Auzim tot mai des că imigranții și refugiații care vin în Europa ar trebui să se integreze, și ni se explică în ce constă: să renunțe la shari’ah. Pentru că shari’ah este incompatibilă cu valorile europene. Pentru că shari’ah este mai importantă în ochii musulmanilor decât legile noastre. Pentru că în numele ei trebuie uciși toți necredincioșii, femeia este mai puțin importantă decât un măgar (cu varianta ceva mai generoasă: o cămilă), ș.a.m.d. În ochii europeanului cu creier igienizat de mass-media, shari’ah este chintesența răului, ura împotriva ei fiind nu doar legitimă, ci o obligație mondenă și un semn de civilizație. Ei bine, nefiind ziarist și neavând nicio obligație de a mă comporta ca o tobă propagandistică în care bat alții, am scris rândurile care urmează pentru a încerca să lămuresc puțin lucrurile.
În limba arabă, shari’ah înseamnă pur și simplu "lege”. E o componentă ineluctabilă a islamului, e osatura, scheletul religiei propovăduite de Muhammad. Se spune că islamul are două componente: legea (shari’ah) și înțelepciunea (haqiqah), care pot fi văzute parabolic ca ulciorul și vinul. Nu poți indepărta shari’ah din islam, pentru că fără ulcior vinul se împrăștie și nu mai poate fi băut. Nici shari’ah fără înțelepciune n-are rost, pentru că nimeni nu-și poate potoli setea dintr-un ulcior gol. Să ceri unui musulman, ca preț al integrării, să renunțe la complicatul hățiș de reguli care alcătuiesc shari’ah, revine la a-i cere să fie un musulman neserios, un ipocrit, ca un fel de creștin care merge la biserică doar cu ocazia botezului, nunții și eventual a înmormântării lui. Pretenția integrării este pretenția renunțării la propria personalitate, la cultura locului din care provine, la identitate.
De fapt, orice religie conține o shari’ah, inclusiv religia creștină. Atunci când creștinismul s-a revărsat spre neamuri, a existat o dilemă: noua religie trebuia să adopte și legea lui Moise ori nu? Apostolul Pavel, evreu fariseu, a spus: nu este nevoie de shari’ah lui Moise, vom lua shari’ah neamurilor și vom turna în acest ulcior vinul christic. Aceasta a fost decizia, și de aceea legea creștină nu este totuna cu legea mozaică. A îndrepta nava bisericii spre răsărit și a ne ruga după ce căutăm răsăritul Soarelui este o regula din șari’ah creștină. A posti miercurea și vinerea, pe lângă posturile anului, este o altă regulă. A ne spovedi la duhovnic, a ne împărtăși măcar în cele patru posturi, sunt prevederi ale shari’ah. Cam tot ce numim drept canonic este shari’ah. O bună parte din tradițiile validate de Biserică sunt shari’ah. Putem să folosim acest cuvânt sau să-i zicem "tradiție”, sau "predanie”, sau oricum vrem. Aceasta e osatura creștinismului pe care, dacă o eliminăm, știm bine ce iese.
Nu tot creștinismul este lege, mai avem și harul, care e deasupra legii. Putem controla îndeplinirea prescripțiilor legii, dar nu putem decât să așteptăm harul. Legea în sine nu-i mântuitoare, e doar un vas gol, dar legea ne mobilizează și ne strunește așteptarea, ne face capabili să primim cele de deasupra legii. Dacă mă duc duminică la liturghie, nu înseamnă că intru automat și-n paradis, dar există șanse serioase să treacă harul lui Dumnezeu pe lângă mine dacă mă înfund într-o crâșmă și mă umplu de alcool. Zic și eu așa, la urma urmei nu știu nimic precis despre har, decât că suflă unde vrea El. Înțelepciunea fără practică riscă să rămână la nivel de poezie pură, ceea ce e mai puțin decât ni se pare. Legea seacă, fără har, e habotnicie și obtuzitate. Iar ca totul să fie și mai greu, un învățat islamic a zis: Legea este Înțelepciunea, și Înțelepciunea este Legea. Uneori, legea și harul nu se pot despărți cu ochii minții.
