Jurnalistul Cătălin Sturza: Tragedia Alexandrei și Luizei trebuia să declanșeze un război declarat traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale, nu să devină pretext pentru legalizarea acestuia

De Vlad Pârău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În articolul intitulat „Nu legalizați prostituția în numele Alexandrei!”, publicat marți pe site-ul Adevărul, jurnalistul Cătălin Sturza atrage atenția că propunerea lui Traian Băsescu de a fi legalizată prostituția sub pretextul controlului și limitării activităților ilegale asociate acesteia (trafic de persoane, exploatare sexuală, rețele de proxenetism ș.a.), este o falsă soluție, lucru demonstrat de faptul că în țările unde prostituția e autorizată de stat, fenomenul nu a scăzut, ci s-a amplificat, deși 90% dintre femeile care ajung să se prostitueze sunt sau au fost forțate în această direcție. „Prostituția, legalizată sau nu, aduce cu sine sclavie, abuz și exploatare sexuală, inegalitate între sexe, abuz sexual asupra copiilor, criminalitate organizată, degradarea femeilor la stadiul de obiect sexual”, opinează Cătălin Sturza, care consideră că tragedia Alexandrei și Luizei ar fi trebuit „să declanșeze un război declarat traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale, nu să devină pretext pentru legalizarea acestuia”. Jurnalistul își argumentează punctul de vedere prin 7 obiecții la falsa soluție a legalizării prostituției.


„1. În primul rând, legalizarea și reglementarea prostituției nu diminuează fenomenul exploatării de carne vie în scop sexual, ci doar îi dă o acoperire legală. Practic, femeile vor putea fi traficate mai ușor, deoarece comerțul cu plăceri va fi oficializat  și instituționalizat, iar traficanții vor căpăta acel paravan legal care le va permite să opereze în așa fel încât să facă mai dificilă identificarea unei infracțiuni. Vor abuza de posibilitățile oferite de lege pentru a-și justifica activitatea. Traficanții de carne vie vor deveni negustori cinstiți.  

2. Să nu uităm, apoi, că multe fete sunt deja traficate în state unde prostituția e legală – așadar, legalizarea prostituției nu le-a folosit la nimic. După cum constata o anchetă publicată în prestigioasa publicație Der Spiegel, „când Germania a legalizat prostituția, politicienii au sperat că astfel condițiile de muncă se vor îmbunătăți, iar persoanele care lucrează în industria sexului vor avea mai multă autonomie; cu toate acestea, rezultatul a fost altul decât cel dorit.” Potrivit datelor UE, 62% din traficul de persoane are ca scop exploatarea sexuală. Traficul e motivat de profit și are legătură directă cu piețele de prostituție, unde cererea alimentează oferta. 

3. Unii mai spun că prostituția ar trebui legalizată deoarece multe femei „o fac din plăcere”.  În fapt, marea majoritate a fetelor și femeilor care se prostituează sunt victime, direct sau indirect. Leo van Doesburg, Director pentru Afaceri Europene la Mișcarea Politică Creștină Europeană (ECPM), susține că „majoritatea prostituatelor se prostituează fără a dori aceasta, iar legalizarea prostituției și extinderea UE au dus la creșterea traficului de persoane". Conform unor rapoarte ale poliției din Olanda și Germania, unde prostituția este legalizată de 15-20 de ani, până la 90% din prostituate se prostituează forțat. 

4. Se mai aduce deseori ca argument faptul că prostituția nu a putut fi niciodată eliminată din societate cu adevărat și că "cea mai veche meserie” din lume va persista oricum, indiferent de interdicțiile și sancțiunile dispuse de stat, astfel că e preferabilă legalizarea, reglementarea și – de ce nu – impozitarea acesteia, nu-i așa? 

Argumentul e fals: faptul că prostituția nu a putut și nu va putea fi niciodată eradicată nu înseamnă automat că trebuie legalizată: nici furtul nu a putut fi eradicat și nu va dispărea niciodată, v-ați dori cumva să-l legalizăm? Așa cum, pe bună dreptate, vi s-ar părea absurd ca soluția pentru diminuarea fenomenului furturilor să fie legalizarea, reglementarea și impozitarea acestora (v-ar liniști dacă hoții plătesc la buget 10% din ce v-au furat din apartament?), la fel se pune problema și în cazul prostituției. Soluția nu poate fi decât combaterea (reală, nu mimată) prin măsuri preventive și represive, creșterea nivelului educației, inclusiv morală, și a bunăstării ci combaterea prin măsuri preventive și represive, creșterea nivelului educației, inclusiv morală, și a bunăstării generale. 

5. Se mai spune că legalizarea prostituției ar fi benefică pentru „sănătatea" prostituatelor și clienților implicați. Mă îndoiesc că s-ar efectua control medical după fiecare act sexual. 

6. Mă mai gândesc că o eventuală reglementare a prostituției va implica și trasarea unor zone autorizate pentru practicarea ei (dacă nu cumva, și mai grav, ar fi autorizată oriunde există un spațiu închis). Zonele unde desfășurarea acestei "activități" este autorizată devin foarte rapid un focar de droguri, interlopi, scandal. Dacă s-ar pune problema funcționării unor astfel de localuri în apropierea imobilului unde locuiți cu familia, soția, copiii etc, ați fi de acord? Dacă nu, de ce credeți că nu ar gândi la fel și alții? 

7. În fine, așa cum s-a remarcat deja: am putea noi accepta, oare, cu adevărat, ca surorile sau fiicele noastre să practice vreodată „meseria” de prostituată? Iar dacă întrebarea ne jignește, nu înseamnă că, validând prostituția ca „meserie”, nu facem decât un act de nedreptate, considerând femeile care practică prostituția ca ființe de rangul al doilea, ce aparțin unei lumi subumane, vrednice de dispreț, de exploatat și de folosit ca marfă sau instrument de satisfacere a plăcerii?”, argumentează jurnalistul Cătălin Sturza în articolul publicat marți pe site-ul Adevărul.   

Acesta îl contrazice pe Traian Băsescu în presupunerea că legalizarea prostituției le-ar putea aduce sub protecția statului pe femeile care o practică, argumentând că ele sunt deja, ca cetățene, sub protecția statului și că, dimpotrivă, cei care ar fi aduși la lumină de reglementarea prostituției ar fi chiar „investitorii”, adică traficanții și proxeneții. „Asta dacă nu cumva legalizarea implică și o naționalizare și nu devine însuși statul patron de bordel”, adaugă jurnalistul. 

Cătălin Sturza concluzionează că „tragedia Alexandrei și Luizei trebuia să declanșeze un război declarat traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale, nu să devină pretext pentru legalizarea acestuia. În niciun caz nu cred că ar fi acceptabil ca legalizarea prostituției să se facă în numele victimelor. Ar fi o murdărie”.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • iwillneverlookback20 28.08.2019 10:10
    Atata timp cat mamaile din Diosti vor avea copii si mafia va avea material de traficat. Ele nu se gandesc la ce loterie isi expun copii.
    Am zis-o si o repet:
    Mamicile : Instinctul notru e sa facem copii, indiferent in ce cloaca dominata de interlopi
    Barbatii degenerati din vest: Instinctul nostru e sa f minore traficate sau nu, nu ne pasa
    Proxenetii: noi nu vrem sa muncim, dar putem obtine bani din altceva
    Autoritatile (politicieni, justitie, DIICOT): LOL, decat sa luptam cu mafia, mai bine ne coalizam, musamalizam si scoatem si bani si prospaturi

    Concluzie: ghiciti voi cine va fi victima in toata ecuatia asta.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT