

Procurorii DIICOT au analizat imaginile celor de la Sky News și au deshis o anchetă în urma căreia auajuns la concluzia că așa zișii traficanți de arme ar fi fost plătiți de jurnaliștii britanici, iar reportajul respectiv a reprezentat o înscenare.
George Buhnici, reporter la Pro TV, și-a amintit cum în urmă cu zece ani i s-a oferit și lui o sumă de bani pentru a găsi un loc cât mai sărac din țara noastră, acolo unde copii duc o viață mizeră. Acesta precizează că acesta este stilul jurnaliștilor străini care vor să dea lovitura prezentând doar reportaje negative despre țara noastră, nefiind interesați de frumusețile patriei noastre.
”Când nu îți iese investigația cu traficanții din Balcani, ce faci? Dacă ești jurnalist Sky News scoți banul și o rezolvi?
1. La câtă investigație mai știu și eu, niciun traficant, oricât de fraier, nu stă la cameră în fața unui jurnalist. Iar traficanții adevărați nu prea sunt fraieri.
2. Și eu am fost fixer (omul bun la toate) pentru jurnaliști străini. Atunci când vin în România, marea majoritate a nemților, britanicilor și francezilor caută exemplul negativ ca să dea lovitura acasă. Șefii nu vor reportaje despre frumusețile românești, că nu fac audiență și nu prea filmează în orașe. Ați observat ca la televiziunile străine se văd mai ales sate sărace de la noi? În cazul meu trebuia sa găsesc neapărat orfelinate nenorocite cu copii chinuiți. Banii erau buni în 2006, înainte de intrarea în UE, dar am făcut ce ar fi trebuit să facă toți colegii mei sau alți fixeri de ocazie. Am văzut dincolo de mia de euro.”, a scris jurnalistul pe contul său de Facebook.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.