De ziua unui prieten din străinătate

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pronia face ca acest articol să fie scris tocmai de ziua unui om pe care-l apreciez foarte mult și care trăiește de câțiva ani, în Suedia.

Odată cu marele miting de azi, 10 august, cred că e cazul să punem lucrurile la punct în ceea ce se numește „diaspora românească”.

În primul rând, să fie clar: 99% dintre oamenii plecați din țară după 1989 și mai ales după 2007 nu se vor mai întoarce în România. Asta este un fapt și toate studiile realizate confirmă asta.

În al doilea rând, 99% dintre cei care s-au stabilit în altă țară au plecat pentru că voiau să trăiască mai bine, nu din cauza persecuțiilor politice, a războiului sau a altei forme de presiune.

În al treilea rând, trebuie să admitem o dată pentru totdeauna că a trăi într-o țară este ceva, iar a trăi în alta este altceva. Sunt lumi diferite, comunități diferite, reguli și nuanțe diferite. 

Înțeleg suferința românilor plecați (între care sunt și neamuri sau foști colegi de-ai mei), înțeleg că nu se mai simt nici români, nici străini, dar hai să ne oprim aici. 

În al patrulea rând și poate cel mai dureros: plecând din țară, românii din diaspora au ales să se despartă de noi. Asta e fapt. Minciunile și manipulările lui Tolontan, cum că dacă mănânci sarmalele primite de la mama rămâi la fel de român, provoacă doar suferință. Cei care părăsesc linia frontului nu primesc medalii pentru eroism.

Românii din diaspora se italienizează, se franțuzesc, se germanizează, etc, iar copiii lor nu se vor mai identifica drept români. Și asta se vede cu ochiul liber când se întorc acasă: sunt nenumărate cazurile în care „plecații” vorbesc aici doar în limba țării de adopție cu copiii lor. Cum să ai pretenția că ești român, dacă ți-e rușine cu limba maternă? Cum? Cum? Apropo: sunt cumva pline școlile din Vest cu clase cu predare în limba română? QED

Se spune, pe bună dreptate, că românii au plecat din țară pentru că li s-au falimentat băncile, întreprinderile și fabricile. Azi, copiii celor care au falimentat Bancorexul - vezi cazul lui Sebastian Burduja - ne cheamă la proteste să salvăm țara de corupți. În filmulețul lacrimogen, domnul Burduja spune că „a avut șansa să termin facultățile Stanford și Harvard din SUA”. Șansa s-a numit tatăl său, fost ofițer DIE și vicepreședinte BANCOREX. Acel Bancorex despre care aflăm azi că este locul unde s-a decis falimentarea flotei românești.
 
Altfel, cum ajung banii din salariul unui economist cinstit din România ca să plătească taxele exorbitante de la Stanford și Harvard?  După aia, săracul Tianu Burduja s-a spetit pe la Banca Mondială. Știți care... aia care ne sfătuia să închidem fabricile, să pierdeți locurile de muncă și să plecați din țară. Și azi, băiatul de la Bancorex s-a întors acasă ca „să vă aprindă lumina”. Și voi îl credeți.

Dragi români din străinătate,

e o vorbă pe care o știți și pe care sigur le-o transmiteți copiilor voștri: prietenul la nevoie se cunoaște. Dacă cineva vă părăsește atunci când vă este greu, vă mai este prieten? Voi ați plecat și noi am rămas să ducem numele țării mai departe. Așa cum putem. Nu vă cer nimic, nu vă acuz de nimic, doar aveți sinceritatea să recunoașteți că v-ați rupt de noi și rupți veți rămâne. Iubirea pentru o persoană, ca și pentru o comunitate, se arată cu fapte. Faptele arată că voi ați plecat de pe front și noi am rămas. Așa cum bine spunea un bătrân patriarh sârb, când pleci de undeva de bună voie, ai renunțat la dreptul tău asupra acelui loc. 

Așa că vă rugăm frumos: nu ne mai salvați, nu ne mai înjurați. Să avem decența să ne vedem fiecare de treaba lui, de familia lui. Nu de alta, dar mințindu-ne singuri nu facem decât să ne prelungim agonia unii altora. Apa trece, pietrele rămân!

La mulți ani Mișule! Te-aștept la o bere, la terasa din Obor

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Codrin 10.08.2018 21:22
    Frați romani, mitingul romanilor veniți acasă din tari străine, arată unitatea romanilor si dragostea celor care deși au plecat din țara ii interesează ce se întâmpla in țara lor natală. E semn ca deși plecat din țara, romanul nu si-a uitat țara lui si nu e indiferent ce se întâmpla cu țara si cu poporul lui. Se vede ca n-au plecat de plăcere, au plecat de nevoie, pentruca după ‘89 România a fost distrusă. Toată industria, toata agricultura, toată economia țării a fost data pe nimic strainilor, care au pus țara pe chituci,prin politicienii noștri, prin cozile noastre de topor, fără de care nu s-ar fi putut distruge țara numai din exterior. Revolta de azi 10 August, nu trebuie sa fie doar impotriva unui partid, care cu siguranța si-a bătut joc de “neam si țara” punând in guvern si la destinele țării oameni total incompetenți, care habar n-au ce inseamna adevarata politica si cum trebuie condusă o țara, ci revolta trebuie sa fie impotriva tuturor politicienilor din ‘89 încoace. Trebuie scchimbata toată clas politica. Sau întreaga clasa politica ar trebui sa schimbe politica de pana acum, care a fost , pana azi doar o politica in folosul numai al ei, al clasei politice si in folosul strainilor. Cu poporul roman, n-au avut, (toate partidele politice), nici o legatura. Au avut legatura doar cu globalistii si cu Bruxelul, cărora le-a dat dea gata si pe degeaba, toate bogățiile si resursele României. Vânzând toate resursele, toate fabricile, toată economia țării, romanii au fost nevoiți sa plece sa lucreze in străinătate. Uitativa acum când se face miting. Ce face clasa politica toată, pentru cetățenii acestei tari? Securitatea țării, care ar trebui sa aibă grija sa nu ne distrugă “interese străine”. Zeci de mii si sute de mii de porci sunt omorâți in firmele românești si in curțile oamenilor, pentru așa-zisa epidemie de pesta porcina africana. Se omoară totul dearandul, fără nici un discernământ, intr-o veselie. Vi se pare ca se mai gândește cineva la poporul acesta roman? Politicieni, guvernanți, instituții? Asta e marea problema a politicii de azi. Asta ar trebui sa se schimbe!... Doar căderea unui guvern e vax. Nu schimba nimic! Gândiți-va bine frați romani, nu e suficient sa ieșim la proteste fără sa știm ce cerem. Trebuie o clasa politica si o politica ce trebuie sa aibă in vedere România, poporul roman si problemele lui nu agende străine, sau interesele unei clici politice. Asta trebuie schimbat in țara asta.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu