Demersurile recente întreprinse la nivelul Parlamentului European privind includerea „dreptului la avort” în Carta drepturilor fundamentale a UE reprezintă o provocare fără precedent la adresa dreptului la viață al pruncilor nenăscuți și un atac la adresa libertății de conștiință a medicilor. Pentru a înțelege mai bine contextul juridic care a permis adoptarea acestor măsuri cel puțin îngrijorătoare la nivel european, precum și modul în care se reflectă problematica avortului în legislația românească, am stat de vorbă cu domnul avocat Gheorghe Vela, membru în Baroul București, tată a ȘAPTE copii și un luptător civic pentru apărarea drepturilor românilor în toată perioada pandemiei. Mai sus puteți urmări cuvântul susținut de dl av. Gheorghe Vela la Adunarea Federației Pro Vita de la Mănăstirea Sâmbăta iar în continuare puteți citi un interviu realizat în exclusivitate pentru ActiveNews:
Reporter: Recent, Parlamentul European a adoptat o rezoluție de includere a așa-numitului „drept la avort” în Carta drepturilor fundamentale a UE. Rezoluția a fost adoptată cu 336 de voturi pentru, 163 împotrivă și 39 de abțineri și prevede că privarea de acces la servicii de avort ar reprezenta o lezare a demnității umane, autonomiei personale, egalității, sănătății și integrității fizice și psihice a persoanei umane. Deși rezoluția nu are caracter obligatoriu, este cel puțin îngrijorătoare ignorarea dreptului la viață a pruncului nenăscut, precum și a libertății de conștiință a medicilor. Care credeți că ar trebui să fie reacția societății civile în fața acestei provocări fără precedent?
Av. Gheorghe Vela: Într-o societate normală, care este educată și instruită din punct de vedere etic și moral, dar și axiologic, reacția oamenilor, a societății civile ar trebuie să fie clar de condamnare a acestei rezoluții și de delimitare fermă a majorității cetățenilor europeni față de cei care îi „reprezintă” în Parlamentul Europei, pentru că europenii care încă au valori axiologice sănătoase și concepții bine formate și structurate despre ceea ce este bine și rău nu se regăsesc doar printre creștini, ci și printre musulmani. Fetusul uman nu este parte a corpului mamei. Mama nu poate decide decât cu privire la corpul său, dar fetusul uman este entitate bio-psiho-umană care este distinctă ca și existență intrauterină de corpul mamei. În privința meidicilor, ei trebuie să uzeze în profesia lor de libertatea de conștiință și de ignorare a unor acte normative care nu au caracter obligatoriu pentru practicarea profesiei lor, ci doar facultativ.
Reporter: Din 1920 și până în prezent, s-au făcut peste un miliard de avorturi în întreaga lume1. În fiecare an, avortul pune capăt unei treimi din sarcinile din Europa, cu 4,5 milioane de avorturi față de 8,5 milioane de nașteri (în țările Consiliului Europei). În România, în perioada 1958 - 2017, au fost înregistrate aproximativ 22,1 milioane de avorturi (exceptând sectorul privat medical). Potrivit statisticilor, țara noastră are cea mai ridicată rată a avortului din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de nașteri, ceea ce înseamnă că jumătate din copiii concepuți sunt avortați. Cum comentați aceste cifre?
Av. Gheorghe Vela: Este atât de dureros că o țară creștină, ortodoxă, care la recensămintele ultime de după Revoluția din 1989 a oglindit că românii care se declară creștin-ortodocși sunt în proporție covârșitoare majoritari în România, să aibă atât de multe milioane de avorturi comise după 1989. Practic s-a UCIS mai mult decât este populația actuală a țării noastre. Adică încă o Românie este în pământ și sub pământ. Numărul avorturilor este mult mai mare decât cel din statistici. România s-a privat singură de un viitor puternic pe care l-ar fi putut avea. Dacă aceste zeci de milioane de copii care au fost avortați ar fi fost lăsați să se nască, ei ar fi contribuit nu numai la creșterea demografică a țării, ci ar fi făcut ca România să aibă mână de lucru mai mare, milioane de soldați tineri care ar fi putut să o apere mai bine, genii creatoare, sportivi talentați, artiști etc. Este o hemoragie de viață, de putere, de vlagă, de bine și de energii care curge mereu din poporul acesta și care-l face să slăbească și nu să se întărească. Și dacă România NU și-a lăsat proprii copii să se nască, va fi nevoită să accepte mână de lucru și imigranți din Africa și Asia, care vor veni cu propriile lor concepții, valori, credințe și obiceiuri și care vor schimba în timp fața și structura societății românești, așa cum se întâmplă în anumite țări din Occident care sunt în mare parte metisate, mulatrizate și islamizate!
Reporter: Deși cele mai multe legislații naționale europene consideră dreptul la avort ca fiind un drept fundamental, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Organizația Națiunilor Unite au o abordare diferită. După cum arată dr. Grégor Puppinck în cartea „Avortul și Convenția Europeană a Drepturilor Omului”2, atât CEDO, cât și ONU privesc avortul ca pe o excepție de la dreptul la viață și nu recunosc dreptul la avort „la cerere"3. Ce ne puteți spune despre această situație contradictorie?
Av. Gheorghe Vela: În trecut, avortul a fost privit și înțeles ca o intervenție medicală excepțională, prin care se salva viața mamei, dacă aceasta îi era pusă în primejdie prin purtarea sarcinii sau era oarecum efectuat dacă sarcina era rezultatul unui viol sau dacă starea de graviditate era rezultatul unui adulter și leza onoarea, reputația și prestigiul femeii/fetei violate sau rămase gravidă într-o circumstanță nefirească, imorală, în afara căsătoriei sau necăsătorită, cu un partener de aventură căsătorit care nu dorea ca să afle că este tatăl copilului conceput. Cu timpul, însă, percepția asupra avortului s-a schimbat tot mai mult în societate și, de la o necesitate la care unele femei recurgeau „in extremis” pentru a rămâne în viață sau pentru a scăpa de o rușine în societate, avortul a ajuns ca să devină un moft, bazat pe un drept de a avorta și să fie dorit de către femei căsătorite legitim care au rămas gravide în mod legitim cu proprii lor soți, dar care, în interiorul căsătoriei și a unei relații maritale legal constituite, respectiv în familia lor, NU doresc ca să mai nască pruncul zămislit în pântecele lor. Or, între o necesitate gravă de a avorta pentru ca o femeie să rămână în viață și un moft al unor femei care nu mai vor să nască pruncul pe care îl au zămislit în pântece este o diferență uriașă de percepție asupra avortului. Și, așa cum am spus mai sus, în reglementările legislative internaționale avortul era privit ca o procedură medicală care trebuia aplicată în extremis și nu ca o procedură care trebuia aplicată „la cerere” și mai ales când nu existau motive de întrerupere a cursului sarcinii.
Reporter: În România, avortul a fost incriminat în Codurile Penale din 1864 și 1936, parțial dezincriminat în 1957, prin Decretul-lege nr. 469, și incriminat din nou în 1966, când în Codul Penal s-a reintrodus ca infracțiune provocarea ilegală a avortului. Imediat după revoluție, avortul a fost din nou dezincriminat, fiind permis până la paisprezece săptămâni. În Noul Cod Penal, apare o prevedere care dă naștere unor situații greu de cuantificat. Conform acestei prevederi, o femeie însărcinată îi poate cere medicului să îi provoace un avort chiar și după 24 de săptămâni, dacă avortul este făcut în scop terapeutic. Cu toate acestea, noțiunea de „scop terapeutic” poate cuprinde o plajă foarte largă de situații, ajungându-se, de multe ori, la înlăturarea caracterului penal al faptei. Ce consecințe juridice decurg din această prevedere?
Av. Gheorghe Vela: Prevederea la care vă referiți este reglementată de Art. 201, alin.(6) din Noul Cod Penal, Parte Specială. Conform dispozițiilor Art. 201 din NCP, până la împlinirea unei perioade de evoluție de 14 săptămâni, fetusul uman nu are în mod real și concret nicio „protecție juridică” din partea Legii Penale, nici cu privire la viața sa și nici cu privire la integritatea sa, deși un alt act normativ, și-anume Codul Civil, a statuat în Art. 36 că drepturile copilului sunt recunoscute acestuia de la concepțiune, dar numai dacă se naște viu.
