Dezbatere publică regională pe tema „Educație pentru Sănătate, între controverse și reformă socială”

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pro Vita Iași organizează vineri, 22 aprilie 2016, între orele 09:00 și 17:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu” din Iași, dezbaterea publică regională (Nord-Est) pe tema „Educație pentru Sănătate, între controverse și reformă socială”, eveniment înscris în calendarul de activități organizate sub egida dezbaterii Naționale pentru Educație și Cercetare – România educată, organizată de către Departamentul Educație și Cercetare din cadrul Administrației Prezidențiale a României.
 
Tematica propusă în cadrul dezbaterii Educație pentru sănătate, între controverse și reformă socială vizează analiza stadiului consultărilor publice naționale derulate pe tema educației pentru sănătate, precum și discutarea conținutului disciplinei omonime pentru ciclurile primar, gimnazial și liceal.

Obiectivele evenimentului sunt, pe de o parte, consultarea publică regională cu privire la conținutul curricular al disciplinei, iar pe de altă parte, stabilirea statutului disciplinei în planul cadru de învățământ.

Rezultatul dezbaterii va consta în asumarea unei rezoluții cu privire la statutul și conținutul disciplinei Educația pentru sănătate în planurile de învățământ.
În cadrul evenimentului vor avea loc alocuțiuni, discuții și dezbateri susținute de delegați ai Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, politicieni, deputați și reprezentanți ai ONG-urilor și instituțiilor de învățământ universitare și pre-universitare din Iași și din întreaga regiune Nord-Est.

Iată și argumentul oferit de organizatori:

”Tematica propusă în cadrul dezbaterii Educație pentru sănătate, între controverse și reformă socială vizează analiza stadiului consultărilor publice derulate până la momentul actual, precum și discutarea conținutului disciplinei omonime pentru ciclul primar, gimnazial și liceal.

Conform articolului 29(6) din Constituția României „părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine”. Așadar, ca o consecință a responsabilității majore pe care o avem în fața asumării schimbărilor strategice din domeniul educației, ne propunem să consolidăm regula dialogului activ între actorii societali, și, nu în ultimul rând, să apelăm la specialiștii din mediul preuniversitar, universitar, alături de elevi, părinți, factori de decizie locali, naționali, organizații neguvernamentale, în concluzie, toți actorii comunitari care pot să structureze ethosul învățământului românesc.

Amintim doar că modernitea nu echivalează cu destructurarea identității culturale românești, bazată pe valori spirituale, tradiționale, pe un profil etic care să se regăsească în asumarea standardelor morale într-un pact educațional unitar.

În acest sens propunem următoarele obiective:
1. consultarea publică regională cu privire la conținutul curricular al disciplinei;
2. stabilirea statutului disciplinei în planul cadru de învățământ.

Rezultatul dezbaterii va consta în asumarea unei rezoluții cu privire la  statutul și conținutul disciplinei Educația pentru sănătate în planurile de învățământ.

Dezbaterea publică regională „Educație pentru Sănătate, între controverse și reformă socială”  este rezultatul gândirii și efortului unui grup de inițiativă format din Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală din cadrul Arhiepiscopia Iașilor, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Primăria Municipiului Iași, Asociația Familia Tradițională, Centrul de Informare și Suport Comunitar –AIDROM Iași.

Instituțiile și organizațiile non-guvernamentale membre ale grupului de inițiativă ce propune organizarea conferinței „Educație pentru sănătate între controverse și reformă socială” reprezintă o parte din actorii comunitari relevanți pentru decizia publică regională.
     
Educația pentru sănătate este o componentă esențială a demersului de structurare a unei strategii pentru domeniul educațional având în vedere că implică mai multe dimensiuni ale dezvoltării psiho-pedagogice și afectice a elevilor.

Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor are ca misiune "protecția copilului și a familiei”, iar asumarea rolului de "partener stabil al societății” a determinat implicarea acestei entități în realizarea dezbaterii propuse. Mai mult decat atât, Departamentul Pro Vita desfășoară proiecte, campanii de informare, conferințe, dezbateri a căror beneficiari sunt mii de copii din regiunea Moldovei și familiile lor.  

Politica educațională este fundamentul pe care se clădește societatea, iar dialogul partenerilor comunitari despre învățământul românesc transformă acest demers în responsabilitate publică esențială.”, se arată în comunicatul remis de organizatori.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!