Biofizicianul Virgiliu Gheorghe: Ieșirea la vot are valoarea unei mărturisiri. Sunt momente istorice, când un popor poate să își scrie istoria, iar acum este unul dintre acestea!

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Biofizicianul Virgiliu Gheorghe îndeamnă românii să iasă la vot pe 6-7 octombrie, pentru că are valoarea unei mărturisiri în fața lui Dumnezeu. Într-un interviu din numărul pe octombrie al revistei Familia Ortodoxă, 
spune că acest moment este unul istoric, în care poporul român își poate scrie istoria.

„Cred că are valoarea unei mărturisiri. Dacă românii vor face această mărturisire, cu siguranță mare va fi răsplata lui Dumnezeu asupra întregului neam. Suferim, am ajuns unde am ajuns fiindcă am fost prea pasivi în ultimii 28 de ani, prea toleranți cu răul care a invadat societatea românească. Credința noastră spune clar că Dumnezeu ne va judeca nu numai pentru răul pe care l-am făcut, ci și pentru binele pe care eram datori să-l împlinim și nu l-am făcut, din nepăsare sau din altă pricină.

Deși, în esență, este un act politic, sunt momente istorice – iar acum este unul! –, când un popor își poate scrie istoria. De ce să ne-o scrie alții? De ce să trăiască urmașii noștri într-o lume infestată de o ideologie toxică? De ce credeți că-i deranjează pe unii referendumul?! De ce ar trebui să-i deranjeze dacă nu ar avea în vedere posibilitatea legalizării căsătoriei între homosexuali. De fapt ideea aceasta plutește în aer, efectul manipulării mediatice”, spune Virgiliu Gheorghe.

Acesta mai afirmă că legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex „este un act care atentează la întreaga ordine morală a lumii în care trăim”.

„Să nu uităm că legalizarea căsătoriei dintre homosexuali este un act care atentează la întreaga ordine morală a lumii în care trăim! Cum pot eu să stau nepăsător când statul consfințește un act care, în esență, este considerat unul dintre cele mai mari păcate de întreaga Scriptură? Chiar și dacă nu ar fi pusă în pericol familia, totuși, prin această legalizare a căsătoriei dintre homosexuali îmi este pusă în pericol libertatea și manifestarea credinței în actele vieții mele cotidiene. Această legislație, corelată cu cea antidiscriminare și cu limbajul politic corect, nu este altceva decât instaurarea noii cenzuri a statului polițienesc”, mai continuă biofizicianul.

Virgiliu Gheorghe susține că legalizarea acestor mariaje va avea efecte directe asupra credinței.

„Ți se va interzice să mai propovăduiești adevărul Evangheliei atâta timp cât acesta vine în contradicție cu noua ideologie. Și cu siguranță acest lucru se va întâmpla, fiindcă această ideologie este o inversare, un fel de „negativ” al întregii Evanghelii a lui Hristos, proclamând păcatele împotriva firii ca virtute. Vom ajunge iarăși la condiția din perioada prigoanelor, când în Imperiul Roman condus de Nero era instituită o lege care spunea creștinilor: „Nu vă este permis să existați!” (Non licet esse vos)”, a adăugat el.

Acesta a reiterat faptul că ieșirea la vot pe 6-7 octombrie este un act al mărturisirii.

„Înmulțirea păcatului în societatea globală a mass-mediei și a internetului va face, cred, ca toată lumea să devină o mare închisoare. Cu atât mai mult cu cât oamenii vor fi cuplați mai strâns la această mass-media controlată de fanstasme. Libertatea va rămâne, așa cum am mai spus, doar pentru cei care Îl urmează îndeaproape pe Hristos. Virtutea cea mai importantă va fi cea a discernământului, căci lumea va fi stăpânită, într-o măsură fără precedent, de puterile întunericului, de duhul lumii, al seducției și al înșelării. Dar a câștiga discernământul va fi greu de realizat, atâta timp cât ne vom uita la televitor sau vom petrece timpul pe internet. Va fi un deziderat mult prea îndepărtat cât timp nu suntem mânați de duhul jertfirii de sine și ne vom complace în confortul și comoditățile pe care ni le pune la dispoziție societatea de consum. Va fi de-a dreptul imposibil cât timp nu vom mărturisi adevărul, fiecare acolo unde se află și toți împreună, prin acte cum este și acesta al ieșirii tuturor la vot în 6-7 octombrie”,a conchis el.