Mai mult decât atât, nici după împlinirea unei vârste intrauterine de 14 săptămâni, fetusul uman ca om conceput, dar încă nenăscut, nu se bucură de o protecție reală a vieții și integrității sale, ci de una extrem de firavă.
Pentru că, dacă lecturăm cu atenție dispozițiile alineatului (6) din același Articol 201 din Noul Cod Penal, putem observa și concluziona că avortul este perfect posibil a fi efectuat chiar până la vârsta de 24 de săptămâni a sarcinii, ba chiar ulterior acestei vârste intrauterine, în următoarele condiții:
- în instituții medicale de specialitate (spitale și clinici de obstretică și genecologie);
-de către medici ginecologi specialiști;
-în scop terapeutic;
-în interesul mamei sau al fătului.
Unele din consecințele juridice ale reglementării Avortului în condițiile stipulate de dispozițiile prevăzute de Art. 201, alin.(6) din Noul Cod Penal sunt acestea:
-Promovarea/încurajarea/proliferarea ideii că dispozițiile Legii Penale pot fi ocolite, eludate și „fentate” prin folosirea ca scuză falsă/vicleană/aparent valabilă/aparent legală că avortul poate fi solicitat și obținut de către femei pe motivul că este făcut în scop terapeutic sau în interesul femeii sau fătului. Cu adevărat legea penală NU precizează și NU definește care sunt „cazurile” concrete în care un avort se poate socoti a fi făcut/comis în scop terapeutic, dar din chiar denumirea acestui cuvânt, „terapeutic”, se înțelege că este săvârșit când femeia gravidă urmează sau trebuie să urmeze o terapie medicală care este incompatibilă cu suportarea sarcinii sau care ar fi imposibil de realizat atâta vreme cât femeia este gravidă. Dar dacă în realitate ea nu urmează o astfel de terapie medicală, întreruperea sarcinii nu mai este făcută în scop terapeutic, ci este o curmare a vieții unui fetus uman, care avea dreptul de a trăi și a cărui existență a fost oprită în mod ipocrit prin eludarea legii. Dacă medicul căruia i se solicită un astfel de avort mascat în „act terapeutic” are o conștiință profesională și umană bine definită, el poate refuza un astfel de avort, invocând dispozițiile Art. 201, alin. (1), lit. c) și ale alin.(4) din Noul Cod Penal.
Aceleași considerente trebuie avute în vedere și atunci când ne referim la avortul efectuat în interesul femeii sau al fătului. Că poate exista pentru unele femei un „interes” efemer, imoral de a avorta, poate fi înțeles dintr-un punct de vedere. Dar că poate exista un „interes al fătului” în comiterea PROPRIULUI său avort, asta nu poate fi înțeles, pentru că o astfel de idee ne aduce aminte de viziunea și practicile eugeniste ale selecției biologice care a fost încurajată pe vremea dictaturii naziste a lui Adolph Hitler în Germania celui de-al Doilea Război Mondial.
În interesul fătului este VIAȚA și nu moartea, iar dacă sănătatea lui este șubredă încă din timpul evoluției sale intra-uterine, sarcina medicinii este tocmai să-l ajute ca să se însănătoșească ori să-i amelioreze suferința, prin tratamente și terapii medicale și nicidecum prin curmarea vieții sale.
Reporter: Este evident faptul că, în Noul Cod Penal, legiuitorul a urmărit mai degrabă să apere dreptul femeii de a dispune de propriul corp, decât să asigure protecția fătului. Acest lucru se reflectă și în legislația foarte permisivă privitoare la avort a statelor europene, legislație care nu are în prim-plan apărarea vieții pruncului nenăscut. Mergând pe firul istoriei, constatăm că primii lideri care au legalizat avortul au fost Lenin și Hitler, într-o perioadă în care legile protejau viața în întreaga Europă. După revoluția bolșevică, Lenin a anulat legile care interziceau avortul, în timp ce Hitler, în 1933, a aprobat și legalizat uciderea copiilor nenăscuți germani, care au avut sau ar fi avut defecte congenitale, recomandând totodată populațiilor slave ocupate să folosească metode contraceptive și să legalizeze avortul4. Privită din această perspectivă, cum se poate interpreta reglementarea așa-numitului avort „terapeutic”, prin care femeile însărcinate au undă verde să renunțe la bebelușii considerați a fi „imperfecți”? Ne aflăm, cumva, în fața unui nou totalitarism, ascuns sub masca „dreptului” femeii de a dispune de propriul corp (cu toate că sarcina reprezintă corpul altcuiva, o altă individualitate)?