Știind acum că și noi suntem sub shari’ah noastră, hai să vedem câte ceva despre shari’ah islamică. Am să vă spun câteva principii mari, fără trimiteri și fără să deschid vreo culegere de fattawa. Nu facem operă de erudiție, enunțăm doar lucruri de bun simț, repere mari, după cum am promis. Există în islam o etică a afacerilor. De exemplu, înainte de 2008, când se jucau foarte mulți bani în speculații bursiere de tip FOREX, musulmanii au cerut opinia unui expert dacă este corect să participe și ei la această activitate. Expertul a cântărit cum se fac banii și cum se pierd banii în speculațiile valutare, a căutat în shari’ah principiul de referință și a dat aviz negativ. Justificarea era următoarea: întrucât Profetul ne-a spus nu cumva să facem afaceri mâncându-ne averea unii altora, adică să nu ne lăsăm antrenați în operațiuni comerciale al căror câștig presupune automat o pierdere din partea cuiva, și întrucât câștigurile din speculațiile bursiere se fac luând din banii altor participanți, considerăm că implicarea musulmanilor în acest gen de activitate este haram (adică interzisă). Remarcați în treacă că nu se pune problema unei excepții legate de banii ne-musulmanilor. Nu, islamul nu cunoaște dubla măsură. Dacă este interzis să vinzi alcool unui coreligionar, acest lucru nu devine permis cu un creștin. Dacă este interzis să percepi dobândă bancară într-o bancă islamică, nici dobânda de la o bancă ne-islamică nu este acceptabilă.
Aceasta este shari’ah și așa funcționează. Dacă există o problemă nouă (și întotdeauna avem probleme noi în lumea modernă), te adresezi unui specialist în fqih (lege islamică) și acesta îți va răspunde. Nu costă nimic, pentru că este strict interzis să perceapă cineva bani pentru servicii legate de religie. Specialiștii în drept islamic au meserii din care trăiesc, iar serviciile legate de islam se fac doar în regim gratuit. De ce? Există un verset islamic în Coran care spune așa: "Să nu vindeți cuvintele Mele pe bani puțini.” Hermeneutica agreată de veacuri consideră că toți banii din lume, dacă ar fi să fie plătiți pentru cuvântul lui Dumnezeu, tot ar fi puțini. De aceea orice serviciu religios trebuie să fie și este gratuit în islam, iar aceasta este shari’ah.
Mult huliții talibani care au preluat puterea în Afghanistan au eradicat, în numele unei prevederi din shari’ah, toate culturile de opium din care se face heroina. Interdicția religioasă vizează tot ceea ce tulbură raportarea la real, mai ales alcoolul, dar nu numai. Sobrietatea pe care o presupune shari’ah nu poate coexista cu visarea, cu onirismul, cu drogurile. Talibanii, oameni serioși, nu s-au limitat să interzică utilizarea opiaceelor în țara lor, ci au asimilat interdicția în totalitate. Dacă ar fi existat o minimă posibilitate în shari’ah de a asigura alt tratament ne-musulmanilor, vă asigur că Afghanistanul ar fi devenit sub teocrația islamică cel mai mare exportator de droguri din lume. După cum bine știți, talibanii au fost demonizați în presa internațională, iar astăzi sensul cuvântului taliban este pentru noi: barbar, înapoiat, monstru. De fapt, este vorba despre "cel care studiază Coranul”.
N-am pretenția să lămuresc aici statutul femeii în islam, dar tot voi puncta vreo două aspecte. În reclamele la parfumuri și haine feminine de la televiziunile arabe nu apar femei. Nu vreau să zic că nu apar femei goale, nu apar femei și basta. Feminitatea este sugerată, dar nu înfățișată. Întrebat de ce abordarea e atât de diferită de spațiul nostru, un realizator saudit a răspuns: "Pentru că nicio femeie nu merită să fie umilită astfel.” Nu cred că citise ce-a scris Pierre Bourdieu despre reificarea prin publicitate, adică despre transformarea femeii în obiect în mediul televiziunii. Cred că pur și simplu civilizația respectivă intuiește că, în momentul în care vinzi imaginea unei ființe, automat o cobori o treaptă mai jos, în clasa obiectelor. Cu excepția unor universitari care scriu texte la care nu se uită nimeni, noi nu mai înțelegem că e degradantă dezgolirea publică a unei femei. Nu că n-ar fi interzis goliciunea nerușinată prin shari’ah creștină, firește că este, dar nu știu cum se face că uităm prea ușor interdicțiile propriei noastre religii.
