratului și trebuie să părăsească centrele de plasament, neavând unde să meargă. Aceștia le promit „o viață prosperă în străinătate”. Din cauza dificultăților cu care se confruntă, alte femei se încred în falsele promisiuni ale unei cunoștințe care deja locuiește în străinătate: se gândesc că pot ajuta la îngrijirea unei mame bolnave, a copiilor sau a întregii familii care se va baza pe ele să le trimită bani acasă.

Realitatea prostituției arată adesea foarte diferit de ceea ce și-au imaginat ele: Chiar și în țări precum Austria și Germania, unde prostituția este legală, femeile se confruntă cu violența din prostituție – fie din partea peștilor, fie din partea clienților care le împing să-și depășească orice limite ale normalității și suportabilității actului sexual. Clienții vin cu idei preluate din pornografie și vor să pună în practică acte pe care soțiile și partenerele lor le refuză. Multe astfel de practici le fac rău femeilor, dar, presate de proxeneți sau din lipsă de bani, ele acceptă depășirea limitelor pe care și le impuseseră inițial: uneori aceasta implică și acte sexuale fără prezervativ.

Astfel, femeile din prostituție adesea suferă de diverse probleme fizice și psihice cu potențial distructiv și chiar mortal. Efectele sunt adesea multilaterale, complexe și dificil de tratat. Acestea includ:

În plan fizic: traume cauzate de raporturi sexuale repetate sau violente (vânătăi, fracturi, leziuni cerebrale, dureri și inflamații abdominale, boli cu transmitere sexuală, abuz de substanțe, diverse simptome psihosomatice).

În plan mintal / emoțional: disociere și tulburare de identitate disociativă, tulburări alimentare și anxietate, stres și sindrom de stres post-traumatic, traume complexe, abuz de substanțe.

Explicația acestora stă în violențele repetate la care sunt supuse – de natură fizică, mentală sau emoțională. Multe femei se confruntă cu violența extremă în mod regulat – de la abuz verbal și  intimidare, manipulare emoțională și izolare, până la violență și abuz fizic din partea clientului sau a proxenetului. Ne-am fi dorit ca reglementările legale să reducă prevalența acestei violențe, dar, din nefericire, nu se poate „reglementa și controla” cu adevărat ceea ce se întâmplă între prostituată și client, respectiv proxenet. Iar, cel mai adesea, banul dictează aceste relații.

Banii nu se câștigă ușor în prostituție, nici chiar atunci când femeile lucrează pe cont propriu, fără să depindă de un proxenet, „loverboy” (iubit care le-a convins să se prostitueze) sau partener care să le ia cea mai mare parte din bani, cum se întâmplă de obicei la început, când încep să  se prostitueze. De obicei, costă foarte mult să ai o cameră închiriată la un bordel sau un așa-zis „Laufhaus”. Cea mai mare pare a veniturilor este cheltuită în acest scop, astfel că femeia servește zilnic câțiva clienți numai pentru a-și plăti camera în care și locuiește, de altfel. Cât despre femeile care depind de un proxenet sau „loverboy”, ele îi cedează acestuia cea mai mare parte a banilor câștigați.  

De aceea, cel mai adesea, datoriile financiare sunt cele care le obligă pe cele mai multe dintre femei să nu părăsească prostituția, chiar dacă își doresc aceasta. Uneori, proxeneții le cumpără lucruri de valoare, cum ar fi mașini, pe care le pun pe numele lor, lăsându-le apoi să achite singure costul lor integral. Majoritatea femeilor care reușesc să părăsească prostituția nu sunt nici pe departe bogate, așa cum își doriseră, ci pornesc din nou de la zero.

Din experiența prostituției fac parte și provocări precum bolile, traumele, datoriile, izolarea, stigmatizarea, barierele lingvistice, problemele juridice sau legate de dispariția actelor de identitate, ceea ce demonstrează că prostituția nu poate fi tratată drept „o ocupație ca oricare alta”. 

Nu în ultimul rând, femeile se confruntă și cu prejudecăți rasiste sau misogine: din moment ce există multe românce pe străzi și în bordeluri, uneori percepția generalizată – mai ales în rândul clienților și al proxeneților – este că româncele „sunt bune la un singur lucru – la pat”.

Adesea, acestor femei le este foarte greu să redobândească o rutină normală de muncă, după ce renunță la prostituție – iar asta în cazul în care ajung să-și găsească o slujbă, după ani de lucru ca prostituate. Nu vor să-și scrie în C.V. ocupația anterioară, iar educația lor este minimală, astfel încât le este foarte greu să-și găsească altceva de lucru.

Astfel, după peste un deceniu de experiență în lucrul cu prostituatele într-o țară în care prostituția este reglementată, ni se pare foarte greu să găsim motive care ar recomanda legalizarea acesteia ca pe un câștig. Este de înțeles speranța de a „normaliza” această „slujbă” și de a preveni intrarea ei într-o zonă nevăzută și incontrolabilă, unde abuzul și exploatarea pot deveni încă și mai greu detectabile. Totuși, vedem că tocmai aceasta se întâmplă: acolo unde prostituția este legală și presupus „curată”, poliția nu are întotdeauna la îndemână instrumentele necesare pentru a ajuta femeile exploatate. Dacă acestea nu vorbesc și nu depun plângere împotriva exploatatorilor lor, Poliția are, practic, mâinile legate. Iar, în multe cazuri cu care ne confruntăm zilnic, femeile exploatate sunt prea speriate să vorbească împotriva proxeneților, „loverboy”-ilor sau traficanților lor”, este mărturia dată, sub protecția anonimatului, de o organizație austriacă de sprijin a victimelor exploatării sexuale și a traficului de persoane, citată de Știri pentru Viață.