Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Irlandezul Peter Hurley, cunoscut promotor al satului românesc și al valorilor autentice țărănești, a susținut la Vaslui o conferință intitulată „Tradiție și modernitate, istorie și prezent pentru tânărul contemporan”, informează Episcopia Hușilor.

În cadrul evenimentului, Hurley le-a vorbit tinerilor despre ceea ce înseamnă să fii român și despre admirația pe care o poartă satului românesc și culturii țărănești tradiționale.

El i-a îndemnat pe tineri să nu se lepede de propria identitate, așa cum a făcut-o poporul irlandez, care și-a părăsit limba. 


Hurley afirmă că românismul este definit de cinci piloni: limba română, credința, pământul, cultura tradițională și jertfa.

„Rețeta voastră, ceea ce vă face pe voi să fiți diferiți, unici și prețioși, este foarte simplă, sunt cinci cuvinte:

Primul cuvânt este limba română. Fiecare neam, fiecare popor poate să spună: noi avem limba cutare, în afară de Irlanda. În Irlanda 0.3% din populație mai vorbește irlandeză.

Nimeni nu poate să îți fure identitatea, dar tu singur poți să o arunci la coșul de gunoi. Acest lucru e foarte important! Vă spun din experiența irlandezilor. Noi am aruncat, acum 150 de ani, limba noastră străveche, la coșul de gunoi, pentru că am fost „educați” să înțelegem că a fost ceva absolut nefolositor. Am fost învățați că nu poți să te duci în lume să prosperi cu limba irlandeză, căci astfel ești un țăran irlandez nefolositor, un lucru de sfidat. Noi am fost, primii, sclavii Europei”, a spus el.

Cineva mi-a zis la un moment dat: „În fiecare limbă pe care o cunoști ești un alt om”. Eu cred că așa este! Construiești gândurile tale în funcție de vibrația sunetelor.

Limbii română este o limbă latină, dar nu numai o limbă latină. De când am început să citesc despre România, în 1994, am citit că ea este cea mai aproape de limba latină în Europa. Pot să îmi imaginez un munte al limbilor, și pe acest munte este un râu care se numește „râul limbilor latine”. Româna este acolo unde izvorăște limba latină, mai sus. Este o limbă atât de frumoasă! Eminescu o folosește cel mai tare.

Când citesc cuvintele rugăciunii în limba română eu cred că au putere și rezonanță. În cuvintele din limba română, sunetul și sensul profund sunt foarte, foarte aproape”.

Peter Harley crede că România are vocația de a fi legătura dintre Răsărit și Apus:

„Al doilea cuvânt este credința. Credința în Dumnezeu este foarte puternică. Sunteți singurul popor ortodox latin din lume. Asta vă pune într-o poziție de balama între tot ce este în Est și tot ce este în Vest”.

Pentru el, pământul se identifică cu tradiția:

„Al treilea este pământul. Limba, credința și pământul, mai ales Carpații. Carpații sunt coloana vertebrală a poporului român. Stați la fel de confortabil pe partea estică și sudică precum pe partea vestică. Carpații nu au fost niciodată un zid de apărare, ci un copac în care ați urcat în orice moment de primejdie. Pământ cum găsești în România, nu există în Europa. Din acest pământ atât de fertil și de roditor a izvorât o cultură tradițională, autentică bineînțeles. A izvorât și a crescut o cultură tradițională atât de complexă și de frumoasă, atât de plină de valori! Prof. dr. Ion Bucur, fostul director al Muzeului Astra din Sibiu, vorbește despre țăranii din România ca despre o aristocrație a țăranilor Europei. Și cred că așa este!

Eu nu cred să fi fost cultura tradițională irlandeză atât de frumoasă cum este cultura tradițională românească, chiar și astăzi, când este foarte încercată această cultură.

Cultura tradițională este al patrulea cuvânt, Este vorba despre această tradiție vie, această cultură tradițională vie, care încă se găsește în această parte a Europei. Cum a zis Lucian Blaga, această cultură tradițională, pe care o găsim astăzi în România, este o verigă actuală a unui lanț continuu. La noi, în Vestul Europei, lanțul s-a rupt deja”, a explicat el.

