
Educația Sexuală Comprehensivă sau Explicită, care se bazează pe principii pseudo-științifice, este promovată agresiv la nivel de factori de decizie politică, inclusiv de mari organizații internaționale precum ONU.
Urmăriți un documentar șocant, realizat de Family Watch International, coaliție pro-familie, acreditată pe lângă ONU, pentru a afla în ce constau aceste programe de educație sexuală explicită, cine le promovează, în ce scop și ce mijloace ar mai avea părinții la îndemână pentru a proteja familia și inocența copiilor.
"Știința” pe care se bazează reprezintă un adevărat scandal, implicând „cercetări” din anii 1950 care s-au realizat prin abuzarea sexuală sistematică a unor copii și apoi au fost promovate intens ca rezultate științifice respectabile.
De curând, după prezentarea acestor dovezi în Parlamentul croat, Curtea Constituțională din Croația a interzis un astfel de program în țara respectivă.
În acest film, termenul de „Educație Sexuală Comprehensivă” (CSE – prescurtarea în engleză) nu se referă la programele de educație sexuală în general, ci la un anumit tip, foarte explicit, de educație sexuală. CSE are scopul de a schimba normele sexuale și de gen masculin, respectiv feminin la nivel de societate, promovând comportamente sexuale de risc extrem și încurajând copiii să experimenteze sexualitatea de la vârste foarte fragede, potrivit stiripentruviata.ro.
Iată doar câteva opinii ale protagoniștilor acestui film documentar:
Dr. Michelle Cretella, Președintele Colegiului American al Pediatrilor:
„Ca Președinte al Colegiului American al Pediatrilor, sunt profund îngrijorată în legătură cu Educația Sexuală Comprehensivă. În primul rând, sexualizează copiii. În al doilea rând, reprezintă un risc pentru sănătatea lor. În al treilea rând, promovează o ideologie sexuală periculoasă. În plus, subminează relația copilului cu părintele, ceea ce încalcă drepturile părintelui.”
Chris Bridgens, organizația Parents Rights in Education:
„Aici e doar o parte din planul de lecție din programa intitulată Making a Difference introdusă în școlile din statul Oregon și probabil din alte state americane. Aici i se dau instrucțiuni profesorului să întrebe la clasă: «Cum își exprimă oamenii sentimentele de natură sexuală?» «Ce este abstinența?» Iar aici sunt câteva răspunsuri pe care ei trebuie să încerce să le obțină de la copii: sex oral, masturbare, sex anal, masaj, se țin de mână, își ating reciproc organele genitale, spun: «Îmi place de tine!»
Ceea ce fac este să pună un semn de egalitate între toate aceste lucruri. Adică a spune cuiva că îl/o placi e același lucru cu a face sex anal.”
Tim Miller, legislator:
„Această agendă radicală s-a impus cu putere în Minnesota și ne străduim să o contracarăm. Programa Educației Sexuale Comprehensive este promovată agresiv. Din ea face parte manualul intitulat It’s Perfectly Normal. Acesta reprezintă pornografie curată. Unii dintre colegii parlamentari nici măcar nu s-au putut uita prin el."
Axel Beteta, Familia Importa (Guatemala):
„Se fac campanii îngrijorătoare ce vizează copiii. Cel mai puternic e mesajul: «Cerem educație sexuală. Nu se poate trăi fără ea.» Altă campanie se intitulează: «Pune-ți-l!» și arată copii de școală primară, de la nouă ani în sus, care învață cum se pune un prezervativ pe un organ sexual din plastic.” Aduc tinere care le învață pe fete cum să pună un prezervativ pe un organ genital bărbătesc și pe băieți cum să pună o barieră de protecție pe un organ genital femeiesc, fără știința și acceptul părinților.”
Dr. Miriam Grossman, autoarea cărții Ce anume îl învățați pe copilul meu?:
„Unul din cele mai tulburătoare lucruri pe care le-am văzut ca medic este această broșură intitulată Sănătos, Fericit și Sexy publicată de Federația Internațională Planned Parenthood. Le spune tinerilor că au dreptul să ascundă de partenerul lor de relații intime faptul că sunt infectați cu HIV.”
