

Tragedia de la clubul Colectiv a marcat spiritele tuturor. Implicațiile sale în domeniul social și politic sunt vizibile, iar evenimentul s-a transformat în Pasărea Phoenix a României democratice. Am lăsat intenționat timpul să-și desăvârșească lucrarea, să mai potolească emoțiile și pasiunea, pentru a aduce în discuție unul dintre cele mai importante aspecte a tot ceea ce s-a întâmplat: un marker important pentru înțelegerea procesului de secularizare a societății din România. Nimic nu va mai fi ca înainte pentru BOR, în ceea ce privește locul, rolul și imaginea sa de ansamblu în societatea românească. Cu alte cuvinte, BOR, înainte și după momentul Colectiv.
A defini secularizarea, a măsura amploarea și impactul său, strădania de a indica un curs, o evoluție a acesteia... de mai bine de un secol, eforturile teoretice ale marilor specialiști în sociologia religiilor s-au concentrat asupra unei noțiuni incerte, legată de diversitatea transformărilor pe care le suferă religia în societățile moderne. Limba franceză definește termenul de secularizare cât se poate de rațional: la origine, termenul provine din vocabularul juridic și desemnează transferul bunurilor aparținând Bisericii către un proprietar civil, în detrimentul acesteia. Termenul este asociat deci separării societății, în ansamblul său, de valorile Bisericii și de autoritatea acesteia. Sub acest înțeles, el și-a făcut intrarea și în limbajul religios creștin, fie pentru a desemna slăbirea „tutelei" Bisericii asupra societății, fie, de o manieră încă și mai radicală, pierderea sensului religios într-o societate guvernată din ce în ce mai mult de rațiunea tehnică, științifică, de maximizarea cu orice preț a profitului material.
Secularizarea în România: o definiție dificilă
Limba română, maleabilă cum o știm, a adoptat de o manieră imperfectă termenul de „secularizare". În momentul în care el își face intrarea ca neologism, societatea românească abia cunoaște modernitatea propriu-zisă, trecând cu greu de la caftan și calpac la pantalonul călcat cu dungă. Secularizarea nu își găsește echivalent atunci, de unde ambiguitatea semantică și care a însoțit-o dintotdeauna. Perioada comunistă a fost una de intensă secularizare instituțională, agresivă, percepută ca atare de cler și membrii Bisericii. Imediat după Decembrie 1989, odată cu erupția sa în spațiul public, Biserica Ortodoxă percepe orice tentativă de analiză critică a faptului religios contemporan ca fiind opera „ateilor" sau a „dușmanilor neamului românesc". Însuși termenul de secularizare este evitat din analizele și comunicatele bisericești, fiind văzut ca o rușinoasă și binemeritată „boală" a Occidentului, ce nu va atinge niciodată blândul și creștinul popor român, proaspăt întors la „lumina credinței". 25 de ani au trecut ca un fum, marcați fiind de mai multe crize ale modernității religioase, dintre care cele mai cunoscute au fost legate de prezența simbolurilor religioase în școli sau de modalitatea de predare a religiei. Asistăm și la apariția mai multor asociații și persoane care contestă deschis BOR (dar nu și alte culte și confesiuni prezente în România, fapt semnificativ), dobândind, cu timpul, deloc paradoxal, un comportament de „sectă civilă" antireligioasă, de „evangheliști" ai laicității.
Citește articolul integral AICI
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.