FOTO: O ediție mai veche a ziarului Adevărul
Cazul e deja cunoscut: doi homosexuali, Clabourne Hamilton și Adrian Coman, „căsătoriți” în Belgia, au cerut statului român să le recunoască statutul de „soți”. Acum se așteaptă decizia Curții Constituționale dacă se pot recunoaște în România căsătorii încheiate în străinătate între persoane de același sex.
„Întâmplător”, cazul apare exact când, după Senat, urmează ca și Camera Deputaților să se pronunțe asupra penibilului proiect al legii parteneriatului civil. Tot acum, Parlamentul trebuie să dea curs solicitării a 3 milioane de cetățeni români de a se organiza un Referendum pentru modificarea Constituției, în sensul precizării că o căsătorie se poate încheia doar „între un bărbat și o femeie”. Simplă coincidență? Nu mai cred demult în asemenea „coincidențe”.
Tot „întâmplător”, Hamilton e un homosexual negru (altminteri degajat, dezinvolt și chiar simpatic), fapt de natură să inducă în subconștientul colectiv suspiciunea implicită că la „discriminarea pe criterii sexuale” s-ar putea adăuga (horribile dictu) și cea rasială.
Dar nu vreau să comentez aici acest caz în sine, ci modul în care el e tratat în presa „prestitută” – cum numesc americanii presa corectă politic, cumpărată în scopul manipulării opiniei publice.
În acest sens, mă voi referi la un articol publicat în Adevărul pe 26 oct. 2016. E intitulat „Homosexualii și Biserica. Cu cine joacă arbitrul” și e scris de Liviu Avram.
„Arbitrul” dintre tabăra homosexualistă și Biserică e desigur Curtea Constituțională a României. Spun „tabăra homosexualistă” și nu simplu „homosexuali” – cum în mod reducționist formulează dl. Avram – deoarece nu e vorba nicidecum doar de infima minoritate a celor stăpâniți efectiv de patimi homosexuale, ci de un grup mai numeros: întreaga tabără de intelectuali care, din motive diverse, promovează în cor ideologia freudo-marxistă (fie că sunt conștienți de fundamentele teoretice ale acestei ideologii marxist-culturale , fie că nu).
Domnul Liviu Avram afirmă din start că nu ar avea vreo opinie clar formată asupra subiectului. El se grăbește să declare că nu ar avea „patima unei anume opțiuni” de partea vreuneia din tabere, cu alte cuvinte pretinde că ar fi absolut imparțial.
În realitate, dl. Avram pleacă de la o evidentă concluzie preconcepută – în favoarea homosexualității și împotriva creștinismului – preconcepție în general girată de politica editorială a ziarului Adevărul.
Deși dl. Avram acuză Curtea Constituțională că ar fi recurs la un „sofism ieftin”, de fapt întreaga argumentație a d-lui Avram e cea care se bazează pe un sofism.
Mai exact, dl. Avram pretinde că, în actuala formulare din Constituție („Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți”), termenul „soți” ar „permite căsătoria între persoane de același sex”. Cu alte cuvinte, întrucât acest termen „nu neagă explicit” dreptul homosexualilor la căsătorie, el ar trebui interpretat în sens permisiv.
Este exact ceea ce inițiatorii modificării Constituției doresc să împiedice pe viitor.
De fapt, „sofismul ieftin” e la dl. Liviu Avram, nu la Curtea Constituțională. Când susține că textul actual al Constituției ar „permite căsătoria între persoane de același sex”, evident că dl. Avram folosește un raționament de tip sofist. Și iată de ce:
Pentru orice om de bună credință (cei ce citesc textul cu ochelarii de cal ai corectitudinii politice neo-marxiste nu pot intra în această categorie), Curtea Constituțională are perfectă dreptate când argumentează că, în România anului 1991, nimănui, inclusiv autorilor Constituției de atunci, nu îi trecea prin minte că prin „soți” s-ar putea înțelege altceva decât „bărbat și femeie”. România abia ieșise dintr-o izolare de jumătate de veac. Nimeni în România, absolut nimeni, nu era la curent cu noile tendințe corecte politic din Occident. De altfel, și în Occident „drepturile LGBT” erau încă o noțiune necunoscută, iar mișcarea homosexualistă abia începea să se facă auzită. Deci Curtea Constituțională afirmă corect că sensul cuvântului „soți”, în societatea românească a anului 1991, era cu certitudine cel tradițional, de „bărbat și femeie”. Interpretarea în acest sens de către CCR a intenției legiuitorului din 1991 e absolut legitimă.
