Fără precedent: Un ONG a înaintat o plângere la SRI împotriva Institutului „Elie Wiesel”: Creează FALSA idee că în România ar exista un val de antisemitism împotriva căruia simte că are menirea de a lupta

De Andrei Nicolae  /  

FOTO: Alexandru Florian, directorul INSHR-EW

FOTO: Alexandru Florian, directorul INSHR-EW

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Pentru prima oară din 2005, anul în care a fost înființat, acțiunile Institutul „Elie Wiesel” pentru studierea Holocaustului, sunt raportate Serviciului Român de Informații, pentru că intervine „în mod brutal în modificarea și chiar ștergerea istoriei naționale”, se arată într-un mesaj postat pe pagina oficială a Asociației „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”.


În text, organizația a cărei președintă de onoare este fosta deținută politic Zoe Rădulescu, afirmă că Institutul „instigă și generează reacții ce amenință echilibrul și pacea socială”, ceea ce constituie, „un atac la siguranța națională”.

Reacția vine după ce Institutul „Wiesel” a trimis adrese către MAI pentru a soma diferite instituții locale, între care școli, să elimine numele unor persoane pe care le consideră vinovate de „crime de război”, între care Mircea Vulcănescu, poetul Radu Gyr sau generalul Gheorghe Jienescu.

 
Iată comunicatul: 

Asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” adresează un apel public către instituțiile a căror atribuție este apărarea siguranței naționale, de a lua măsuri în privința acțiunilor desfășurate de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" (INSHR-EW). 

Considerăm că INSHR-EW, care acționează sub egida Guvernului României, își depășește atribuțiile și statutul care îi sunt stabilite prin Hotărârea Guvernamentală nr. 902 04/08/2005 reactualizată, în baza căreia funcționează, intervenind într-un mod brutal în modificarea și chiar ștergerea istoriei naționale. Demolarea statuilor, schimbarea numelor de străzi, școli și licee, care amintesc de martirii și eroii naționali, victime ale totalitarismului comunist, nu reprezintă atribuțiile acestui institut. 


Mai mult decât atât, apreciem că, prin astfel de acțiuni, conducerea INSHR-EW instigă la ură politică și religioasă, atitudini care pot genera revolte din partea cetățenilor. 

Atunci când o organizație atacă în mod repetat valori fundamentale ale statului sub umbrela căruia acționează (iar cultul eroilor și personalităților culturale reprezintă una dintre aceste valori), atentând prin astfel de acțiuni la însăși identitatea națională a acelui stat, constituie un atac la siguranța națională. Totodată, atunci când, în maniere ce contravin principiilor democrației, o organizație – de drept public sau privat – instigă și generează reacții ce amenință echilibrul și pacea socială, aceasta constituie, de asemenea, un atac la siguranța națională. 

Prin acțiuni de genul celor enumerate mai sus, conducerea Institutului „Elie Wiesel” creează falsa idee că în România ar exista un val de antisemitism împotriva căruia simte că are menirea de a lupta. Amintim, în acest sens, poziția fostului șef al Serviciului Român de Informații, dl George Maior, ca și aceea a șefului Federației Comunităților Evreiești din România, dl Aurel Vainer, care ambii au declarat public că în România antisemitismul nu reprezintă un fenomen și că în România nu se poate vorbi de forțe politice extremiste. (SURSA: http://adevarul.ro/cultura/istorie/extremism-antisemitism-nationalism-pericolele-contemporane-europei--masa-rotunda-adevarul-live-vineri-24-iulie-1_55b0bf61f5eaafab2cdaf4ce/index.html/)

Date fiind cele arătate mai sus, considerăm că instituțiile abilitate au obligația de a lua măsurile necesare pentru ca astfel de atacuri la adresa stabilității și imaginii statului român, precum și la identitatea poporului român, să fie contracarate.

Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei

Președinte de onoare: Zoe Rădulescu – născută deținut politic, fiica luptătorului anticomunist Gogu Puiu
Președinte: Elena Sechila
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Orizont 21.06.2017 20:02
    Organizatia terorista a escrocului international joaca tontoroiul pe mormintele eroilor si martirilor Romaniei!
    https://www.youtube.com/watch?v=4tobdvMeZ_o
  • Orizont 21.06.2017 20:06
    https://www.youtube.com/watch?v=1uEmFyXWp2I
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

Ultima oră

21:05

Călin Georgescu rupe tăcerea la Realitatea PLUS - ACUM: PLEAVA CERE DREPTURI! CUVÂNT EXTREM DE PUTERNIC: Nu ne vom pierde sufletele, nu ne vom pierde Țara! Este vremea Credinței! Adevărul este VIU! DISCURSUL INTEGRAL

20:47

George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

20:45

Virgiliu Gheorghe: Cât vom mai vota după indicațiile mass-media? Chiar nu ne-am convins, în ultimii 20 de ani, că realitatea este opusul a ceea ce ne spun ei?

20:17

Un maghiar îl contrazice pe Kelemen Hunor: Îl votez pe George Simion cu toată familia mea! Creștinii trebuie să fie uniți împotriva răului! - VIDEO

20:15

Iulian Capsali: O POVESTE ADEVĂRATĂ cu Nicușor Dan de pe vremea când îl susțineam la Primăria Capitalei

19:40

35 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Schiarhimandrit Elefterie Mihail, primul Stareț al Mănăstirii Dervent

19:32

Maria Eftime- interviu cu Ethan Thoburn, șeful Biroului Parlamentar al Reform UK: ”UE este condusă în general de birocrați nealeși care nu au avut niciodată o slujbă adevărată și cărora nu le pasă de țări”

19:00

Cine a lipsit (motivat) de la mitingul lui Nicușor Dan și ce mesaj a avut de transmis - APEL pentru un FRONT - VIDEO/DOCUMENT

18:47

Presa franceză se grăbește să infirme acuzațiile conform cărora Macron, Merz și Starmer au fost prinși ascunzând cocaină într-un tren spre Kiev

17:45

Marius Tucă: ”Cine îl votează pe Nicușor Dan îl votează, de fapt, pe generalul Coldea și Moștenitorii Securității”

17:25

Marian Dumitru: Imoral și ilegal! DexOnline îți spune cu cine să votezi!

17:09

George Simion despre Ilie Bolojan: ”Mai mult nu a putut să facă domnul Bolojan decât să distrugă și ideea unui președinte imparțial”

16:40

George Simion: NU VĂ FIE FRICĂ! Este timpul să ne deșteptăm!

15:58

Lucian Ciuchiță: Banane, parabole și Pleșu: conferința ”prostiei luminate”

15:31

Daniel Siegfriedsohn: LGBT-istul Nicușor Dan nu e independent și nu reprezintă România!