Deși România a avut creștere economică în ultimii ani, câștigurile au ajuns la cei mai bogați 1% dintre cetățeni

De Tudor Matei  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Chiar dacă România a înregistrat o creștere economică anuală solidă, câștigurile economice înregistrate nu au fost distribuite echitabil, ci au ajuns în mod disproporționat la cei mai bogați 1% dintre cetățeni, potrivit noului infografic lansat de Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FesRomânia).

Infograficul se referă la veniturile materiale ale celor mai săraci 10% dintre cetățenii României, în comparație cu alte state europene, după intrarea în Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat al FesRomânia, infograficul vine să argumenteze că evoluția celor mai săraci 10% dintre cetățeni a fost diferita între România și Bulgaria, deși cele două state au avut un parcurs economic de convergență economică similar.

"În anul 2007, media anuală a câștigurilor materiale pentru cei mai săraci 10% dintre cetățenii celor două țări era apropiată, respectiv 556 de euro pe an în România și 548 de euro pe an în Bulgaria. Totuși, în 2015, sumele erau foarte diferite, cu media anuala a câștigurilor materiale pentru cei mai săraci 10% dintre cetățenii Bulgariei la 1.339 de euro, pe când aceeași medie pentru România era de numai 714 euro pe an, adică 60 de euro/lună, de 10 ori mai puțin decât media UE. Astfel, în timp ce venitul celor mai săraci 10% dintre cetățenii bulgari a crescut cu 144%, veniturile celor mai săraci 10% dintre români au crescut cu doar 28%. Media europeană a câștigurilor celor mai săraci 10% dintre cetățeni este de 8.025 de euro pe an", se spune în comunicat.

Infograficul arată și evoluțiile intermediare ale veniturilor materiale pentru această categorie de cetățeni, iar acestea sugerează că diferența dintre cele două țări a survenit ca urmare a unei strategii diferite de adaptare la criza economică. În timp ce recuperarea Bulgariei a avut în vedere și creșterea veniturilor celor mai săraci 10% dintre cetățeni, acest curs de acțiune nu a fost o prioritate și pentru România, conform sursei citate.

"Această disproporție a veniturilor materiale pentru cei mai săraci 10% dintre cetățenii României și Bulgariei s-a păstrat și în ceea ce privește raportul cu veniturile celor mai bogați 1% dintre cetățenii acestor state, luate ca procent din veniturile totale naționale. Astfel, dacă în anul 2007, cei mai săraci 10% dintre români obțineau 1,9% din veniturile naționale, în timp ce primii 1% dintre români obțineau 6% din veniturile naționale, raportul din Bulgaria era relativ similar, cu 1,8% pentru cei mai săraci 10% și 6,2% pentru cei mai bogați 1%. Peste timp, Bulgaria a păstrat acest raport, iar în anul 2015 cei mai săraci 10% obțineau 2,2% din venitul național, în timp ce cei mai bogați 1% obțineau 6,4%. Spre deosebire, raportul dintre cei mai săraci 10% dintre români și cei mai bogați 1% dintre români s-a modificat semnificativ, ajungând la 1,5% din venitul național pentru cei mai săraci 10% dintre români și 8,3% pentru cei mai bogați 1% dintre români", se arată în document.

Similar, comparația cu Uniunea Europeană arată că, în România, cei mai săraci 10% dintre cetățeni obțin de departe cel mai scăzut procent din venitul național, cu 1,5%. Media UE-28 la acest indicator este de 2,8% din venitul național pentru cei mai săraci 10% din fiecare stat membru.

"Aceste cifre demonstrează că în ciuda faptului că România a înregistrat o creștere economică anuală solidă, în general peste cea din Bulgaria și de mai multe ori cea mai ridicată creștere anuală din Uniunea Europeană, câștigurile economice înregistrate de către România nu au fost distribuite echitabil, ci au ajuns în mod disproporționat către cei mai bogați 1% dintre români", sunt concluziile infograficului.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO