Un domn, Sorin Cucerai, se întreabă, ironic, care o fi temeiul dogmatic pentru următoarele afirmații:
– homosexualitatea este un păcat;
– femeile nu pot fi hirotonisite preoți sau episcopi;
– doctrina drepturilor omului este incompatibiă cu ortodoxia.
După care, făcând feisbuchist cu ochiul, ne spune că domnia sa știe că nu există „temei dogmatic” pentru a susține aceste afirmații.
Domnul Sorin Cucerai este un personaj cu pretenții intelectuale. Se pretinde a fi filosof independent, ține cursuri jurnaliștilor de „gândire critică”. Mai grav, chiar, se declară un admirator al….teologiei mistice răsăritene (pam! pam!)
Deci m-aș fi așteptat să aibă proprietatea termenilor pe care îi folosește. Astfel ar cunoaște ce înțeleg creștinii prin „dogmă”, despre ce sunt „dogmele”, care este fundamentul lor.
Dar m-aș fi așteptat de la domnia sa să nu fie atât de limitat intelectual încât să se întrebe dacă e vreun fundament doctrinar pentru creștini (nu doar ortodocși, ci și cei catolici și majoritatea protestanților) ca să considere homosexualitatea un păcat.
Autoreferințele sale- de admirator al teologiei (fie ea doar și mistice) ortodoxe, l-ar obliga să cunoască Scriptura și să știe că atât Vechiul cât și Noul Testament sunt departe de a ignora tema homosexualității. Și, de fiecare dată când autorii biblici vorbesc de homosexualitate, subliniază clar, fără niciun dubiu, faptul că homosexualitatea este un păcat grav înaintea lui Dumnezeu.
Poți avea dubii cu privire la multe opinii morale creștine de acum, dacă au sau nu o bază biblică, dar condamnarea homosexualității ca păcat, este foarte clară.
Că unele minorități creștine sunt dispuse să ignore Biblia ca să accepte „căsătorii” homosexuale, așează acele comunități la marginea dacă nu chiar în afara Creștinismului.
Pentru că principalul „fundament dogmatic” (ca să folosesc expresia uzată de domnul Cucerai) al creștinilor este….Biblia.
Refuzul hirotoniei femeilor ca preoți sau episcopi își găseste argumentația tot în Biblie, care ne dă foarte clar de înțeles că una este paternitatea (ce ascunde în sine dimensiunea sacerdotală), altceva este maternitatea.
Deci până acum domnul Sorin Cucerai, dorind să arate cititorilor săi mai ignoranți în ale teologiei, cum o cunoaște domnia sa, a reușit să ne convingă pe noi că Iepurașul de Paști trebuie să îi aducă manualul de religie de clasa…. Hai să începem cu clasa I ;).
Dar punctul trei este cel mai interesant. Vrând să ne aplice o lovitură mortală, ne reproșează că am afirma că există o incompatibilitate între creștinism și ceea ce domnia sa numește „doctrina drepturilor omului”.
Nu e un lucru neștiut acela că chiar ideea de drepturile omului sunt „producție creștină”.
Însă noi facem diferența între drepturile omului și ideologiile care instrumentalizează (inventând noi „generații” de „drepturi” și de „subiecți ai drepturilor”) această viziune etică, esențialmente creștină.
Oare cine este loial doctrinei drepturilor omului? Cineva care respectă dreptul la viață ca drept fundamental, militând împotriva asasinării copiilor prin avort, eutanasierii unor bolnavi care nu sunt în deplinătatea capacităților lor de decizie sau a complicității medicilor la sinuciderea câte unui pacient grav bolnav?
Sau cineva, precum chiar domnul Sorin Cucerai, care relativizează dreptul la viață, pentru niște presupuse alte drepturi?
Mai jos, postarea domnului Cucerai:
„Nu am o problemă cu ortodoxia. Dimpotrivă, teologia mistică răsăriteană mi se pare minunată. Dar am – și cred că multă vreme voi avea – probleme cu organizația numită BOR, o instituție pe care nu dau doi bani.
Dar dacă tot a venit vorba de teologie, uite, îi rog pe iubitorii de BOR să-mi explice și mie, ca unui prost și unui rău ce mă aflu, care e temeiul dogmatic al următoarelor afirmații cu care pseudo-pravoslavnicii își umplu gura necontenit:
– homosexualitatea e un păcat;
– femeile nu pot fi hirotonisite preoți sau episcopi;
– doctrina drepturilor omului este incompatibilă cu ortodoxia.
Spoiler alert: niciuna dintre afirmațiile astea nu are temei dogmatic. Niciuna! În cel mai bun caz, ele sunt teleogumene – adică opinii. Două dintre ele – cea legată de homosexualitate și cea referitoare la femei – nici măcar teleogumene nu pot fi numite, fiindcă sunt pur și simplu preluări (și universalizări) necritice ale unor practici punctuale, al căror context a dispărut de mult.
Cu toate astea, pseudo-pravoslavnicii sunt, cum spuneam, toată ziua cu ele în gură și se identifică drept creștini (ortodocși) prin tăria cu care le afirmă. Oamenii ăștia îmi par mai degrabă dispuși să renunțe la dogma trinitară decât să renunțe la adevărurile lor de credință enumerate mai sus („adevăruri” care, repet, nu au absolut nicio legătură cu dogma ortodoxă și cu teologia ortodoxă propriu-zisă)..
Iar ăsta e un motiv suplimentar pentru care nu dau doi bani pe BOR și pe „creștinii” care o slujesc.”
Articolul a apărut pentru prima dată pe blogul autorului.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.