Peter Hurley a încheiat astfel:

„A cincea trăsătură care vă definește, care, probabil, este și cea mai dureroasă, este jertfa. Această jertfă este continuă, aparent interminabilă. Pentru mine, a fi român nu este un pașaport sau un loc, ci seamănă mai mult cu o vocație, a fi român înseamnă a avea o vocație. A fi român nu înseamnă drepturi. Aproape niciodată nu a însemnat drepturi, din păcate, dar înseamnă responsabilitate. A fi român înseamnă o responsabilitate asumată, o cruce pe care să o iei, dar nu în sensul negativ, ci în sensul pozitiv al conceptului.

Acestea sunt cele 5 trăsături pe care cred că le-am cristalizat foarte pe scurt. Pot fi pentru noi un fel de busolă când ne gândim ce înseamnă a fi român. Nu înseamnă o clădire, un imn național, un război sau o victorie și nici un templu, ci este această construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani”.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Stelian Gombos 28.08.2019 13:25
    Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei și Harghitei sau Eparhia mărturisitoare din inima munților noștri Carpați!...


    În toamna acestui an se vor împlini/aniversa 25 de ani de existență, activitate, misiune asumată, serioasă și responsabilă precum și pastorație, sinceră și apologetică, a Episcopiei Munților din județele Covasna și Harghita!...
    Eu, unul, sunt dator să recunosc și să mărturisesc că, m-a învrednicit Dumnezeu să fiu martor și părtaș la toate marile momente și evenimente ale acestei importante și deosebite instituții ecleziastice românești: la hirotonirea respectiv instalarea celor Chiriarhi - ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan și PS Părinte Episcop Andrei; totodată la o serie întreagă de ediții ale Universității de Vară de la Izvorul Mureșului sau ale Zilelor "Miron Cristea" de la Toplița; la hramurile Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc și ale Mănăstirii "Sfântul Ilie" din Toplița; apoi, în repetate rânduri, la aniversările de: 5, 10, 15 și, respectiv, 20 de ani de existență, propovăduire și acțiune ale Eparhiei; la alte multe, diverse, variate ori diferite momente/evenimente organizate la sau de către Centrul Eparhial din Miercurea Ciuc și, multe altele!...
    Adică, una peste alta, am, oarecum, pretenția, fără a fi exhaustiv, că știu și cunosc, cât de cât, această rezistentă Episcopie, pe cei doi distinși ierarhi ai ei, pe mulți dintre slujitorii, preoții, monahii sau mirenii (intelectuali) ai ei și, așa mai departe!...
    Între altele, am ajuns să aflu și, deci, să cunosc, "durerile nașterii (facerii) acestui centru (for) eparhial, încercările, opozițiile, piedicile, cursele și poticnirile cu care s-a connfruntat această structură bisericească, veritabilă și autentică, a țării și bisericii noastre, adică, altfel spus, suișurile și coborâșurile ei; nopțile de frământare și momentele de încercare, dilemă și (de) cumpănă ale ierarhilor și slujitorilor ei, loiali și devotați, acestui neam și acestui popor, românesc și strămoșesc, de la gurile Mureșului și ale Oltului; zbaterile, interogațiile și, dezbaterile intelectualilor de marcă care s-au luptat și, încă o mai fac, cu obtuzitatea unora, cu ignoranța, aroganța, viclenia, perfidia, autosuficiența sau răutatea altora!...
    Știu cum a renăscut Mănăstirea Făgețel - și aici, se cuvine a vorbi, serios, profund și îndelung, la un ceas de seară, vecernie, amurg și taină, nu fără a vărsa o lacrimă, cu Starețul ei de atunci și Episcopul ei de acum - PS Părinte Andrei, care, numai el știe, ce a fost în sufletul său, atunci, când a găsit și văzut totul în ruină, degradare, deteriorare și decădere și, când, practic, a trebuit să ia totul de la 0!...
    Am fost acolo, în mai multe rânduri, în cadrul Universităților de Vară de la Izvorul Mureșului, cu Părinții Profesori de pie memorie și cucernică evocare - Constantin Galeriu și Ilie Moldovan - unul dintre ctitorii morali - spirituali ai acestei sfinte eparhii, alături de Domnul Ioan Lăcătușu și alți, mulți, distinși intelectuali - mărturisitori!...