Vi se pare că între legea civilă și shari’ah, trebuie aleasă legea civilă? Serios? Păi, să facem un exercițiu practic. Atât shari’ah creștină cât și cea islamică interzic uciderea pruncilor nenăscuți. Motivația este în ambele religii aceeași: Dumnezeu îi dă copilului binecuvântarea de care are nevoie, copilul vine cu norocul lui și nu trebuie oprit din calculele noastre neghioabe. Legea civilă însă ne învață: viața începe după naștere, până atunci copilul e parte din corpul mamei, cu care aceasta face ce vrea ea. Tatăl nu are decât drepturi ipotetice asupra copilului, pe care nu le poate impune sub nicio formă. De exemplu, dacă mama vrea să avorteze, tatăl nu are dreptul să se opună în numele vieții copilului său. Vă întreb pe voi, creștini practicanți și serioși, ce trebuie respectat în situația asta, shari’ah creștină care ocrotește viața sau legea civilă care permite pruncuciderea celor nenăscuți?
Al doilea aspect despre femeia islamică pe care voiam să-l evoc constă în faptul că tot ceea ce câștigă ea constituie automat patrimoniul ei distinct de al familiei. Nu te poți căsători cu o musulmană pentru zestrea ei ori moștenirile ulterioare, pentru că nu le poți atinge, shari’ah stabilește că bărbatul nu are drept asupra lor. Nu o poți trimite să lucreze pe bani pentru că decizia asta îi aparține ei. Dacă totuși o face, nu-i poți cere salariul. Întreținerea familiei cade în sarcina exclusiv a soțului, și acesta trebuie să cumpănească bine înainte de a se căsători. Așa este shari’ah. Probabil că vouă vi se pare că a fi bun creștin constă în a practica ritualurile, a face milostenie, a căuta să-ți internalizezi virtuțile. Hai să vă spun un semn al excelenței islamice: "Acela dintre voi va fi mai bun musulman, care-și va mulțumi mai bine soția.” Deci, Popescule, dacă Popeasca e nefericită toată structura ta identitară este fisurată. Nu poți fi bineplăcut lui Dumnezeu dacă soția ta nu este fericită. Din punct de vedere islamic, tratamentul femeii euro-americane in acest moment este un scandal.
Închei spunându-vă că, dinainte de a mă citi, aveați o părere excelentă despre shari’ah islamică. Probabil că nu sunteți conștienți de acest aspect, iar acest lucru se datorează faptului că nu vă cercetați suficient gândurile și ideile. De câte ori, în ultima vreme, excedați de răutatea și corupția care se întinde în România, nu vi s-a întâmplat să-l citați pe Eminescu: "Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei, / Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei?” Tocmai ați invocat legea sacră, înconjurați de nelegiuirile moderne (mai precis, nebunia și lașitatea). După cum bine ne putem aminti, Vlad Țepeș, fiul lui Vlad Dracul, a fost crescut și educat de turci, având posibilitatea să cunoască și să aprecieze virtuțile legii islamice. Dacă astăzi reprezintă pentru noi unul din reperele cinstei absolute (vezi legenda cu cupa de aur care a stat cât a trăit voievodul pe ghizdurile unei fântâni), este pentru că a aplicat shari’ah islamică în circumstanțe obișnuite. Nu cunosc în toată istoria românilor un personaj care să fi tăiat mâinile hoților ca un agă musulman, așa cum a făcut-o el.
Vă rog să nu spuneți că shari’ah cere cuiva să intre în islam, pentru că nu este așa. Avem doi voievozi mari care au fost crescuți la Istambul și care au rămas toată viața lor creștini: Vlad Țepeș și Dimitrie Cantemir. Probabil că sunt mai mulți, dar cunoștințele mele istorice nu au avut pretenția că ar acoperi toate detaliile. Gustul pentru erudiție și cunoaștere a voievodului cărturar Dimitrie Cantemir s-a format în civilizația turcilor, căreia i-a dedicat o parte din cercetările și lucrările sale. E ironic să se teamă de islamizare un popor care nu a fost islamizat în perioada în care era vasalul unui mare imperiu islamic. De fapt, shari’ah islamică nu nu-i numește pe creștini "necredincioși”, ci "oamenii Cărții”, alături de evrei. Ulterior, și aceasta este tot shari’ah, islamul a recunoscut validitatea hinduismului, a buddhismului și a altor religii orientale cu care a intrat în contact. Necredincios, în limbajul shariei, înseamnă pur și simplu ateu, ceea ce nu-i totuna cu creștin.
