

La sfârșitul lunii noiembrie a avut loc, la Târgu Jiu, dezbaterea „Sindromul Down. Oportunități și Temeri”, organizată de către Asociația Down Art Therapy și Asociația „Vasiliada”, a Mitropoliei Olteniei.
La eveniment au luat parte câteva cadre didactice din județul Gorj, autoritățile locale - deși invitate, nu au onorat cu prezența. Pe parcursul dezbaterii, s-a discutat despre felul în care medicii dau vestea că pruncul e posibil să aibă Down, insistându-se pe faptul că acest lucru se face într-un mod tendențios, unilateral, parcă pentru a convinge părinții să nu ducă sarcina la capăt. Participanții au considerat că ar fi nevoie de o prezentare obiectivă a sindromului Down de către medici, dar și înființarea unor grupuri de susținere pentru părinți la nivel județean, atât în Gorj cât și în țară.
O altă temă de discuție a fost interzicerea videoclipului „Dragă viitoare mamă” în Franța. Raportorul public de la Consiliul de Stat francez, Laurence Marion, a afirmat, la 7 septembrie 2016, citat de Radio RCF și website-ul Famille Chretienne, că, în Franța, filmulețul a fost interzis pentru că nu este „neutru”. În condițiile în care 90% dintre copiii diagnosticați in utero cu Sindrom Down sunt avortați.
S-a discutat de-asemenea și despre așa-zisul avort „terapeutic”, care nu vindecă pe nimeni.
De-asemenea, s-au prezentat și discutat cazuri de persoane cu sindrom Down care au o viață de succes.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.