    O, Doamne, când am ajuns acolo, ne-am închinat, și, la propriu și, la figurat!...
    Cum ne-am închinat și, atunci, când, în preajma Zilei Naționale de 1 Decembrie, mergeam, ceata de tineri, studenți ascor-iști și ltcor-iști, veniți din toată țara, îmbrăcați în costume naționale și arborând steagul (drapelul) nostru tricolor, în frunte cu mentorul nostru de suflet - Părintele Profesor Ilie Moldovan de la Sibiu, cu colindul pe la bisericile, parohiile, filiile și comunitățile românești, unde bisericile, ușor - ușor, încet dar sigur, prin jertfă, efort și sacrificiu, începeau să renască, să prindă contur și culoare, adică să le fie scoase ori curățate buruienile, scaieții și pomii sau răchitele din Sfântul Altar!...
    Ce imagini, ce amintiri, ce vremuri, ce momente, ce emoții, ce oameni, ce slujitori, ce lacrimi, ce stări, ce ipostaze!...
    Mare-I Dumnezeu!...
    Mila Lui în tot și în toate!...
    În altă ordine de idei, mai știu, între altele, cum s-au întemeiat, construit și ctitorit mănăstirile: Izvorul Mureșului - această veritabilă a cetate a Duhului; Moglănești - Doamnei, Valea Mare și Sita Buzăului, în condițiile în care, la înființarea ei, această episcopie avea numai o singură mănăstire - Sfântul Ilie Toplița!...
    Mi-a aduc aminte, cum, bunăoară, în anul 2000, la hramul cel mare, de "Adormirea Maicii Domnului", ce sărbătoare românească, națională și patriotică a fost, atunci, cu prilejul Evenimentului Sfințirii Mănăstirii "Izvorul Mureșului", de către o ceată de admirabili ierarhi și slujitori destoinici, în frunte cu vrednicul de amintire și pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist!...
    Ce emoții și ce bucurie, presărată cu lacrimi, aveam toți, "de la vlădică până la opincă!"...
    Ce stări de har și ce clipe de binecuvântare!...
    Parcă venise, coborâse Dumnezeu și Raiul, pe pământ, de fapt, nu parcă ci, sigur!...
    Dar, în fond, în fiecare an, de fiecare dată, acolo, la Izvorul Mureșului, de Sfântă Mărie Mare, hramul conține și formează o încărcătură specială, realizându-se, astfel, o sărbătoare deosebită și un praznic, minunat!...
    Eu unul, pot depune mărturie, în acest sens, căci, am fost, cel puțin, în cinci ani/cinci rânduri la hramul acestei mărețe fortificații a Duhului, a neamului și a poporului nostru Românesc!...
    Da, dincolo de toate acestea și, încă de multe altele, acum, la ceas aniversar, constat/observ, încă odată că, acolo, în Carpați, candela este și rămâne, mereu, neîncetat și neîntrerupt aprinsă, datorită osârdiei viețuitorilor, nevoitorilor, fiilor și slujitorilor acestei Sfinte Episcopii, așa încât, candela credinței, a rugăciunii, a postului, a evlaviei, a propovăduirii și mărturisirii, a pastorației și misiunii, a milosteniei și făptuirii, stă la locul și în rostul ei, de veghe și de strajă, cu timp și fără timp, ziua și noaptea, în tot locul în în tot ceasul!...
    Așadar, aici și acum, în (tot) acest context aniversar, nu pot decât să mulțumesc "din Cer până în pământ" (vorba regretatului Părinte Profesor Ilie Moldovan) pentru toată revelația ori descoperirea pe care sau de care am avut, întotdeauna, parte, cu vârf și îndesat, atunci când am ajuns în pământul cel sfințit și sfânt al Canaanului Românesc, din ținutul, muntos, păduros și carpatin, al județelor Covasna și Harghita!...
    Prin urmare, vreau ca, în (tot) acest moment jubiliar și festiv ori (cu acest) prilej aniversar, să-i felicit pe toți, să-i evoc pe toți, să-i pomenesc pe toți care, din anul 1994 până în prezent, (men)țin/arborează steagul românesc sus, au trudit ori muncesc și (se) trudesc pentru statornicia, stabilitatea, funcționarea și slujirea, cu sinceră cuviință și bună rânduială, a acestei harnice, darnice și trainice instituții ecleziastice a Bisericii Ortodoxe Române și a neamului/poporului nostru românesc, dreptmăritor și dreptslăvitor creștin!...

