FOTO: Ziarulzidul.ro
I-aud de multă vreme, mişună peste tot; sunt mulţi! Vorbesc romgleza la perfecţie! Reperele? La fel, romglezite, ori globalizate; cine știe din ce colț de televizor adunate.
Deunăzi, la librăria Eminescu, în miezul capitalei, în fața unui raft de cărți din literatura română, o studentuță bălaie și ocoșă, îi spunea colegei care o însoțea, că un anumit volum – n-am deslușit care – e „funny”… Nu putea fi nostim, haios, amuzant; doar „funny”?! Ah, și să nu uit: cartea nu era „scrisă de”, ci „autorată”… Te pui cu romgleza și cu traducerile forțate?!
Cazurile de romgleză nu mai sunt demult singulare. E deja un curent – era să-i zic trend – bine încetățenit. Nu trebuie să te plimbi prea mult prin București până să-ți țiuie urechile de vreun „buddy”, sau vreun „cool” aruncat în preajma ta. „Prieten” sau „bestial” – ori cum s-o traduce „cool” în mințile utilizatorilor – nu mai sunt bune după gustul unora. Ce mai contează că Nichita Stănescu, poetul nostru, spunea că „Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește.”! Sau că: „Cel mai frumos catren, de-aș fi în stare să-l scriu vreodată, ar avea patru versuri: Eminescu, Grigorescu, Enescu, Brâncuși”! Dar cine mai e Nichita în comparație cu țoapele naționale și inter-naționale de la televizor?! Un nebăgat în seamă…
Alt’dată, am încercat o conversație pe tema bietei ore de religie din școală cu amicii (că nu le zic „buddies”!). Argumentele și contraargumentele aduse de ei proveneau strict din înțelepciunea globală. Ba că ce-a zis Papa – cu tot respectul pentru Sanctitatea Sa – ba că ce mai zic budiștii, ba ultraraționaliștii și ateiștii din Vest; sau mai știu eu ce caz de sistem educațional de succes, din Finlanda de exemplu. Mirat, am remarcat că niciunul din intelocutorii mei nu mi-a oferit un singur argument, pro sau contra orei de religie în școli, inspirat de vreun întelept sau duhovnic român. Nici urma de ce-ar fi zis L. Blaga sau Părintele Staniloaie bunăoară… Hmmm, mi-am zis, reperele acestor oameni sunt într-adevăr inter-naționale; sau globale, cum ni se tot zice. Nu mai au nimic de-a face cu firea noastră… Eu, care cred că n-am parcurs încă nici măcar începutul culturii noastre, m-am simtit, oarecum, umilit. Iată că amicii, după ce și-au făcut temele de casă în hotarele culturii noastre, au ajuns departe, alegând acum să zburde prin varii culturi, mi-am repetat… Dar, vai, am remarcat, neglijând tocmai cultura și spiritualitatea proprie. Reperele lor naționale sunt duse, subțiate, împrăștiate; rătăcite prin lumea globală… În asemenea condiții, de distanță culturală insurmontabilă chiar între conaționali, conversația nu putea fi decât stearpă.
Înc’o vorba despre „poptamașii” și zicalele, pline de tâlc – managerial, cu precădere – care tot apar pe feisbuc. Am citit sute de asemenea mostre de înțelepciune populară modernă, și, rar spre deloc, mi-au căzut ochii pe vreuna de-a noastră; rar spre deloc din înțelepciunea noastră originară, țărănească sau mai puțin, despre proverbele și zicătorile noastre. Noroc cu excepțiile (paginile „La Blouse Roumaine”, „Grigore Lese”, ș.a.), că altfel m-aș munci să fac chiar eu o pagină de „rețea” cu proverbele adunate de I. Zanne…
Așadar, cu limbile și sufletele globale mergem cumva înainte; nu altfel, cum ar trebui, pe drumul nostru… De aceea, nici nu ne prea miră faptul că azi, când se împlinesc 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, presa centrală și feisbucul de-abia adusără vorba de acest eveniment. Că şi cetațenii, așișderea, postară pe „rețea” aceleași fleacuri și prostioare – nevinovate, nu acuză nimeni – fără a-și aminti, măcar în treacăt, de această Unire, de martiriul predecesorilor noștri pentru a o înfăptui.
Mai mult, a spera că cineva din țară ar cunoaște câte ceva din cultura prezentă basarabeană – care face chiar bine! –, sau a-i citi sau asculta pe un poet si eseist neasemuit ca Nicolae Dabija, pe un compozitor de talia lui Eugen Doga, sau mai știu eu care alt mare om de cultura de la Chişinău (Vasile Soimaru, Vlad Pohilă ș.a.m.d.), nici nu îndrăznesc să visez…
Așa-i când limbile și sufletele rătăcesc prin păduri de romglish si mări g(l)o(b)ale; uscate și reci… Nu mai știi ce-i al tău și ce nu-i. Nu mai știi ceva fundamental: cine ești…
PS: Sunt pe deplin conștient că interacțiunea cultură națională – cultură globală nu se pune in termeni „sau-sau” ci „și-și”. Cu toate acestea, dacă ascultați un post de radio românesc, de exemplu Radio România Actualități (de celelate ce să mai vorbim?!), o să observați că ponderea cântecelor de limbă „globală” este semnificativ mai mare decat cea cea de limbă română. E firesc?
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Situatia, pe care ati descris-o corect, se datoreaza lipsei reperelor, a educatorilor care formeaza generatii, fiind o consecinta a subfinantarii educatiei. Ma bucur ca oamenii ies in strada pentru a protesta impotriva defrisarilor ilegale a padurilor. Oare cand vom iesi pentru a protesta impotriva subfinantarii educatiei si sanatatii?