LIFEBOOK. Povestea arhitectului care crede că „România e acum un stat mai degrabă virtual. Dacă toată lumea e preocupată doar de promoții la castraveți murați bulgărești și chiloței italienești, nu se poate face nimic bun” (VIDEO)

De Adriana Oprea-Popescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pentru Liviu Găgescu, arhitectura nu e „o treabă doar de artă și de vrajă”, ci una care „te obligă la o gândire foarte rațională și foarte economică”. La 24 de ani, a absolvit facultatea și a fost repartizat la Institutul de Cercetare și Proiectare Materiale de Construcții. „Se proiectau și construcții industriale”, povestește el. „Pe vremea aia, s-au proiectat două orașe în Irak, Al Qa’im și Sinjar, inclusiv locuințele de acolo și edificiile. Și am participat și la aceste proiecte”. Nu a fost în Irak, dar o parte din munca lui e acolo. 

La 72 de ani, divorțat și fără de copii, cele mai mari realizări ale vieții lui sunt două case proiectate de el, de care e foarte mulțumit, o expoziție de grafică ce a avut succes și câteva materiale publicate în presă, care „n-au fost de 5-10 rânduri, «stimată redacție, foaie verde sabie, am în cap o vrabie», ci au fost pagini serioase.” 

După Revoluție, n-a plecat din țară pentru că „m-a prins destul de târziu, aveam 43 - 44 de ani. Și nu am vrut să plec, pur și simplu”. De ce? „Am zis că să mai rămână cineva și-n România. Să fiu ultimul care pleacă și stinge lumina”, spune Liviu Găgescu. Nu i-a părut niciodată rău că a luat decizia asta. „România e... Ãsta sunt! Dar cunosc multe cazuri de oameni au plecat în străinătate, se mai întorc, mai stau de vorbă cu ei și așa, la o discuție intimă, mărturisesc că nu-i acolo chiar raiul pe pământ. Mai degrabă regretă că n-au putut trăi cum și-ar fi dorit, cel puțin decent, aici.” 

Ce le lipsește celor plecați din țară? „Le lipsește căldura umană, le lipsește modul de a fi, temperamentul și mentalitățile astea în care s-au născut și au crescut și care se potrivesc cu aptitudinile lor naturale, de români, că fiecare neam are niște aptitudini naturale. Și-acolo se simt cam reci și cam așa..., dar asta în discuți intime și destul de profunde, fiindcă altfel le e jenă și ei trebuie să mărturisească victorii absolute. «Vai, dar niciodată nu aș fi realizat în România ce am realizat acolo», șamd... Am întâlnit și cazul concret invers: am discutat cu un german care era de câțiva ani în România, învățase bine românește și, la un stand de cărți, m-a întrebat ce cărți să ia ca să stăpânească mai bine limba română. Și i-am spus «uite, eventual ia Eminescu, că e și un creator de limbă română, ia cutare, cutare»”. Discutând cu el, neamțul i-a mărturisit „că tare bine se simte în România și n-ar mai pleca de aici, că e lume deschisă, e cu totul altă mentalitate, altă atmosferă, decât la ei acolo, Spunea el cu masochism, neamț fiind, despre nemți, că ăștia-s niște roboți: disciplina și treaba. Și zice «eu, aici, în România câștig jumătate din cât aș câștiga dacă aș lucra în Germania pe meseria mea, dar ce fac aicea, în România, cu jumătatea asta de bani, n-aș putea face dincolo, cu banii întregi».”

„O problemă foarte dramatică în România este singurătatea”

„Nu-mi fac complexe d’astea, masochiste, că la noi e rău, ca la noi la nimeni...”, afirmă Liviu Găgescu. „Eu observ din ce am mai văzut – am reușit să merg și în străinătate de vreo 2-3 ori -, că toată lumea e nemulțumită pe glob”.    

 
Exodul românilor îi afectează pe cei rămași în țară. „O problemă foarte dramatică la ora actuală în România este singurătatea”, spune arhitectul. „Poate că nu numai în România, dar eu aicea o văd. Și e agravată de faptul că există o mulțime de lume matură și chiar în vârstă, ai căror copii au plecat în străinătate. Nu mai pot avea contact fizic direct, pot prin mobil, șamd, dar se vede că nu e același lucru. Și lucru ăsta poate fi observat la fiecare colț; și aici, în Cișmigiu, mai târziu un pic o să vedeți o mulțime de lume cu falsa rezolvare a problemei singurătății: animalul de companie. Câinele, căruia i se fac confidențe, i se fac declarații, se discută cu el, chiar i-am spus unei doamne: «doamnă, dacă câinele dumneavoastră înțelege tot ce îi spuneți, are coeficientul meu de intelingență, încercați să-l dați la o școală tehnică, ceva, să nu rămână așa, pe drumuri...» Pe urmă, sunt o mulțime de oameni care așa de tare simt nevoia să comunice cu cineva încât, poate unde am eu barbă și mă bănuie că sunt preot sau rabin, nu știu, intră în vorbă cu tine și încep să-ți spună necazurile lor și cum îi persecută administratorul de bloc, și cum soția, după ce au divorțat, i-a luat apartamentul, deci lucruri d’astea halucinante, care în mod normal se spun, dacă se spun, prietenilor intimi sau cunoștințelor apropiate. Și pe urmă e eterna pălăvrăgeala, asta așa, drogul fără prafuri, vorbitul despre orice și de obicei foarte sentențios. Și de mahala politică, și de promoții de prețuri. Asta este o problemă foarte greu de rezolvat.”

