

Apropo de carantină, în sens etimologic. Carantină înseamnă „40 de zile”: atât dura carantina în vechime.
Dacă o punem în relație cu Postul Paștilor și cu ispitirea Domnului de către vrăjmaș, vom vedea că, înainte de ispitire, Mântuitorul Hristos a postit timp de 40 de zile, post aspru, în deșert. Apoi vrăjmașul l-a pus la încercare cu cele trei ispite.
Prima dintre ispite este foamea. Am văzut-o și noi atunci când ne-am repezit, cu toții, să golim rafturile supermarketurilor și să facem provizii. Nu doar în România, ci în toată lumea. Prima amenințare care a planat asupra lumii, înainte ca pandemia să devină o realitate, a fost cea a foamei.
Cum răspunde Hristos acestei ispitiri? „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu.” Așadar, dacă ar fi să-i urmăm lui Hristos, răspunsul pentru această ispitire este Evanghelia, care este arma regală, Cuvântul lui Dumnezeu.
A doua este ispita puterii. Am văzut-o și o vedem prin măsurile represive care apasă asupra întregii lumi, măsuri care dau puteri quasi-totalitare unei mâini de oameni. Deocamdată, pentru o situație „de criză”.
Cum răspunde Domnul aici? „Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui Unuia să-I slujești».” Așadar, urmându-l pe Hristos trebuie să ne amintim că suntem datori să-i dăm cezarului ce-i al cezarului, însă ne este interzis să-l venerăm pe cezar. Adică să facem din stat și din puterea seculară un idol, cum fac mulți dintre „progresiști”.
A treia este să-l ispitești pe Dumnezeu. Am văzut-o prin atacurile dezlănțuite de la începutul postului împotriva Euharistiei, care este trupul și sângele lui Hristos. De fapt, este chiar Hristos.
Cum răspunde Domnul acestei ispitiri? „Și răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: «Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău»". Prin urmare, dacă îi urmăm lui Hristos, trebuie să răspundem ferm, dar cu blândețe că este nebunie să Îl ispitim astfel pe Dumnezeu.
După o veche tradiție, locul din pustie unde a fost ispitit Mântuitorul este Muntele Carantaniei. Cele trei ispite ale acestui post și ale acestei carantine sunt aceleași cu care dușmanul l-a încercat pe Hristos: ispita foamei, a puterii și ispitirea lui Dumnezeu. Răspunsurile le găsim chiar în Evanghelie, al cărui exemplu toți creștinii sunt datori să îl urmeze
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.