Ana-Corina Săcrieru, avocat în cadrul Baroului Vrancea a acordat un interviu pentru Avocatura.com în care a analizat câteva aspecte legate de drepturile pe care le au părinții în ceea ce privește educația propriilor copii, despre însușirile și nevoile copiilor, dar și despre atribuțiile conferite chiar de lege.

Sistemul nostru de Drept are noțiuni bine clarificate sub acest aspect, prevederi care de multe ori sunt trecute cu vederea.

”Cred că, datorită implicării încă destul de mici a părinților în educația școlară a copiilor, au început să apară din ce în ce mai multe voci care să postuleze primatul Statului în ceea ce privește deciziile legate de educația și formarea copiilor, primat susținut în numele interesului superior alcopilului. Din această perspectivă, pentru a verifica corectitudinea unei asemenea abordări pe care se spijină, de exemplu, vocile care susțin că școala trebuie să se ocupe inclusiv de educația sexuală a copiilor, se impune să facem o analiză juridică a conținutului noțiunii de responsabilitate a părinților raportat la dreptul copiilor la educație. Potrivit articolului 487 din Codul Civil, părinții sunt cei care "au îndatorirea de a se îngriji de dezvoltarea psihică, intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a copiilor potrivit propriilor lor convingeri, dar și potrivit însușirilor și nevoilor copiilor". Aceasta este premisa legală de la care pornim în analiza conținutului responsabilității părinților față de copiii lor, iar această premiză are și un temei psihologic consacrat: elaborând principiul epigenetic al maturizării, reputatul psiholog Erik Erikson (în, de exemplu, Identity: Youth and Crisis, 1968) a demonstrat definitiv că stadiile dezvoltării personalității sunt determinate în primul rând de factori moșteniți, genetici”, a declarat Ana-Corina Săcrieru pentru avocatura.com.

Avocata a precizat că legea defininește clar drepturile și nevoile pe care copii le au și cum ”niciuna din trăsăturile persoanei vreunui copil nu ar putea fi tratată la comun și prin aceasta vătămător pentru el”.

”Forța garantării legale a respectării convingerilor părinților - subsumată însăși libertății de conștiință - este maximă: potrivit articolului 29 alineat 6 din Constituția României, părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri educația copiilor minori a căror răspundere le revine. În mod similar, acest drept este garantat și de articolul 14 alineatul 3 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor lor potrivit propriilor convingeri religioase, filosofice și pedagogice), de articolul 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului (dreptul părinților de a asigura această educație conform convingerilor lor religioase și filosofice), precum și de articolul 5 din Declarația privind eliminarea tuturor formelor de intoleranță și de incriminare sau de credință potrivit cu care părinții sau, după caz, tutorii legali ai copilului au dreptul să organizeze viața de familie în conformitate cu religia sau convingerea lor, precum și pornind de la educația morală de care ei cred că copilul ar trebui să se bucure, stipulându-se expres în continuarea aceluiași articol că nu poate fi constrâns un copil să primească convingeri împotriva voinței părinților săi sau ai tutorilor legali. Dar aceste două noțiuni fundamentale ale ecuației în discuție relativă la educația copiilor și responsabilitatea realizării ei, și anume convingerile părinților și însușirile și nevoile copiilor sunt foarte strâns legate de un alt drept fundamental. Potrivit articolului 26 alineatul 1 din Constituție autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată Cum viața intimă este unul din factorii determinanți ai conștiinței individului prin valențele psihice pe care inevitabil le antrenează și cum procesul de educație și formare a copilului operează în planul conștiinței acestuia, rezultă că orice ingerință în procesul educațional care aduce atingere convingerilor părinților sau însușirilor și nevoilor proprii fiecărui copil, poate aduce atingere acestui drept fundamental... Cu alte cuvinte, legiuitorul nostru a vrut să se asigure că niciuna din trăsăturile persoanei vreunui copil nu ar putea fi tratată la comun și prin aceasta vătămător pentru el. Este o garanție de mare finețe și rigoare, o garanție care împiedică orice Pat al lui Procust pe tărâm educațional, orice disciplină cu valențe intime - indiferent de titulatura ei – care  s-ar dori a fi inclusă mecanicist, la comun”, a precizat avocata.

Declarațiile Anei-Corina Săcrieru vin ca un răspuns la adresa celor care insistă ca educația sexuală să fie introdusă în școli.

”Coborând la analiza specială a dorinței de a fi introdusă o educație sexuală în școli, constatăm că, indiferent de ce denumire va purta un curs care abordează subiecte legate de educația sexuală, în conținutul său intră două probleme fundamentale ce privesc viața copilului: educația și viața lui intimă. Identificăm ca atare, din punct din vedere juridic, cele două drepturi fundamentale despre care vorbeam mai sus, drepturi corelative celor două probleme fundamentale pe care le antamează orice subiect legat de educația sexuală a copilului și anume dreptul la educație și dreptul la viață privată. Implicându-le pe amândouă, este evident că orice noțiune de educație sexuală, indiferent de titulatura disciplinei, devine în același timp, atât parte componentă a procesului de formare, de educație a unui copil, cât și un domeniu intrinsec vieții private a acestuia prin educarea vieții lui intime de către persoane străine. Or, în conformitate cu principium individuationis / principiul individuației, fiecare copil este unic, iar dispoziția articolului 487 Cod Civil exact această unicitate o protejează atunci când statuează drept criteriu esențial al formării copilului însușirileși nevoile lui. Corelând toate argumentele, rezultă că atât responsabilitatea acestei formări intime a copilului, cât și dreptul de a face această educație potrivit propriilor convingeri, sunt absolut personale și aparțin părinților, la fel cum personală și unică este relația dintre fiecare părinte și copilul său. A ignora aceste date constitutive fiecărei personalități poate duce spre diverse forme de conflict psihic, care, așa cum au demonstrat psihologii (Kurt Lewin, Erik Erikson și alții) se manifestă prin fenomene emoționale negative, antiproductive în plan social, în fond consecințe medicale, ușor de dovedit din punct de vedere medical.

Or, respectarea dispoziției legale imperative prevăzute de articolul 487 Cod Civil determină tocmai evitarea unei astfel de situații, respectiv desconsiderarea faptului că nu pot fi aplicate judecăți colective în cel mai intim domeniu al vieții private, măsuri comune acolo unde fiecare persoană este unică.”, a mai spus Ana-Corina Săcrieru.