Av. Gheorghe Vela: O parte din răspunsul la această întrebare deja l-am dat la întrebarea precedentă, dar această întrebare necesită un răspuns lămuritor suplimentar și cât mai clar.
DA! Ne aflăm în ziua de azi într-o etapă a evoluției omenirii care seamănă tot mai mult cu o „neo-dicatură” mascată de tip „neo-marxist” și „neo-nazist”!
Pandemia care tocmai s-a încheiat ne-a dovedit că idei care păreau de mult timp apuse și care erau cândva aplicate în Europa secolului trecut și mai ales în Germania hitleristă pot să reapară în societate și, mai grav decât atât, pot fi repuse în drepturi chiar de către guvernanți.
Astfel, ideea de discriminare în masă a cetățenilor români pe motiv de vaccinare și de posedare a certificatului verde de vaccinat a fost propagată chiar de către guvernanți în timpul Coaliției PNL-USR, când fostul viceprim-ministru, Dan Barna și fosta ministră a Sănătății, Ioana Mihăilă au încurajat discriminarea socială în masă între cetățenii României, pe motiv de vaccinare și de posedare de certificat verde.
Această discriminare a fost, după cum bine știm, reală, concretă și chiar greu de suportat, încât multora dintre români li s-a interzis până și accesul la locul de muncă, pe motiv de (ne)posedare a „certificatului verde.”
Ba mai mult, maestrul jurnalist Ion Cristoiu a numit această discriminare în masă a cetățenilor români pe motiv de vaccinare ca fiind un veritabil „mini-exercițiu de dictatură”.
Or, ceea ce părea în vremea lui Hitler și a lui Stalin ca fiind abominabil referitor la abuzurile care s-au făcut asupra unor categorii de oameni (și facem precizarea că dacă Hitler i-a persecutat pe evrei și pe rromi, Stalin i-a persecutat pe clericii și monahii din URSS și i-a declarat dușmani de clasă ai poporului pe motiv că gândirea lor era incompatibilă cu ateismul bolșevic sovietic) a reapărut în zilele noastre sub o formă mascată, și anume persecutarea oamenilor care au anumite infirmități ori defecte congenitale sau constatate încă din timpul evoluției vieții lor intrauterine. Astfel că am ajuns să fim martori astăzi la fapte greu de imaginat că se pot petrece în țări așa-zis civilizate de pe mapamond, precum Canada sau Olanda, unde unele persoane care suferă de anumite afecțiuni și sunt în stări temporare de comă sunt eutanasiate și decuplate de la aparate, fără ca ele sau rudele lor apropiate să-și fi exprimat vreun acord în acest sens, când au fost internate în spital.
Și motivul cel mai des folosit ca „argument” pentru astfel de fapte este acela că unor astfel de oameni „li se curmă suferința”, existând însă multe cazuri când aceștia și-au revenit din starea de inconștiență tocmai când urmau să fie eutanasiați.
Și același „argument” greșit se invocă și de către promotorii avortului, și mai ales de către membrele Mișcării Feministe din Europa și de pe continentul nord-american și în privința „avortului comis în interesul fătului”, și anume că este făcut „pentru a i se curma o suferință” pe care o are depistată încă din evoluția sa intra-uterină.
Însă, așa cum am spus mai sus, în interesul fătului este VIAȚA și nu moartea, iar dacă el este bolnav din stadiul intra-uterin, sarcina medicinii este tocmai să-l ajute ca să se însănătoșească ori să-i amelioreze suferința, prin tratamente și terapii medicale și nicidecum să-i curme viața, pe motiv că această curmare este (chipurile) „în interesul său”. Pentru că medicina și medicii trebuie să lupte pentru sănătatea și mai ales pentru protejarea vieții unei ființe umane, fie ea și nenăscută, dar concepută, până în ultima secundă a existenței sale.
Tot în răspunsul la această întrebare a dvs., trebuie amintite și câteva considerente și argumente legate de recunoașterea identității fetusului uman aflat în evoluție intrauterină, prenatală.
