Catedrala demnității noastre

FOTO: Interiorul Catedralei Naționale

FOTO: Interiorul Catedralei Naționale

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Catedrala Mântuirii Neamului nu este smerită. 

Este mare, este strălucitoare, este împodobită, este bogată - cel puțin ca proiect.
Și cuprinde, în afară de spațiile liturgice - adică "de slujbă" - și o mare parcare subterană, un spital de urgență, o sală pentru activități culturale și sociale, cantină pentru săraci, centru de pelerinaj etc. 
Evident, un asemenea complex nu poate fi socotit smerit. Ceea ce nu înseamnă, musai, că este mândru sau trufaș.

Simplismul gândirii comune astăzi împarte lucrurile în două categorii primare: active și inactive. 
Raportat la persoană, lucrurile "active" sunt cele care interacționează cu persoana vizată sau care îi trezesc, cumva, interesul. Celelalte, neinteresante, fără efect direct sesizabil, sunt socotite inactive.
Sau, am putea spune, neutre.Căci la al doilea nivel, categoriile sunt puțin mai multe, adică trei: pozitive, negative și neutre.

După cum am arătat deja, cele neutre sunt cele inactive, neinteresante, fără efect direct sesizabil.
Cele pozitive sunt cele care plac. (Amintim că este vorba despre simplismul gândirii comune.)
Cele negative sunt, se înțelege, acelea care nu plac.Din această perspectivă simplistă, lucrurile pot fi smerite/umile sau mândre/trufașe.

Pentru cei cărora le place mândria, smerit = rău.Pentru cei cărora le place smerenia sau umilința, mândrie = trufie = rău.
Simplismul este evident, fiind însoțit de lipsa de asumare și violența față de altă părere. Pentru că, neplăcută fiind, este automat negativă.
De aceea și pozițiile față de Catedrala Mântuirii Neamului tind, de multe ori, către un anume simplism. Nu obligatoriu, dar masiv întâlnit, și acoperind adesea nuanțele realității și adevărului.Catedrala Mântuirii Neamului nu este smerită. 

Ar fi absurd ca o catedrală să fie smerită, pentru că nu acesta este rostul unei catedrale!
Rostul unei catedrale este de a prezenta DEMNITATEA și AUTORITATEA Învățătorului învățătorilor, Arhiereului arhiereilor și Domnului domnilor: Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului.
Catedrala este locul din care se vorbește ex cathedra. Este locul din care se aude cel mai tare cuvântul adevărului, locul din care se revarsă cel mai evident lumina harului lui Dumnezeu.
Și, desigur, în vreme de prigoane catedrala este prima lovită.
Smerenia este o virtute de mare valoare.
Este înțelegerea minunii Creației și a legăturii dintre Dumnezeu și Creație.
Este înțelegerea darurilor puse de Creator în toate și a valorii uluitoare pe care toate o capătă prin legătura cu Creatorul. 
Este măsura cea dreaptă a tuturor lucrurilor, prin cunoașterea Creației și contemplarea Dumnezeirii.
Dar smerenia nu poate fi căpătată fără tărie duhovnicească și bărbăție creștină.
Iar catedrala are rostul de a exprima tăria duhovnicească și bărbăția creștină. 
Are rostul de a veghea ca smerenia să nu se transforme în umilință, ca tăria duhovnicească și bărbăția creștină să însoțească și să caracterizeze devenirea credincioșilor. 

Este un templu al demnității în care Dumnezeu îl așază pe omul unit cu El. 
Și este o expresie a tăriei, bărbăției și demnității comunității care o zidește.Catedrala Mântuirii Neamului va fi așa cum am zidit-o și o zidim. Și ne va caracteriza. 

Frumoasă sau urâtă; construită cu implicarea noastră, cu nepăsarea noastră sau cu ostilitatea noastră; loc al vestirii adevărului sau al excesului de diplomație care alunecă în minciună, al trăirii Învățăturii lui Hristos ori al unor învățături străine; sălaș al unor clerici și credincioși iubitori de Dumnezeu sau, dimpotrivă, actori ai unui teatru liturgic gol de sens, ori negustori de cele sfinte; cum o facem, cum o ținem, cum suntem în ea, 
ea este și va fi Catedrala Demnității Noastre.

Câtă este, această demnitate românească, și așa cum este. 
Sau așa cum suntem...
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu