
FOTO:romaniatv.net

ACTUALIZARE 19.45 Bilanțul persoanelor decedate în incendiul de la Colectiv a ajuns la 30. După ce întreaga zi medicii s-au chinuit să îl țină în viață, un bărbat aflat în stare critică a decedat, informează B1 TV.
ACTUALIZARE 17.00 Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a explicat, după o şedinţă informală de la Guvern, că numărul deceselor în urma tragediei de la club Colectiv poate creşte semnificativ, luând în calcul cumulul de probleme de sănătate pentru fiecare caz în parte, potrivit antena3.ro.
"Victimele acestei tragedii au un specific care se găseşte la astfele de evenimente. Pe lângă arsurile pe suprafaţa corpului, au apărut şi factori agravanţi. Au fost într-un spaţiu închis, în care au inhalat gaze toxice. La nivelul plămânului au fost afectaţi. Asta automat creşte gravitatea cazului şi complexitatea şi reduce şansele de viaţă."
"Cu cât stai în interior mai mult şi inspiri aceste toxice, este posibil să aibă un impact mai grav asupra corpului. Produsul care iese din fumul de ardere a bureţilor, a mobilierului include foarte multe substanţe toxice, care includ şi cianuri şi alte substanţe toxice. Au apărut traumatisme suplimentare şi în busculada creată la ieşire. Dacă luăm un ars cu apă caldă, vorbim de o arsură izolată. Aici vorbim de arsură, arsură de căi respiratorii, de leziuni şi traumatisme. Prognosticul şi şansele scad în aceste condiţii. După analiza care s-a făcut astăzi, s-a ajuns la concluzia că riscăm să mai avem decese şi chiar un număr semnificativ. Din păcate, încă numărul deceselor va creşte mai departe."
"Sunt 90 în stare gravă şi critică. Sunt 90 care pot merge către mai bine, către mai rău. Dar, din aceste cazuri, un procent, statistic vorbind, poate fi cu riscul de a sucomba în timpul tratamentului."
ACTUALIZARE 13:50 Trei membri ai formației Goodbye to Gravity — Andrei Găluț (voce), Alex Pascu (bas) și Bogdan Enache (tobe) — se află încă internați în spitalele din București, a declarat pentru AGERPRES reprezentantul Universal Music, Vlad Bușcă, aceștia fiind răniți în incendiul de la clubul Colectiv, în timpul concertului în care își lansau noul album.
ACTUALIZARE 01.11 Alte două victime ale incendiului din clubul Colectiv din Capitală au decedat, duminică, una la Spitalul de Arşi şi cealaltă la Bagdasar, numărul morţilor ajungând astfel la 29.
O explozie puternică a avut loc vineri seară, la Clubul Colectiv, din sectorul 4 din București, din apropierea Maternității Bucur, în urma căreia zeci de persoane au fost rănite, urmând a primi îngrijiri la Spitalul Universitar și la Spitalul Floreasca.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.