    Altfel spus, ori, cu alte cuvinte, mă rog din tot sufletul ca, Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească pe cei plecați în lumea drepților și a sfinților!...

    Dumnezeu să-i întărească pe cei rămași!...

    Dumnezeu s-i răsplătească pe cei implicați!...

    Dumnezeu să-i binecuvinteze pe cei devootați!...


    Aleasă prețuire, sinceră admirație și neobosită recunoștință tuturor, ctitorilor, ziditorilor, ostenitorilor, slujitorilor și binefăcătorilor Bisericii noastre din Sfânta Episcopie a Munților!...


    Un sincer și călduros "la mulți, buni, liniștiți, rodnici, îmbelșugați și binecuvântați ani!...



    București - Septembrie 2019


    Cu deosebită considerație,
    Dr. Stelian Gomboș



    https://steliangombos.wordpress.com/
  • Pacatosu Cel Mai Mare 26.06.2020 21:31
    Mai Nea Petre, jos palaria pentru faptul ca ai "descoperit" Romania. Nu am nici-o critica, doar o recomandare: nu ne mai arata Bre, Tzigani si Unguri care nici nu prea stiu sa vorbeasca romneste, sigur si ei sunt cetateni romani , dar au cultura diferita. Poate intr-o calatorie viitoare o sa arati si cultura lor, nu mai atribui cultura minoritatilor poporului roman.....nu este drept si nici cinstit. Secuii au cultura lor, Tziganii au cultura lor Ungurii au cultura lor cu toate ca din punct de vedere technic sunt Romani. PS Incearca sa le spui asta lor. Enjoy your journei !
Ultima oră

11:33

Luminița Arhire: VIITORUL SUNĂ BINE

11:21

Cristina Isabela Lăpădătoni: Societatea românească nu poate mai mult

11:11

Lucian Ciuchiță: Cărtărescu la taraba cu manele

10:30

Cora Muntean: Două săptămâni, zi de zi, Ion Cristoiu a vorbit despre operațiunea „Nicușor Dan, președinte încă din decembrie, 2024”

10:00

Zoe Dantes: Urâciunea pustiirii și scrâșnetul dinților!

09:40

Pavel Durov vine cu noi precizări despre interferența Franței în alegerile din România: ”În primăvara aceasta, șeful serviciilor secrete franceze, Nicolas Lerner, mi-a cerut să interzic vocile conservatoare”

09:24

Polonia repetă scenariul României: Primarul pro-european Rafal Trzaskowski se va lupta în turul 2 cu candidatul naționalist Karol Nawrocki

09:14

Paradoxul alegerilor prezidențiale - George Simion a câștigat mai multe județe decât Nicușor Dan

09:01

Tristan Tate pleacă din România după victoria lui Nicușor Dan: ”Băiatul rău este acum confortabil în frunte! O mare problemă pentru poporul român. Eu pur și simplu o să plec”

08:52

Kenneth Morris: ”Suspendarea contului de TikTok al marelui gazetar Ion Cristoiu este de fapt suprimarea dreptului la exprimare a presei” - Interviu de Maria Eftime cu șeful jurnaliștilor conservatori din Regatul Unit

08:47

Istoricul Alexandru Nemoianu: SUNTEM SUB VREMI ȘI NU TREBUIE SĂ FIM STĂPÂNIȚI DE DUHUL LOR

02:00

Manifestul Cititorului ActiveNews în urma Alegerilor Prezidențiale de după Alegerile Anulate

01:45

Simt același sentiment pe care l-am avut la finalul Referendumului pentru Familie din 2018

01:30

Ion Cristoiu: Operațiunea Nicușor Dan Președinte Încă din Decembrie 2024 a reușit! George Simion, deși a pierdut Președinția, a cîștigat alegerile prezidențiale - VIDEO

00:00

Adrian Onciu: PENTRU NOI, NICUȘOR ESTE IOHANNIS 2