Să zicem că la etajul 3 al unui bloc din România, trăia Ion Popescu. Dl Popescu, în timpul liber, ținea o grădină din care reușea să mai adune ceva roșii, cartofi, ba chiar avea și un rând de vie din care putea să facă o cantitate rezonabilă de vin. Bineînțeles, ce îi prisosea vindea la piață, pe-o tarabă. 

Într-o zi, când ajunge acasă, dl. Popescu găsește apartamentul inundat. Vecinul de sus o fi avut vreo defecțiune, ori a uitat robinetul deschis, nu se știe. Fuge Dl. Popescu la vecinu’ de la 4 și sună la ușă. Dl Vecin, pe care abia acum îl vede, răspunde ciudat "Nu e vina mia…!” Ba chiar se răstește puțin la dl. Popescu. "Du-te de-aicia, că chem poliția!” Observă dl. Popescu că vecinu’ vorbește cam stâlcit, dar de după ușă apare soția, dna. Vecină, care într-o română perfectă, strigă cât o ține gura: "Nu e de la noi! Du-te de-aici, nu ți-e rușine?”

"Stați, Doamnă, nu strigați așa!”, încearcă dl. Popescu să-și facă loc cu vorba printre decibelii doamnei vecine. Dar ea o ține una și bună. E vina lu’ Popescu că îi curge apă din tavan. Cum era și normal, răbdarea lui avu o limită și îi scăpă un porumbel pe gură: "Doamnă, dar chiar nu ne putem înțelege? Nu vă e rușine?” Atâta a trebuit, că doamna vecină, sub privirea admirativă a soțului, a pornit o rafală de injurii, toate terminate apoteotic cu concluzia: "Cum vă permiteți să ne jigniți?” 

Un vecin care venea de la lucru, după ce trecuse puțin pe la birt, păși pe hol și, printre dinți și aburi de alcool, spuse: "Las-o, vere, că-i nebună! Nu vezi ce italian ghebos și-a găsit? Ce om normal s-ar uita la ea?” și omu’ nostru pleacă în bezna holului, fără să-l identifice nimeni. Doamna vecină este în apogeul carierei de… vecină. O cheamă din casă și pe… un fel de… cum să-i spunem? Secretară, rudă… ceva, Vecina 2, și îi povestește totul. Vecina 2 urlă și ea că apartamentul cu probleme la rețeaua de canalizare a fost discriminat iar ocupanții sunt victime ale xenofobismului domnului Popescu care, deși nu a spus nimic, "de 10 minute urlă continuu că e blocul lui… și altele”. Vecina 2 are prieteni la presă și cheamă ziare, TV-uri, jurnaliști etc. Cum acustica blocurilor comuniste e perfectă pentru diseminarea scandalurilor dintre vecini, vocile celor două vecine și sunetele neaccentuate ale domnului vecin, bat cu putere, să dărâme ușile celorlalți locatari. 

La parter, apar televiziuni, ziare care vor să comunice lumii adevărul adevărat și de netăgăduit. Domnul Popescu, obosit de-atâta larmă, pleacă la el în apartament, încercând să-și vadă de necazul și inundația lui. 

Nu trece multă vreme și domnul Popescu vede la TV că un Ion Popescu care stă chiar la el în bloc e un xenofob fără seamăn care vrea ca străinii de pe scară să plece în alte cartiere. "Măi, să fie! N-am știut că mai e un Popescu la noi în bloc.”, își zice Popescu în minte. Pe ecranul TV-ului, o redactoristă plină de talent arată publicului (care, desigur, gândește numai cu mintea lui) ușa acuzatului. "Măi, să fie, seamănă cu ușa mea.”, observă Popescu. "Chiar despre mine este vorba”, se trezește el la realitate. "Stai, domnule, mă duc să le explic.” Deschide el ușa, dar, ce să vezi, nici un lobby-ist… pardon, nici un jurnalist. Ion Popescu se retrage resemnat în apartament. 

Trec câteva zile, inundația se usucă, defecțiunea se remediază. De la sine?! Se pare că tavanul era de vină. Un fenomen (încă necunoscut) de lichefiere a particulelor care sudează atomii de carbon din cimentul ce susține traversele de rezistență ale clădirii. Desigur, fenomenul a fost declanșat de către domnul Popescu, încă nu se știe cum. Presa investighează. Specialiștii sunt plecați. 

Treaba e că domnul Popescu a rămas cu o chestiune nerezolvată: nu l-a despăgubit nimeni pentru pagubă. Și apoi, mai e ceva: el își vindea zarzavaturile și vinul la o tarabă în piață. Și acum le vinde, doar că și alți vecini mai vând chestii asemănătoare. Și pe ei îi cheamă Ionescu, Minulescu, Copănescu și alții. Dar acum, pe eroul nostru toți îl strigă Popescu-xenofobu’. Mai cumpără lumea de la el, dar mai puțin. Și, ca să-și asigure totuși un trai și să nu rămână cu marfa nevândută, Popescu-xenofobu’ a trebuit să lase prețurile foarte jos, că na, acuma el e oaia neagră din bloc. 

Sfârșit!

Epilog:

Domnișoara Cojocaru A-nina și domnule K. John, cine o să plătească paguba domnului Popescu? Văruiala și banii pierduți pentru că a fost nevoit să scadă prețurile la taraba lui? Hai, că vă răspund eu până apucați să vă gândiți sau vine Vecina 2 cu un răspuns de la prietenii lobby--- of, tot greșesc, jurnaliști. Deci: paguba o plătește Ion Popescu, zis xenefobu’. 

Vă mulțumim! Asociația de locatari vă este profund recunoscătoare. 

O poveste de: Pop Ionescu :)