Fostul președinte al României a recunoscut că Raed Arafat a făcut și lucruri bune în sistemul de urgență, însă i-a reproșat acestuia faptul că "s-a defectat" în momentul în care i-a plăcut să se facă și politician sub acoperire.
"Eu nu îi aduc niciun reproș lui Arafat. Categoric îi recunosc meritele. L-am și decorat pentru ce a făcut, dar s-a defectat de când i-a plăcut să se facă și politician sub acoperire. A fost un susținător al Guvernului Ponta fără rezerve. Cred că a depășit nivelul de competență pe care putea să-l aibă. El și are un defect funciar: respinge orice colaborare cu sectorul privat. O știm foarte bine. Nu acceptă ambulanțele private", a declarat Traian Băsescu la B1Tv.
Traian Băsescu spune că o altă problemă majoră pe care secretarul de stat din Ministerul de Interne o are este incapacitatea de a vedea dincolo de stat.
"Dacă pot să îi reproșez, îi pot reproșa incapacitatea de a vedea dincolo de stat. Niciodată niciun stat nu poate acoperi el singur toată nevoia de salvare de pe teritoriul său. Dacă mâine ar putea crea un sistem al statului care să acopere ultimul kilometru pătrat din țară, ar fi foarte bine, dar dacă nu poate și sunt mijloace, de ce să nu le anexezi?", a mai spus Traian Băsescu.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.