„Parcă ne-am întors, pe tunelul timpului, la lumea lui Caragiale”

Despre România zilelor noastre, Liviu Găgescu spune că „nu prea e la înălțimea așteptărilor din ’89. Mahala politică, ca pe vremea lui Caragiale, parcă ne-am întors, pe tunelul timpului, la lumea lui Caragiale. Ȋnțeleg din mass-media că e foarte multă corupție și trafic de influență și, din punct de vedere economic, industria a cam dispărut, agricultura și ea, în mare parte. Și terenurile cultivabile ale României nu mai sunt, în mare parte, în mâna românilor. Am văzut, acum vreo doi ani, într-un ziar al lui Cristoiu: «40% din suprafața cultivabilă aparține străinilor, a fost cumpărată». E mai rău ca pe vremea fanarioților. Și, după cum observați, comerțul este absolut străin, și sistemul bancar este absolut străin. Deci, s-a cam tras covorul de sub picioare...”

Dacă România arată așa, cum arată poporul? „Poporul arată pe cale de dispariție, în sensul că, în ultimii 27 de ani, peste 4 milioane și jumătate de români au plecat definitiv în străinătate, fără gânduri de reîntoarcere. Tocmai făcătorii de copii, între 20 și 40 de ani, că nu pleci nici la 15 ani, nici la 80 de ani...” Ȋn plus, „întreruperile de sarcină fac ravagii. E vorba de sute de mii pe an, cele înregistrate, pentru că policlinicile particulare nu trebuie să raporteze. E o problemă complexă și delicată, în sensul că ea nu poate fi rezolvată printr-o interdicție, că interdicțiile le calcă toată lumea în picioare, d’aia sunt făcute, dar printr-o convingere și, eventual, printr-o educație și o morală religios creștină...”

Dar mai există morala religios creștină? „La puțină lume, mai există. Și-n fond, contează și puțină lume de calitate, și multă lume de mai slabă calitate. E zicala aia, că bănuțul de aur valorează cât un sac de bani de aramă.”

Arhitectul consideră că de vină pentru abaterea oamenilor de la morala creștină sunt „tentațiile moralei laice, ale moralei profane, care ne-au venit în special din occident. Ȋndepărtarea de religie s-a făcut în zona comunistă prin teroare și prin interdicție, iar pe partea cealaltă, și a fost mult mai eficientă, prin tentații: banul, bogăția, faima, libertinajul, concurența... Competitivitatea și concurența între oameni. Ȋn religie se consideră că oamenii sunt frați. Dincolo, prin concurență, ne întoarcem la proverbul latin păgân «Homo homini lupus est», omul e lup omului, nu frate omului.”

El crede că „există și hibe chiar în tagma slujitorilor bisericii, a preoților. Poate chiar și a instituției, și asta este destul de explicabil, în sensul că este foarte instituționalizată biserica, și-n orice instituție apar și moravurile, și hibele profane, laice”.  
 
„Degringoladă e creată și cu zăpăceala și inconștiența noastră”

Ce înseamnă România pentru el? „România, la ora actuală, este un stat mai degrabă virtual. Dar pentru mine înseamnă un teritoriul sacru, care ne-a fost dat de Sus și este pământul moșilor și strămoșilor mei, un pământ care e binecuvântat. Are de toate. Am citit statistici serioase, în care se arăta că țara ar putea să aibă o populație de 70-80 de milioane, care să trăiască în bune condiți aicea. Și să mai aibă și disponibilități de export. Dar..., e degringoladă mare. Degringoladă creată și cu zăpăceala și inconștiența noastră. Are Sfântul Ioan Gură de Aur un cuvânt inteligent, spune că nimeni nu poate fi rănit, dacă nu se rănește singur. Dacă nu contribuie și el la faptul de a fi agresat și rănit.”

Nu crede că va fi mai bine în viitor, pentru că „lucrurile merg în râpă”. Și nu e convins că măcar cei tineri ar putea fi ajutați să mai salveze ceva, pentru că și aceia care vin după noi „sunt din ce în ce mai puțini”... Ȋn opinia lui, însă, fiecare dintre noi e dator „să mărturisească, prin atitudinea de zi cu zi, prin fapte, să dea exemple bune. Să le spună adevărul, în măsura în care contează. Că, dacă toată lumea e preocupată doar de promoții la castraveți murați bulgărești și chiloței italienești, pe un astfel de pat de preocupări nu se poate face nimic bun. Nici pentru tine personal, nici pentru cei din jur. Asta e interesant, fac un recurs istoric acuma, două personalități extremiste care nici n-au știut unul de altul că spun același lucru, extrema stângă - Troțki, și extrema dreaptă - Hitler, au spus că «poporul care este preocupat doar de problema burții va muri de foame»...”

LIFEBOOK este o rubrică dedicată oamenilor care nu se mai văd. Nici la televizor sau pe rețelele de socializate, dar nici în preocupările politicienilor care au transformat România într-o arenă de circ. LIFEBOOK e o fereastră spre lumea reală. 

VA URMA: Citiți luni o nou episod din LIFEBOOK.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”