Inevitabilul pare să se producă în Grecia: guvernul Tsipras a anunțat inițierea unei propuneri legislative care să recunoască „relațiile de familie” homosexuale, prin instituționalizarea „parteneriatului civil”.

Mai exact, guvernul urmărește să aplice decizia Curții Europene a Drepturilor Omului emisă în 7 noiembrie 2013 în cauza Vallianatos și alții contra Grecia (nr. 29381/09 și 32684/09). Atunci, CEDO a considerat discriminatoriu faptul că abilitatea de a intra într-o „uniune civilă” este rezervată prin legea din Grecia doar cuplurilor heterosexuale…

Curtea nu a impus statelor obligația de a legifera aceste uniuni civile, ci doar a stabilit că, dacă ele sunt legiferate, trebuie să fie accesibile nediscriminatoriu pentru ambele tipuri de cupluri, hetero- și homosexuale (întrucât se interzice diferența de tratament pe bază de orientare sexuală). De asemenea, Curtea continuă să facă distincția între uniunile civile și căsătorie, care poate rămâne rezervată doar cuplurilor heterosexuale (cauza Hämäläinen c. Finlanda).

Cu siguranță lobby-ul homosexualist grec își freacă mâinile de satisfacție că, într-o țară în haos, aflată înaintea unui faliment aproape sigur, a reușit să-și impună punctul de vedere. Nu că ar fi fost greu: Syria este un partid de stânga modern, anti-clerical, iar premierul Tsipras a promis această măsură încă din campania electorală. E foarte posibil ca el să fi susținut ORICUM un astfel de proiect de lege, dar acum are o „acoperire” foarte serioasă: trebuie să se supună unei decizii a CEDO, la care după cum se știe, seculariștii se închină, pe post de dumnezeu.

Cum s-a ajuns însă la legiferarea „uniunilor civile” heterosexuale într-o țară ortodoxă?! Dintr-o necesitate lăudabilă, dar prost aplicată, de a rezolva declinul dramatic al căsătoriei, cauzat de criza economică fără sârșit prin care trece Grecia: mai mult de 60% dintre tinerii greci sunt fără slujbe, cea mai ridicată rată de șomaj în rândul tinerilor din Uniunea Europeană. Cum să-ți ardă de căsătorie?! O altă cauză, poate mai importantă, este mentalitatea „nouă”, secularizată, a tinerilor, care preferă o viață fără obligații ori responsabilități. Așa încât, în urmă cu câțiva ani, guvernul de atunci a sprijinit o propunere legislativă care recunoștea parteneriatele civile, indiferent de sex, ca alternativă la instituția tradițională a căsătoriei. Până la urmă în Parlament s-a ajuns la un compromis FATAL, prin care în textul final al legii dreptul de a intra în „uniuni civile” era rezervat doar cuplurilor bărbat-femeie. Spunem „fatal” având în vedere consecințele previzibile ale cauzei Vallianatos. Acestea ar fi trebui să fie prevăzute, încă dinainte de existența cauzei, de legiuitorii greci „creștini” care, după prostul obicei de a negocia orice, au făcut un compromis toxic, iar acum trebuie să înghită în sec și să tacă…

MORALA? Nu vă jucați cu Adevărul și nu admiteți compromisuri, gândindu-vă să vă faceți frați cu Satan până ce veți trece puntea. O să vă arunce în apă și o să vă batjocorească. UNICA formă de intrare în relații de familie, recunoscută de Stat și protejată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie să rămână căsătoria bărbat-femeie. Declinul căsătoriei nu se va rezolva nicicând prin inventarea de noi instituții, ci prin revigorarea ei.