În ceea ce privește recunoașterea identității fetusului uman, trebuie spus apăsat și clar că el, fetusul uman NU este nicidecum parte a corpului mamei/femeii. Că femeia poate dispune strict de propriul corp, dar fetusul din pântecele ei, chiar dacă se află în propriul ei corp, nu este „parte” a propriului ei corp.
Adeptele Mișcării Feministe din România și susținătorii (fanatici) ai ideii de avort fac mereu referire la Art. 60 din Noul Cod Civil care prevede și reglementează „dreptul de a dispune de sine însuși”.
Dar Fetusul uman NU este „parte a corpului femeii” și NU SE CONFUNDĂ cu ceva ce este sau face parte din „sine-însăși”. Ca să fie „parte” a propriului corp al femeii gravide, ar trebui ca fetusul să fie ca un organ sau ca un membru din corpul ei. Or, fetusul care este conceput în pântecele ei și crește și se dezvoltă în corpul femeii gravide NU este nici organ și nici membru și nici o extensie internă a corpului femeii, ci este o entitate bio-psiho-umană cu existență proprie și cu identitate proprie intra-uterină și distinctă de identitatea mamei/femeii și care NU se confundă cu identitatea și cu corpul acesteia.
Între drepturile pe care le recunoaște Legea Copilului Nr. 272/2004 unui copil este și dreptul la stabilirea și păstrarea identității sale, prevăzut de Art. 9 din această lege. Acest drept aparține și fetusului uman, pentru că Art. 36 din Noul Cod Civil ne spune că toate drepturile copilului sunt recunoscute încă de la concepțiune! Iar dreptul la identitate este prin urmare și al fetusului pentru că el deja este un copil conceput și aflat în evoluție intrauterină!
Reporter: Condamnarea la moarte a unei ființe umane lipsite de apărare pentru „vina” de a avea o afecțiune genetică nu mai reprezintă azi o infracțiune. Totuși, anumite situații petrecute în spitalele din România vorbesc de la sine, precum cel înregistrat la Maternitatea Giulești, în anul 2011, când un prunc diagnosticat cu Sindromul Down a fost avortat la 6 luni. Încă de atunci, Federația Organizațiilor Pro Vita din România remarca nedreptatea profundă a motivației pentru care s-a apelat la avort, având în vedere că sindromul Down nu reprezintă o malformație gravă și nu pune în pericol viața mamei. Cum ar trebui să fie încadrate juridic situațiile de acest fel?
Av. Gheorghe Vela: Evident, ca și omoruri calificate, respectiv ca fapte prevăzute și pedepsite de Art. 189, lit. h) din Noul Cod Penal al României!
Reporter: Copilul cu sindorm Down avortat în 2011 la Maternitatea Giulești a trăit 10 minute, însă nu i s-a eliberat certificat de naștere, pe motiv că legea prevede că nașterea are loc doar după 28 de săptămâni de sarcină, iar ceea ce se petrece înainte de această dată se numește avort. Cum interpretați aceste criterii, având în vedere cazurile din ce în ce mai dese de copii născuți prematur, la 24 – 26 de săptămâni (în unele state chiar 22 – 23 de săptămâni)5, care pot fi recuperați pentru viață, datorită progresului tehnologic? Modificarea criteriilor de prematuritate nu ar trebui să se reflecte și la nivel legislativ?
Av. Gheorghe Vela: La acea Maternitate din București s-a comis clar un abuz de Drept. Pentru că nici Noul Cod Civil și nici Legea nr. 119/1996 a Actelor de Stare Civilă NU prevăd faptul că unui copil care s-a născut viu nu i se poate elibera un certificat de naștere. Nu i se poate elibera un astfel de certificat decât copilului născut mort. Iar copilul care se naște mort înseamnă că este un copil care NU a respirat niciodată și nu a țipat niciodată, ci a murit în placenta mamei sale. Dispozițiile Art. 14^1 din Legea Nr. 119/1996 spun că unui copil născut viu i se eliberează certificat de naștere.
Toată legislația poate suferi îmbunătățiri. Da! „DE LEGE FERENDA”, adică pentru viitor este de dorit ca să fie cât mai clar reglementate și clarificate cât mai multe din situațiile în care se poate afla o ființă umană de la concepere și nu numai de la naștere și până la moarte. Și chiar dacă s-a spus în Doctrina Dreptului Civil că un Cod Civil bun reglementează aproape toate aspectele vieții sociale ale oamenilor, legiuitorul nu le poate cuprinde în momentul conceperii lui, iar tot ceea ce nu a fost prevăzut odată cu conceperea lui poate fi ajustat prin modificări legislative ulterioare.
Reporter: Cu ani în urmă, a existat o propunere legislativă privind înființarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină. Proiectul prevedea obligația femeilor de a fi consiliate într-un cabinet specializat, cu cel puțin cinci zile înainte de a se hotărî dacă păstrează sau nu sarcina. În expunerea de motive6 se arăta că și în țările cu legi liberale privitoare la avort există obligativitatea consilierii și a respectării unei perioade de așteptare, perioadă care diferă de la o țară la alta (Portugalia și Germania – 3 zile, Olanda – 5 zile, Belgia – 6 zile, Franța și Italia – 7 zile, Luxemburg – o săptămână). Spre exemplu, în Belgia femeia care intenționează să facă avort trebuie să primească consiliere adecvată timp de cel puțin 6 zile înaintea procedurii, consiliere ce trebuie să fie realizată de un medic, într-o instituție specializată, cu resurse informaționale specifice. Considerați oportună reluarea acestei inițiative legislative?
Av. Gheorghe Vela: Da, ar fi mai mult decât binevenite astfel de cabinete care să ofere o astfel de consiliere pentru tinerele care șovăie și oscilează între a avorta și, respectiv, a păstra sarcina!
Cu precizarea că, în România, o perioadă de peste o săptămână ar fi binevenită. Iar în această perioadă ar trebui cooptați nu doar psihologi și medici, ci și preoți duhovnici specializați în astfel de tipuri de consiliere. Ba consider că ar trebui cooptate și femei care au copii și care să le spună tinerelor și celor care vor să avorteze că este minunat să fii mamă. Îmi aduc aminte că la cursurile de Psihologie Judiciară pe care le-am urmat în timpul Facultății de Drept, profesorul Tudorel Butoi (pe care am avut șansa și bucuria să-l am profesor) ne-a spus nouă, studenților, că știe femei simple care au contribuit la salvarea de la avort a multor copii. Aceste femei simple, văzând fete tinere nemăritate sau chiar femei măritate care rămăseseră gravide și cărora le încolțise în minte gândul de a avorta, le-au ajutat cu înțelepciune să depășească momentul de criză, printr-o „consiliere” uneori băbească, ba chiar cu accente comice, prin care le spuneau acestor tinere cuvinte de încurajare de genul: „lasă, dragă, nu te speria de ceea ce ai în burtă, că va fi bine!...Tu acum abia ai unul... Eu am șase. Eu am trecut de șase ori prin așa ceva și de fiecare dată a fost frumos...Să vezi ce bine te vei simți când te va lovi cu mânuța și cu piciorușul!...”
Astfel de femei care au copii și care pot avea și dar de încurajare pentru fetele sau tinerele care sunt nehotărâte să nască, având gânduri să avorteze, ar trebui să fie cooptate în astfel de cabinete de consiliere, pentru că îi pot ajuta mult pe medici.
Reporter: În cadrul dezbaterilor asupra avortului, un loc important îl ocupă fertilizarea in vitro, tehnică ce afectectează grav familia tradițională, aducând deopotrivă atingere demnității umane. Sub pretextul stimulării creșterii natalității, statul român subvenționează, de câțiva ani, tratamentele de fertilitate, permițând tot mai multor cupluri (sau femei singure) să apeleze la această metodă. Recent, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a anunțat că 10.000 de proceduri de fertilizare in vitro vor fi susținute anul acesta din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului. Este cunoscut faptul că fertilizarea in vitro presupune sacrificarea unui număr mare de embrioni, ceea ce înseamnă moartea multor ființe umane aflate în stadiul incipient al existenței lor. Practic, doar 7,5% din embrionii creați în eprubetă ajung vii la naștere. Restul embrionilor sunt de obicei distruși, criogenați sau folosiți în diferite experimente medicale. Din această perspectivă, nu se poate considera că FIV și experimentele pe embrion violează drepturile individului la protecție, având în vedere că viața începe încă din momentul conceperii?
Av. Gheorghe Vela: Fertilizarea in vitro (F.I.V.) a fost reglementată prima dată în România printr-o Lege denumită „Legea privind sănătatea reproducerii și reproducerea umană asistată medical”. Această lege conținea 37 de articole și a fost adoptată de ambele Camere ale Parlamentului României, în cursul anului 2004, pe când președintele Senatului era dl. Nicolae Văcăroiu, iar președintele Camerei Deputaților era dl. Viorel Hrebenciuc.
Dar în anul 2005, președintele României din acea vreme, dl. Traian Băsescu, a sesizat Curtea Constituțională a României cu privire la neconstituționalitatea acestei legi, iar Curtea Constituțională a României, prin DECIZIA Nr. 664 din 26 Iulie 2005 a declarat ca fiind neconstituționale peste jumătate din cele 37 de articole ale Legii, respectiv peste 20 de articole.
Și „reproducerea în vitro” era reglementată de Art. 2 din această Lege amintită, iar „transferul de embrioni” despre care vorbiți era reglementat de Art. 3, lit. o).
Iar „Inseminarea artificială” era reglementată de Art. 3, lit. r) din aceeași lege. DAR toate aceste texte de lege au fost declarate neconstituționale de către CCR prin Decizia Nr. 664 din 26.07.2005.
Prin urmare, orice fel de experimente sau de acțiuni și proceduri medicale care acum se fac pe embrioni umani sau cu embrioni umani sunt în opinia mea ILEGALE, pentru că baza legală a unor astfel de proceduri medicale nu mai subzistă.
Și, ca să vă răspund până la capăt la întrebarea dvs., DA, viața embrionului uman începe de la concepțiune, iar curmarea ei are valoare de crimă, pentru că oprește evoluția firească a unei ființe umane pe care juriștii romani o considerau purtătoare de drepturi încă de la concepțiunea sa.
Reporter: O altă problemă bioetică și morală o reprezintă vaccinurile produse pe linii celulare umane. Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România, ca organizație susținătoare a principiilor pro viață, și-a exprimat în repetate rânduri dezaprobarea în legătură cu folosirea vaccinurilor produse cu ajutorul celulelor umane din fetuși avortați, procedeu care intră în contradicție nu doar cu viața morală creștină, ci cu însăși conștiința umană7. Potrivit dreptului roman, care stă la baza întregului sistem de drept european, omul este o persoană cu toate drepturile din prima secundă. Ca urmare, cum poate fi interpretat, din punct de vedere juridic, abuzul folosirii țesuturilor unui copil avortat?
Av. Gheorghe Vela: Romanii nu au considerat pe toți oamenii ca fiind „persoană”, căci pe sclavi îi considerau simple obiecte însuflețite. Pe de altă parte, aceiași juriști romani au creat conceputul de drept civil roman care a rămas peste veacuri și care a reglementat posiblitatea ca un copil nenăscut să fie considerat titular de drepturi înainte de a se naște, cu condiția ca să se nască viu. Acest concept a fost exprimat așa: „Infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis ejus agitur” care în traducere în limba română înseamnă: „Ori de câte ori este în interesul unui copil conceput dar nenăscut, se socotește că acesta este născut, dar cu condiția ca la nașterea sa să se nască viu”.
Pe de altă parte, în legislația noastră actuală se prevede că orice se întreprinde, în privința copilului, de către cei care-l au în grijă în legătură cu creșterea, devoltarea și educația sa, să fie făcut în interesul său superior.
Principiul interesului superior al copilului este prevăzut și stipulat de Art. 2 din Legea Nr. 272/2004 și de Art. 263 din Noul Cod Civil al României.
De asemenea, în Art. 46 din Legea Nr. 272/2004 se prevede că copilul are dreptul la cea mai bună stare de sănătate posibilă.
Acest drept la „sănătate maximă”, cum îl numesc eu, este translatarea în legislația noastră românească a Art. 24 din Convenția ONU a Drepturilor Copilului din noiembrie 1989.
Pe de-altă parte tot Codul Civil actual al României prevede, la Art. 61, că: (1)„Viața, sănătatea și integritatea fizică și psihică a oricărei persoane sunt garantate și ocrotite în mod egal de lege.
