ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Max Bădin, fost lider al partidului Acțiunea Populară și apoi PNL, s-a stins din viață în dimineața aceasta, după o lungă suferință, potrivit stiripesurse.ro.
La începutul anilor 2000, Max Bădin a fost liderul Acțiunii Populare, filiala Constanța, și un susținător fervent al formării unui pol politic popular, creștin și democrat la nivel local. Ulterior, și-a continuat activitatea în cadrul PNL, devenind chiar membru în Biroul Politic Central al partidului.
Odată cu alegerea lui Crin Antonescu în funcția de președinte al liberalilor, acesta a anunțat că protocolul de colaborare cu Acțiunea Populară a lui Emil Constantinescu va fi automat prelungit.
În paralel, Max Bădin a fost cunoscut și ca unul dintre oamenii de afaceri care s-au opus administrației conduse de Radu Mazăre.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.