Europa se confruntă cu o potențială catastrofă demografică – raport The Lancet

De Irina Bazon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Potrivit cercetătorilor, țările din UE au nevoie de o rată a natalității de 2,1 copii per femeie pentru a menține o populație stabilă.

Totuși, în Europa, cifrele sunt cu mult sub acest nivel, ceea ce ar putea duce la „schimbări sociale considerabile”, potrivit datelor unui raport publicat de revista medicală The Lancet, citat de Daily Mail

Nicio țară din UE nu are o natalitate de peste 2,1, ceea ce îi face pe unii politicieni să se teamă că numărul populației tinere va începe să scadă vertiginos.

Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a lansat recent o campanie pro-familie, al cărei scop este mărirea numărului de nașteri la jumătate de milion anual, într-un deceniu.

Serviciul de statistică și date al UE, Eurostat, estimează că, până în 2100, dacă nu va fi implementată nicio măsură de intervenție, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani vor reprezenta 32% din populație, față de procentul de 22% pe care îl constituie în prezent.

Potrivit The Lancet, dacă rata natalității în Europa nu va crește, „dependența de imigrația deschisă va deveni necesară pentru a susține creșterea economică”.

Revista a prezis că tendința va avea drept rezultat „schimbări sociale considerabile”. „Implicațiile tendințelor de scădere a fertilității sunt uriașe” și vor determina remodelarea totală a lumii în care trăim astăzi.

„Vor exista doar șase țări: Samoa, Somalia, Tonga, Niger, Ciad și Tadjikistan, unde rata de înlocuire va fi peste 2,1 până la sfârșitul secolului”, se arată în raport.

În Marea Britanie, cifrele din 2022 au arătat că femeile au în medie 1,49 copii, o rată mult mai mică decât cea de 2,6 atinsă în anii 1960. Pentru prima dată în istorie, jumătate dintre femei împlinesc 30 de ani fără a avea un copil. Rata de 1,3 proiectată pentru 2100 este și mai mică.
 
România este la media de 1,71 copii în timp ce Franța are o rată de 1,79 dar trebuie subliniat că imigrația este în creștere în această țară, cu populații mutate în special din Maroc, Algeria și Tunisia.
 

În Europa de Vest, rata va scădea mai ușor, de la 1,53 în 2021 la 1,37, până la sfârșitul acestui secol.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • DanielaBMED 24.06.2024 22:11
    Păi ăsta e rezultatul reclamei asidue făcute tuturor metodelor anticoncepționale, "libertății" sexuale și teoriilor care promovează îngrijorarea cu privire la populația globului în prea mare creștere. Iaca, europenii, mai nou și supervaxi ați.., fac puțini copii...
  • Mircea Dragan 25.06.2024 16:59
    Ei lasa ca o rezolvam. Daca incep si barbatii sa nasca atunci dublam nr de nasteri, Am vazut o cucoana cum urla la Dl Terhes ca barbatii potnaste.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan este candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu