Un preot de la Parohia ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” - Militari 2 a fost înjunghiat în spate de un bărbat de aproximativ 70 de ani, rănitul fiind transportat la Spitalul Universitar. Incidentul a avut loc în biserică, în fața altarului, preotul fiind înjunghiat de două ori, informează News.ro
Preotul, în vârstă de 59 de ani, este în stare stabilă.
"Este un om blajin, care povestește că în timpul slujbei a rugat un enoriaș care foșnea o pungă să nu mai facă zgomot, apoi s-a trezit înjunghiat în spate, în zona toracică", au spus oamenii care îl cunosc pe preot.
Purtătorul de cuvât al Arhiepiscopiei Bucureștilor, preotul Mihai Săsăujan, spune că părintele Stelian Păduraru, cel care a fost înjunghiat în spate, este un preot duhovnic foarte bun și iubit de credincioși.

La audieri, bărbatul nu a recunoscut că l-a agresat verbal pe preot, anchetatorii luând în calcul varianta ca acesta să aibă probleme psihice.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.