În schimb, dl. Liviu Avram nu poate aduce absolut niciun argument care să dovedească că în 1991 ar fi existat în România măcar o singură persoană care ar fi înțeles acest termen în sensul de „doi bărbați”. Ca urmare, dl. Avram e aici sofistul ieftin, nu Curtea.
În plus, pe lângă eroarea de logică pe care o comite intenționat, dl. Avram mai încalcă și regula elementară a deontologiei jurnalistice, care îi pretinde obiectivitate. Articolul său nu e deloc imparțial, așa cum în mod fals susține, ci de o parțialitate flagrantă.
Scopul articolului este să aplice judecătorilor Curții Constituționale eticheta implicită de „bigoți”, pentru a induce în mintea cititorilor ideea că decizia Curții ar fi fost una eronată, părtinitoare, determinată de prejudecăți pro-Biserică.
De fapt, dl. Avram e cel care are o prejudecată clară: Anti-Biserică,Pro-gay. Ca cetățean dl. Avram e liber să aibă orice prejudecată dorește. Dar, ca jurnalist, el are obligația profesională de a lăsa la o parte propriile preconcepții și a reda obiectiv faptele. Ceea ce nu face. Dimpotrivă, dl. Avram scrie un articol menit să discrediteze o instituție a statului român, care aici din fericire a decis corect, și care chiar l-ar putea da în judecată pentru calomnie.
Dl. Avram își încheie articolul cu o propoziție pe cât de ironic-tendențioasă, pe atât de falsă: „Oastea Domnului s-a întărit cu încă 9 enoriași” (vezi Doamne – judecătorii Curții Constituționale).
Realitatea este că tabăra homosexualistă este cea care are în dl. Avram un devotat susținător, a cărui pretenție de „imparțialitate” este o stângaci-desenată ficțiune.
Iar credibilitatea publicației Adevărul nu are decât de suferit de pe urma unor asemenea articole tendențioase. Adevăratul arbitru-jucător în acest caz nu este Curtea Constituțională, ci ziarul Adevărul.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
1) E o conversatie asimetrica, deoarece nu aveti curajul de a semna cu numele real, in timp ce eu imi asum deschis afirmatiile. Oare de ce va e teama - sau rusine?
2) In trei fraze, pe langa punctuatia anapoda (virgula intre predicat si complementul direct „un fir rosu”, intre subiect si predicatul „este binevenit” etc.), faceti o gresala elementara de gramatica: scrieti „aceiasi” in loc de „aceeasi”. Nu sunt simple scapari din tastatura datorate vitezei, ci erori frecvente la o anume categorie. Ele indica, din pacate, o cunoastere intrucatva precara a limbii romane.
3) Confundati marxismul clasic, economic, cu Freudo-marxismul - sau Marxismul Cultural. Primul ii apartine lui Marx, al carui admirator sunteti. Al doilea - lui Lukacs, Gramsci, Scolii de la Frankfurt (Herbert Marcuse etc.) si altor neo-marxisti. Si da, neomarxismul (despre care in mod evident nu stiti nimic) este neaparat pro-gay, deoarece esenta lui consta in inlocuirea proletariatului cu minoritatile de orice tip. E o mare diferenta intre cele doua ideologii. Tinand insa cont de punctul 2), nu e de mirare ca nu cunoasteti diferenta. De altfel, nu sunteti singurul, sunteti intr-o companie cu pedigree mult mai „nobil” decat al dv.
A propos, nici Marx nu e singurul: multi nemernici si psihopati au modificat radical cursul istoriei (in rau, desigur).
4) Cand folositi banalul cliseu cu Biserica si banii, nu numai ca dovediti o totala lipsa de imaginatie, dar va credeti si profet, pretinzand ca stiti ce va aduce viitorul. De fapt, habar n-aveti ce va face Biserica in viitor, pentru simplul motiv ca habar n-aveti ce e aceea Biserica. O atat de vasta ignoranta nu ingaduie o conversatie prea sofisticata si oricum nu e aici locul sa va explic ce inseamna notiuni precum natura teandrica a Bisericii. Nemaivorbind de faptul ca pesemne ignorati amanuntul ca, daca parintii cumva v-au botezat, faceti parte din aceasta Biserica pe care o detestati atata, desi nici despre ea nu stiti nimic. In rest - sanatate!
În plus, ca argumentație la Constituția din 1991, homosexualitatea era condamnată prin art. 200 Cod penal, deci chiar nimeni nu s-a gândit atunci la o asociere între 2 homo, nicidecum la o ”căsătorie”.
În ceea ce-l privește pe LEVST- nu-l mai băga în seamă! SĂracul nu știe nici ce, nici cu ce gândește. După ce se va trata la mansardă, atunci da, posibil să merite a fi luat în seamă. Până atunci să-i dorim ceea ce-i lipsește: sănătate mintală!