Interviul integral este aici.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Virgiliu Gheorghe la Pr. Bogdan Florin Vlaicu:

Cine este George Simion:

@daianatrutescu

Diaspora face ISTORIE!

♬ original sound - MApN-Armata României

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • adria 02.10.2018 17:08
    "Lupta pentru căsătoria homosexualilor implică în general minciuna despre ceea ce vom face cu căsnicia când ajungem acolo ... pentru că mințim că instituția căsătoriei nu se va schimba -- și aceasta este o minciună, instituția căsătoriei se va schimba ... și ar trebui să se schimbe și din nou nu cred că ar trebui să existe " -- Masha Gessen, autor, jurnalist și activist homosexual.
    Mai multe în:VIDEO Căsătoria și Familia: O privire de ansamblu
    http://www.culturavietii.ro/2018/09/28/video-casatoria-si-familia-o-privire-de-ansamblu/
  • FlorinC 02.10.2018 20:23
    Aflu de la câțiva cunoscuți că ezită să meargă la Referendum. Chiar sunt deciși să n-o facă unii fiindcă nu văd cum rezultatul referendumului ar schimba cât de cât direcția proastă în care ne duce clasa politică.
    Cei mai mulți mi-au spus că, desigur, vor merge la vot, mai ales că ține două zile… Alții, cum ziceam mai sus, ezită…
    Pentru toți, indiferent ce decizie au luat deja, inclusiv pentru cei indeciși, am de făcut aceeași recomandare:
    să uităm pentru o clipă care este miza referendumului, care este întrebarea la care trebuie să punem ștampila pe DA sau pe NU, și să vedem evenimentul de-a dreptul extraordinar care se petrece:
    s-a găsit un motiv care să solidarizeze 3 milioane de români! Și s-au găsit printre noi 3 milioane de concetățeni care să uite de tot ce-i desparte și să-și dea mâna, să se unească într-un gând, într-un răspuns, același, pe care să-l dea la o întrebare care, în sine, sună cu totul altfel decât pe buletinul de vot.
    Repet: nu contează atât de mult întrebarea, ci faptul că în ciuda dezbinării noastre proverbiale, 3 milioane dintre noi au găsit de cuviință să se constituie, sub semnătură, în acceașie entitate. În aceeași echipă! Au căzut de acord 3 milioane de români asupra unui punct esențial din „Proiectul deȚară” la care să aspirăm. Au semnat și de câțiva ani de zile 3 milioane de români se luptă cu birocrația din Parlamentul României, din Guvern, de la Cotroceni. Sunt mai departe împreună, consecvenți în aspirația care i-a adunat sub aceeași lozincă, sub același stindard! Nu mă interesează cum sună lozinca! Sunt mulțumit și mi se pare un lucru extraordinar că s-au adunat deja trei milioane de suflete, de inimi! Făcându-le să bată la unison! Nu credeam că se pot aduna la un loc 3 milioane de români ca să facă ce și-au pus în gând! Un gând care îi adună la un loc pe milioane de români! Păi asta nu credeam că este cu putință!
    Asta ce înseamnă? Înseamnă că acești 3 milioane de români au găsit anti-dotul la dezbinarea care macină societatea!
    Înseamnă că se poate! Se poate să ne unim forțele, să nu stăm pasivi, paralizați de lehamite, de suficiență sau de deznădejde. Nu mai ai dreptul la disperare când vezi că alături, în cetate, ai tăi fac, făptuiesc, realizează ceva pentru viitorul cetății! Al Țării! Nu mai ai dreptul să le reproșezi ceva celorlalți, dacă ai ezitat ori chiar ai refuzat să li te alături! Înseamnă că nu ai fost la înălțimea momentului istoric!
    De ce numesc istoric acest moment, al Referendumului?
    Pentru că dacă se împlinește cvorumul cerut de lege, dacă îl depășim cu mult, asta ne va dovedi că putem, că putem ataca și alte „subiecte” care pretind unirea noastră, unitatea noastră de aspirații. Vom avea dovada că și altor probleme le putem da rezolvarea pe care o vom decide noi! Noi, cei 3 milioane de semnatari și cei 4-5 milioane care se vor adăuga la Referendum!
    Reușita Referendumului va însemna reușita spiritului civic de care au fost animați cei 3 milioane de semnatari, a spiritului civic viu și puternic în sufletul celor ce se vor prezenta la vot, indiferent cum vor vota! Prezența la Referendum va fi un recensămînt al românilor cărora le pasă! Al românilor care sunt capabili să se mobilizeze pentru un Proiect de Țară, atunci când acesta va apărea!
    Nu putem lăsa la voia întâmplării viitorul nostru ca persoane, ca familie, ca Neam. Participarea la Referendum, indiferent cum vom vota, va arăta pe câți români putem conta, concetățeni capabili să se dedice cât de cât interesului comunitar! Prezența la Referendum va fi să sporească elanul nostru făptuitor și respectul de sine al nostru ca popor, ca nație!
    Referendumul poate fi un nou început! Poate să pună capăt anilor post decembriști de dezamăgire și dezgust civic! Poate să ne redea încrederea în noi înșine, atât ca societate, cât și a fiecăruia dintre noi, ca individ!
    Referendumul poate fi momentul de redeșteptare a poftei noastre de a face istorie!
    Prezența la Referendum este un început de care avem nevoie ca de aer.
    Doamne, ajută!
  • Dan C. 02.10.2018 21:10
    Bravo! Acelasi sentiment de unitate, nu de dezbinare, cum afirma unii, il am si eu. 1918-2018. Ce frumos!
Ultima oră

