Despre migrație și Pact

De Anghel Buturugă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Discuția despre migrație trebuie scoasa din dimensiunea emoțională și abordată rațional și critic. Din acest punct de vedere, mi se pare ca relevant, ca stat național, când vorbim despre migrație, este obiectivul pe care ni-l stabilim, în funcție de care se pot dezvolta politici, bazate pe resursele și procesele sociale relevante ale țării.

Așadar, pe ce ne bazam? Sau, altfel spus, cum stam, noi, stat român?

Avem un stat mai degrabă disfuncțional, cu servicii mai degrabă precare. O populație afectată grav de migrație - în sens de export de oameni muncitori, activi, cu familii cu tot deseori. Nu suntem în stare să asigurăm un statut și o situație decentă pentru milioane de cetățeni. Se moare cu zile în spitale (stil domnul Lăzărescu), pe străzi (se circula infernal, infrastructura e dezastru), în case (condiții de locuire și de viață precare), la locurile de serviciu (de grijă ce avem fata de oameni). Deocamdată, suntem încă prinși în capcana modelului economic al neoliberalismului, dezvoltare pe baza de forță de lucru ieftină, cu mici ajustări provizorii (amenințate mereu de reajustări de tip austeritate). Avem nevoie urgentă de revizuirea modelului economic, de ieșirea din zona sub-periferică, de piață de desfacere și furnizor de muncitori ieftini. Avem nevoie urgentă de o redresare a fluxurilor migratorii: de oprire a celor care pleacă și de creat condiții de întors celor plecați.

Dacă stabilim drept obiectiv deschiderea granițelor, consecințele nu pot fi decât cele de accentuare a precarizării. Fluxurile de migranți vor face imposibilă ieșirea de modelul neoliberal al muncitorilor ieftini. Acest lucru va face imposibilă crearea oricăror politici de dezvoltare pentru diaspora româneasca. Statul român, care nu e în stare să aibă grijă de populația actuală, va fi în situația de a gestiona situații mult mai complexe. Disfuncțional în prezent, cam cât de disfuncțional va fi într-o asemenea situație?

Dacă, în schimb, stabilim drept obiectiv limitarea, controlarea fenomenului migrației, în ambele sensuri (input, output) atunci vom dezvolta politici selective fata de cei care vin și pozitive pentru cei care au plecat. Vom ajusta intrările la capacitățile reale ale statului român, fără a da peste cap, demografic, ca forță de munca și cultural, societatea românească. Acest lucru lasă, măcar teoretic, șansa României de a cauta, în continuare, să iasă din modelul economic de țară bananieră.

Ultima variantă, care mi se pare atât realistă, cât și eficientă si dezirabila, poate avea loc doar daca Romania isi pastreaza suveranitatea pe tema imigratiei. Orice aderare la pacte sau intelegeri supranationale limiteaza suveranitatea. De aceea, Romania nu poate si nu trebuie sa adere la pacte sau acorduri in care interesele nationale nu pot fi promovate. E evident ca Pactul ONU nu este ceva care sa permita ajustari in functie de interesele nationale. E pe stil pausal, generic. O asemenea formulare fie se accepta, fie se respinge. Un acord mai realist - si mai onest - ar fi atunci cand mai multe state nationale afectate sau cu interese legate de migratie s-ar aduna cu o agenda proprie explicita, oficiala si asumata, si ar incerca sa ajunga la o solutie comuna. Pactul nu e gandit asa. E, in schimb, o filosofie periculoasa de tipul "sa fie bine, sa nu fie rau", cu scopuri fariseic generoase. Asemenea generalitati impun fara sa ofere si solutiile adaptate (pe stilul, daca tot citez din clasici, "ai, n-ai mingea, dai la poarta". Adica ai resurse si stat functional sau nu ai, nu ne intereseaza, trebuie sa incurajezi migratia). Reteta sigura pentru esec si pentru agravarea problemei sau, cum spuneam intr-o postare anterioara, pentru transformarea tuturor in migranti, printr-o precarizare generalizata (cui prodest?) a tuturor societatilor, iar nu prin salvarea de refugiati.

In fine, o chestiune si despre atitudinea crestina. Reamintesc ca cel mai constant suporter al ideii de primire cu bratele deschise a refugiatilor, Papa Francisc, a avertizat ca acest lucru trebuie facut cu discernamant. Ei, da, iata, o virtute crestina cam uitata. Discernamant, adica prudenta, raportare la posibilitatile reale ale colectivitatii de a gazdui si integra migranti. Pentru ca daca se adopta politici extreme in acest sens, rezultatele sigur vor fi extreme pentru toti - si pentru cetatenii tarilor gazda, si pentru refugiati. O nefericire generalizata, de care se vor fi facut responsabili si sicofantii moralisti care bat obrazul altora ca nu isi iubesc semenul. Desigur, veti gasi in sufrageriile acestor sicofanti multi refugiati adapostiti...
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Arcas 07.12.2018 21:33
    @Pixelu Albastru
    Este un exercitiu de logica pentru oamenii cu responsabilitate in ceea ce priveste semnarea documentului! Si pentru noi ceilalti care am avea de purtat vreo discutie cu vreun zanatic sustinator al migratiei fara nici o regula!
  • Arcas 07.12.2018 21:33
    @Pixelu Albastru
    Este un exercitiu de logica pentru oamenii cu responsabilitate in ceea ce priveste semnarea documentului! Si pentru noi ceilalti care am avea de purtat vreo discutie cu vreun zanatic sustinator al migratiei fara nici o regula!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”