Coaliția pentru Familie și Mitropolitul Ardealului au fost reclamați la CNCD de către Emil Moise, omul care a încercat să scoată ora de religie din școli

De Andrei Nicolae  /  

FOTO: RFI.ro

FOTO: RFI.ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Coaliția pentru Familie a fost reclamată la Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării (CNCD) de către Asociația pentru Libertatea de Conștiință, ONG condus de Emil Moise (FOTO), arată un document intrat în posesia ActiveNews.
 
Emil Moise a devenit cunoscut după ce a obținut în instanță anularea înscrierii elevilor, în mod automat, la ora de religie. Din păcate pentru demersul său, peste 90% dintre părinți și-au înscris copiii la ore de religie.

În memoriul trimis către instituția condusă de Csaba Astalosz, Asociația pentru Libertatea de Conștiință acuză Coaliția pentru Familie că în campania ante-Referendum ar fi folosit copii în materiale foto sau video. Conform lui Emil Moise, arătând filmulețe și mărturii despre viața copiilor ce au fost crescuți de cupluri homosexuale, CpF nu ar fi ținut cont de „interesul superior al copilului”.

În documentul trimis pe 2 octombrie, Moise și ONG-ul său susțin că CPF ar fi dus „o campanie de ură împotriva persoanelor LGBTQ și a familiilor care nu se compun din doi soți, bărbați și femeie, și copii”. 

Petenții au mai cerut CNCD să sesizeze Biroul Electoral Central pentru a stopa materialele pro-Referendum în care sunt folosiți copiii. Ulterior, pe facebook, Moise a spus că l-a reclamat și pe Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu. Acesta a mai spus că a depus peste 200 de întâmpinări către Birourile Electorale Județene și BEC și trei contestații împotriva aceluiași Birou Electoral Central.

„In această săptămână am depus aproape 200 de întâmpinări la Birourile Electorale Județene și la Biroul Electoral Central, 3 contestații în instanță împotriva BEC care a refuzat de trei ori să analizeze întâmpinările noastre și o plângere la CNCD împotriva Coaliției pentru Familie și a domnului episcop Laurentiu Streza.
Două din cele 3 procese s-au conexat și am câștigat câțiva pași importanți. Ele sunt încă pe rol. In cel de al treilea am câștigat tot ce am cerut și printr-o hotărâre istorică a Curții de Apel București BEC a fost obligat să dispună ca în campania pentru referendum să nu mai fie folosiți copii (pe care îi foloseau Coalitia pentru Familie, cultele religioase și partidele politice). Biroul Electoral Central și Birourile Electorale Judetene au refuzat să aplice hotărârea Curții de Apel București care este executorie.

Bătălia a fost extrem de grea, apăsătoare, presiunea insuportabilă, nopțile nedormite. 
Mulțumesc din suflet tuturor celor care m-ați sprijinit, direct sau indirect, tuturor celor care mi-ați apreciat postările și tuturor celor care ați decis să nu mergeți la acest inuman referendum”, a scris el pe facebook.
 
„Inumanul” Referendum pentru definirea Căsătoriei nu a fost validat, din cauza faptului că la urne s-au prezentat doar 22% din cetățenii cu drept de vot. Pragul minim de participare era de 30%.
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Elina 05.11.2018 14:16
    Le place mult la astia , alde nepotii lu' tatucu soros, expresia asta ""campania de ura", "discurs de ura''. Tot ce nu e pe placul lor este fascist, trebuie interzis. Au oamenii lor in institutii, deci regimul se va instaura. Nu-i bai, crestinismul a rezistat si inflorit cand se ardeau crestinii de vii.
  • madmax74 05.11.2018 14:53
    Aceasta fosila ateista nu are alta treaba? I-a dat bani soros si trebuie sa ii justifice cumva?
  • __ 05.11.2018 17:06
    În primul rând într-o familie de homoși copilul își ia adio de la o viață spirituala; nici una din religii nu acceptă homosexualitatea, decât ca defect al naturii, poate vreo religie impersonală. Asta pentru că daca te ridici olecuță din praf cu ajutorul unei religii, vezi stupizenia majoră a adopției de către un astfel de turmă bi-animală.
    Doi. După mine, nici un copil nu ar trebui să meargă spre adoptie, e trist. Ci să stea în familia biologică. Prin datul la turme bi-animale (non-hetero) se sare o treaptă, cea a familiei hetero, muult mai apropiată de cea biologică prin faptul că e hetero. Deci mi-e clar nu se încalcă interesul superior. Să-si ia pastilele.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu