Marius Bodnariu, tatăl celor cinci copii care au fost ridicați de Protecția Copilului din Norvegia, în urma unei plângeri depuse de către profesorii fetițelor, în care era acuzat -alături de soția sa norvegiană- de abuz asupra copiilor, a vorbit despre drama prin care trece familia sa.

"S-au întâmplat o serie de lucruri care nu ne dau speranțe prea mari. Au fost o serie de lucruri, o înfățișare a unei comisii județene și nu am rezolvat nimic, din contră, situația a devenit mai rea, deși nu există dovezi noi. Ce am observat e că atunci când am vrut să ne apărăm, cu atât ne-am îmbunătățit situația. Sfatul fostei avocate a fost să ne menținem umili, low profile....nu am fost de acord cu această strategie. Pronosticul e foarte rău, dar dorim ca Dumnezeu să facă dreptate. Nu putem înțelege poziția autorităților, descoperim o față a culturii care ne surprinde.

Ultima oară am văzut bebele azi, eu și soția. Îl mai vedem și miercuri. Încă două ore. Soția poate vedea și băieții mai mari, de doi ani și cinci ani. Nu știm nimic, nici măcar cum le merge. Copiii au protestat la a fi despărțiți și nu s-a ținut cont de această dorință a lor. Nu știu, ni s-a mai pus întrebarea asta. Dacă ne rezumăm la explicația avocatului, nu există nicio posibilitate...șanse foarte slabe în instanță. Știu povești în care familia a câștigat la CEDO și tot nu și-au văzut copiii. Cunoaștem o familie care a câștigat cazul în curtea supremă și după 6 luni de la proces au recuperat doar doi copii din trei, se luptă pentru cel de-al treilea. Nu putem să răspundem la întrebarea cum ne-ar putea ajuta statul român, cum s-ar putea implica oficialitățile române. Nu știm”, a spus Marius Bodnariu la Realitatea TV.

Acesta a povestit apoi cum a început aventura familiei sale în Norvegia și momentul în care s-a declanșat coșmarul în legătură cu copiii săi, care au fost ridicați de Protecția Copilului din această țară.

”Ne-am căsătorit în România în 2003 și am stat până în 2005, apoi am venit aici. Aici soția are familie, locuim la o fermă, undeva mai retras, cum s-ar spune, la țară. Nu am fost contactat de oficialitățile române. Pe 16 noiembrie a început coșmarul. Fetele au fost interogate la școală de catre protecția copilului și luate în custodie, între timp protecția copilului a venit acasă și a luat și băieții. Soția a fost îngrijorată inițial că nu ajunsesem acasă... ea nu a crezut că pot fi despărțiți de ea. A crezut că Protecția Copilului va ține copiii doar pe perioada interogatoriului... de aceea nu au fost pregătiți, nu doar cu hăinuțe, ci cu o vorbă, o mângâiere. Soția a cerut voie să alăpteze bebelușul, i s-a permis. Eu am fost ridicat de doi ofițeri civili de la muncă, soția nu a știut nimic de mine, eu nimic de ea. Am întrebat de copii, dacă sunt bine. Starea de șoc este de nedescris. A urmat un interogatoriu. Nu am știut că sunt arestat, mi s-a spus mai târziu. Acuzațiile au fost cele de violență în familie sau asupra copiilor. Am fost șocat, am fost întrebat aproximativ trei ore. Și soția a fost interogată. Nu am văzut de la cine a venit acuzația. Noi trebuia doar să răspundem la întrebări.

Abia joi am primit foile cu explicația. Profesorii de la școala fetelor au făcut denunțul. Denunțul vine în urma unui interviu pe care directoarea școlii l-a avut cu copiii. Ei sunt obișnuiți cu astfel de interviuri. În decursul anilor am avut mai multe discuții cu școala, o serie de evenimente care nu ne-au pus într-o relație foarte bună cu școala, nu din rea-voință și nu din diferența de cultură. Nu pot spune că nu ne-am simțit discriminați sau că nu am avut presiuni din pricina tensiunilor în relațiile cu școala... Familia soției avea unele disensiuni cu directoarea școlii... Cei cinci copii au și cetățenie română. Nu, statul norvegian nu ne-a luat o declarație despre cum stau lucrurile din perspectiva noastră.

Nu au motive, din punctul meu de vedere vă spun. Partea religioasă a fost împinsă afară din dosar, cu grijă. Apare inițial în dosar îngrijorarea școlii că copiii ar fi inhibați, handicapați din pricina credinței, noi știm cum ne creștem copiii și nu există motive de îngrijorare, poate în alte religii sau cămine. Scopul e ca ei să aleagă singuri credința și nu să îi conving eu, riscând să creez un conflict. Modul în care ne-am crescut copiii e normal: citim din Biblie, cântăm, ne rugăm, nu au primit pedepse din motive religioase. Anumite repercusiuni au fost, din partea autorităților și din partea presei norvegiene. Am motive pentru care m-am deschis presei din România și nu presei norvegiene. Vor fi dezvăluite la momentul potrivit", a mai dezvăluit Marius Bodnariu.