Mai zic la nimereală: atunci când dai mâna cu un grup de bărbați, începi de la dreapta spre stânga, indiferent de vârsta, culoarea pielii sau poziția socială. Shari'ah: ai voie să contempli toată creația lui Dumnezeu, mai puțin femeia. Dintre toate femeile, ai voie s-o contempli numai pe a ta. Shari'ah: ziua de post negru din Ramandan începe atunci când se vede suficient de bine afară cât să bagi ața în ac. Shari'ah: mâna dreaptă este pentru mâncare, mâna stangă este pentru igiena intimă. Shari'ah: daca nu poți posti, trebuie să dai de mâncare unui om cât să-l saturi. Shari'ah: să nu ții un câine fără ca acesta să aibă o utilitate: pază, sau vanătoare, sau altceva. Shari'ah: să nu chinui animalele, Dumnezeu este al tuturor. Shari'ah: să cauți cunoasterea cât de mult poți tu, chiar dacă trebuie să mergi în China pentru asta. Shari'ah: Coranul este în limba arabă, restul sunt doar traduceri, iar traducerile nu sunt Coranul. Noi le cerem musulmanilor să renunțe la toate acestea, si mai mult de atât, ca să se integreze. Realizați ce le cerem de fapt?
În cele din urmă, am să vă relatez una din întâlnirile mele personale cu shari’ah islamică. Cu ani în urmă, a trebuit să asist ca translator un student tunisian care-și căuta gazdă prin Cluj. Tânăr, reiese din ceea ce discutăm că nu era foarte consecvent practicant al religiei. Vizităm câteva apartamente, nu-i prea convine ba prețul, ba locul, ba amplasamentul. El e moderat de fițos, eu nu-s mai răbdător ca atunci când mă duc cu nevasta prin magazinele de haine. După vreo trei ceasuri găsim ceva bun, bate palma cu proprietarul și promite să revină spre seară cu bagajele. Ieșim din imobil și ne contactează o agenție cu o nouă ofertă. Mergem și acolo, dar mai mult din curiozitate. Noua locuință se dovedește perfectă, net superioară celei pentru care se bătuse palma. Ce să fac, ma întreabă tunisianul? Ia-o pe asta, îi zic, n-ai semnat nimic, n-ai dat niciun ban, nu te angajează absolut nimic. Ba da, îmi răspunde fără emfază. Mi-am dat cuvântul. În religia mea asta înseamnă contract. S-a întors la locuința anterioară, pentru că shari’ah îl împiedica să-și treacă peste cuvânt. Tânăr, student la medicină, din capitala țării, deci zona cea mai expusă influențelor occidentale, nu era chiar musulmanul tipic, care vede doar religia și nimic mai mult. Numai că adusese cu el în geantă nu numai condimentele mediteraneene care transformă mâncarea într-o formă de foc solid, ci și shari’ah.
Articol apărut mai întâi pe blogul autorului
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Daca nu voiai sa te faci de rusine (ma rog, daca erai chiar curajos veneai cu profilul tau de facebook si te identificai aici), deschideai google si cautai minoritatile religioase din Turcia, de exemplu. Sau din Malaezia. Sau din Somalia. Dar ai preferat sa vorbesti din cap, unde, daca nu pui, nici nu este mare lucru.
Si ca sa maninci "cacao" cu toleranta in Iran mai cauta pe net chestii reale.Toleranta insemnand ca il lasi sai practice religia si nici nu-i pui bete in roate tu ca stat(http://ziarullumina.ro/crestinii-din-iran-33834.html) mai sunt si altele.Si daca nu crezi despre statele de mai sus da o cautare pe wiki.Si ca sa tot maninci "cacaco" Turcia inca e stat laic dobitocule inca fiind cuvantul important.Si cand acuzi cineva ca nu este curajos intreaba-ti baietii de la cenzura de nikul "gert ferry" asa ca taci si lasa vrajeala la "smecherii" de strada sau politicieni.Poate "analizezi" si situatia Islamului cu cea a Bisericii Catolice din Evul Mediu le actualizezi si vezi ce iese.Si schimba-ti religia.