Stephan Phelan:
"O fac prin educare. Se asigură că sănătatea reproductivă înseamnă exclusiv să refuzi nașterea de copii. Programa școlară It’s All One, promovată tot de Planned Parenthood, dezvăluie o multitudine de tactici manipulatorii folosite pentru îndoctrinarea și sexualizarea copiilor prin educație sexuală.
Ajută copiii să învețe cum se negociază o relație sexuală confortabilă. Învață că orice vârstă e potrivită pentru a face sex și că fiecare persoană trebuie să decidă când poate începe să facă sex. Pentru a-și testa gradul de pregătire, copiilor li se cere să completeze un tabel din care rezultă că pot să facă sex când: se simt apropiați de o altă persoană; și cel de lângă ei vrea; simt atracție față de altă persoană; când se simt confortabil să îi spună celeilalte persoane ce îi place din punct de vedere sexual.
Învață că drepturile omului cuprind și „drepturile sexuale”, printre care se numără și un pretins drept la libera exprimare sexuală, precum și dreptul de a căuta plăcerea sexuală.
Elevilor li se prezintă o listă de probleme la care pot lucra sau pentru care se pot implica social. Printre acestea, problema că adolescenții nu au acces la servicii sexuale și reproductive și că restricționarea accesului la avort reprezintă un pericol de sănătate.
Programa școlară It’s All One e la mare cerere, după ce a fost lansată la sediul ONU. Se predă în peste 150 de țări și pe tot teritoriul SUA. Li se predă copiilor din întreaga lume."
* Pentru protecția privitorilor, imaginile explicite din manualele de CSE au fost blurate.
* Apăsați butonul CC din cadrul video pentru subtitrarea în română.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Să nu uităm însă UNICEF (The United Nations Children's Fund), care, potrivit site-ului lor (unicef.org) are misiunea de a lucra pentru drepturile, supraviețuirea, dezvoltarea și protecția copiilor!
Ȋn realitate, această sinistră organizație încurajează copiii să se angajeze în activități sexuale cu alți minori, cu homosexuali, cu animale și chiar cu obiecte. Ei numesc asta “drepturile sexuale ale copilului”. Acestă agresiune nu a început ieri sau azi.
Citiți mai multe ȋntr-un articol apărut ȋn 2002:
Child sex book given out at U.N. summit
http://www.prisonplanet.com/news_alert_051002_un.html
Alex Jones speaks with Conchita Sarnoff about her extensive investigation into the global horrors of child sex trafficking.
https://www.youtube.com/watch?v=XCyOuetfUQU
May 8, 2016
American Elites In “Terror” As “Countdown Of Doom” Murder Toll Rises
A stunning new Foreign Intelligence Service (SVR) report circulating in the Kremlin today states that America’s ruling oligarchs are presently in a state of “total/complete” terror over fears that their most abhorrent sexual deviancies (including sex with children) will soon be released from four anonymous computer servers scattered around the world attached to a “countdown of doom” 72-hour timer that just last week US “black/covert” intelligence operatives attempted to discover the whereabouts of, but ended up killing a prominent attorney instead.
http://www.whatdoesitmean.com/index2037.htm
http://www.dailymail.co.uk/news/article-3364381/Notorious-billionaire-pedophile-ex-bestie-Prince-Andrew-Jeffrey-Epstein-hugs-squeezes-bum-one-young-blonde-escapes-New-York-Caribbean-holiday-beauty.html
http://www.salon.com/2016/04/12/im_not_releasing_individual_names_yet_dc_madams_client_details_could_effect_the_2016_presidential_race/
http://www.usnews.com/news/articles/2016-03-31/dc-madams-attorney-says-election-bombshell-already-online
http://gawker.com/flight-logs-put-clinton-dershowitz-on-pedophile-billio-1681039971