01:30

George Simion l-a tocat pe Macron la strategul lui Trump, Steve Bannon și preferatul lui Musk, Mario Nawfall: Era globaliștilor din Europa se apropie de sfârșit. Victoria suveranismului în România le va grăbi sfârșitul. Va fi o luptă grea dar vom câștiga!

01:10

Turul 2 al Referendumului pentru Familie are loc Duminică - Referendumul pentru Marea Familie Română

01:00

SFÂRȘIT DE CAPITOL

00:45

SUVERANISM vs SOROȘISM - Corespondență din SUA de la Prof. Dr. Nicolae Dima

00:00

Manifestul lui Dan Puric: Fă-ți CRUCEA sabie, popor român!

23:30

Darul lacrimilor

23:10

Manuela Hărăbor: Nu vă lăsați manipulați, nu lăsați frica să vă guverneze. Aveți curaj, nu suntem singuri în această luptă. Hristos este cu noi!

23:00

Pascal Ilie Virgil: TRENUL DIN CARE SE ARUNCĂ ADEVARUL

22:30

De ce îl votăm pe George Simion. Să ascultăm de părinții duhovnicești ai vremurilor noastre

22:00

Bănescu și Vexler deturnează Federația Evreilor în interes politic

21:45

Mesajul directorului executiv al Asociației Accept către comunitate homosexuală înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale: Unul dintre candidați are inițiative legislative anti-LGBT - VIDEO

21:37

Pr. Bogdan Florin Vlaicu cu av. Marina-Ioana Alexandru, Virgiliu Gheorghe și Ionuț Țene despre ideologia neomarxistă anticreștină, atacurile sale asupra justiției și istoriei, precum și despre Ziua Națională de Cinstire a Martirilor Anticomuniști - VIDEO

21:30

De ce boli vizibile suferă candidatul prezidențial Nicușor Dan: Mucofagie și Rhinotillexomanie

21:00

Un mare duhovnic avertizează: Nu poți să nu vezi că pretinsul creștin-ortodox Nicușor Dan nu-și asumă responsabil propria familie nici în fața lui Dumnezeu nici a oamenilor ci mimează ”familia”. Cum ar putea el să-și asume răspunderea pentru o țară?

20:37

Cine este și ce vrea Nicușor Dan. Răspunsul creierului electronic