(2) Interesul și binele ființei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societății sau al științei. ”
Același Cod Civil într-un alt articol, respectiv în Art. 67, prevede că: „Nicio persoană nu poate fi supusă experiențelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenții în scop terapeutic ori în scop de cercetare științifică, decât în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege. ”
Cum copilul este persoană umană, iar personalitatea lui îi este recunoscută de la naștere, și cum drepturile sale sunt valabile și pentru copilul conceput, încă de la concepțiunea sa, înseamnă că intervențiile pe embrioni umani sunt interzise și prohibite de lege.
În încheiere, să vedem și cum încurajează crima televiziunea publică - TVR - plătită din banii contribuabililor:
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Și eu am rămas copil unic fiindcă mama mea a avortat în 1990. Am împuțit pământul Patriei cu atâtea crime și criminalitate!
Însă din păcate norma noastră juridică nu-i la fel ca dogma, deși (nu) pare, după caz. Norma e amestecată cu viclenie, știm noi de la cine ..citire.
Orice reglementare pro-avort e posibilă pe tărâmul actual al dreptului si nu intră în contradicție, din păcate, cu prevederi ref. viață.
Așadar, trebuie să știm că, potrivit CEDO, dreptul la viață, deși e drept fundamental, NU este ABSOLUT ci relativ (!), alături de: dreptul la libertate și siguranță, dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieții private și de familie, libertatea de gândire, de conștiință și de religie, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire și de asociere, dreptul la căsătorie, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la nediscriminare, dreptul la protecția proprietății, libertatea de circulație etc.
Astfel, în funcție dacă exista sau nu excepții sau posibilități de derogare de la respectarea lor, drepturile fundamentale din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pot fi împărțite în drepturi absolute și drepturi relative.
Pentru cele absolute se prevede în mod EXPRES în textul de lege că NU este îngăduită nicio derogare de la aceste drepturi. Aceste drepturi absolute de la care textul prevede ca nu este îngăduită nicio limitare(excepție/derogare) în exercitarea lor, potrivit CEDO, sunt cinci mari și late: dreptul de a nu fi supus pedepsei cu moartea, dreptul de a nu fi supus torturii sau pedepselor ori tratamentelor inhumane sau degradante, dreptul de a nu fi supus sclaviei, dreptul de a nu fi condamnat fără lege/retroactiv, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeași faptă.
Per a contrario, toate celelalte drepturi, pentru care CEDO prevede posibilitatea unor limitări (excepții și/sau derogări) ale aplicării/respectării, sunt drepturi relative.
Aceste drepturi relative sunt: dreptul la viață(!!), dreptul la libertate și siguranță, dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieții private și de familie, libertatea de gândire, de conștiință și de religie, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire și de asociere, dreptul la căsătorie, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la nediscriminare, dreptul la protecția proprietății, libertatea de circulație etc.
Deci, liniștiți, cum de altfel și sunt, pot prevedea că legea să consacre în același timp dreptul la viață și să legitimeze acte producătoare de moarte respectiv, avortul și libertatea avortului.
Doamne, miluiește.
Avortul este pruncucidere si este crima si pacat abominabil, pentru ca suprima cu premeditare viata unui om nevinovat, nenascut si lipsit de aparare si de posibilitatea de a-si exprima si el dreptul la viata cum fac cei nascuti.
Rezoluția de includere a așa-numitului „drept la avort” în Carta drepturilor fundamentale a UE adoptata de Parlamentului European se inscrie in aceeasi agenda satanica malthusiana de promovare si adoptare de faradelegi menite sa incurajeze crima si apostazia, sa reduca numeric omenirea si sa piarda cat mai multe suflete de la Mantuire.
Observam cum medicii sunt folositi astazi pe scara larga de satanisti sa puna in practica agenda lor murdara si criminala de rebeliune impotriva lui Dumnezeu si a Creatiei, prin toate mijloacele de care dispun sau li se permite sa dispuna.
Dreptul la viata este un drept fundamental lasat in mod egal de Dumnezeu tuturor fiintelor omenesti de pe pamant, nascute sau nenascute, si nimeni nu are dreptul in afara de Dumnezeu, Creatorul Vietii sa ia viata vreunui om, nascut sau nenascut, atunci cand hotaraste El dupa Sfanta Intelepciunea Lui cea plina de mila.
Dumnezeu sa aiba mila de noi toti!