Apelul Episcopului Iustin al Maramureșului către autorități pentru deschiderea bisericilor: Credincioșii nu mai pot fi ținuți departe de biserică, de Liturghie, de rugăciune și comuniune

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


PS Iustin, Episcopul Maramureșului, cere autorităților să deschidă bisericile pentru români după data de 15 mai, afirmând că Biserica a demonstrat că „la înțelepciunea, răbdarea și responsabilitatea Bisericii, autoritățile trebuie să răspundă simetric”.

În mesajul său, publicat de revista Lumea Credinței, Episcopul arată că dacă Biserica ar fi practicat „haiducia pastorală”, „nu ar fi putut nimeni și nimic să stăpânească oceanul de credință al poporului român, pe care nici regimul comunist nu l-a putut seca cu toată forța lui demonică. În schimb, Biserica a promovat cu responsabilitate liniștea și pacea socială, cu respectarea legilor adoptate în situația de urgență”.

De asemenea, în lipsa participării la slujbe, „nu ne vor ajunge toate medicamentele să-i tratăm de depresie, de disperare, de sărăcie și câte pericole nu mai pot fi enumerate. Românii sunt oameni frumoși, voioși și credincioși. De aceea au trecut cu greu, dar cu bine, peste această experiență traumatizantă, însă, din 15 mai, când se ridică starea de urgență, trebuie revenit treptat la normalitate, așa cum gradual s-au instituit și restricțiile”, spune PS Iustin.

Acesta spune că se poate reveni la desfășurarea slujbelor în aer liber, cu păstrarea distanței sociale. PS Iustin se alătură Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, în cererea de a se deschide bisericile după data de 15 mai.

 Iată mesajul integral al PS Iustin:

 

Mesajul Preasfințitului Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului pentru reintrarea în normalitate a vieții creștinilor

​Vremurile sunt grele, nemaitrăite și cum nu ne-am fi putut imagina vreodată că vor fi, sau că generația noastră le va trăi.

​Un dușman mic, invizibil și, aparent neînsemnat, a intrat în conflict cu toată umanitatea, îngenunchindu-i libertatea, demnitatea și imunitatea. Oare din îngăduința lui Dumnezeu a venit peste noi? Oare natura l-a creat, sau oamenii l-au confecționat? Sunt frământări și întrebări care stau pe buzele tuturor și care au primit un răspuns parțial, sau au rămas fără răspuns.

​Cert este că toată planeta a fost îngenucheată și știința medicală, atât de avansată a lumii noastre, debusolată și tulburată peste măsură, fără să poată da o soluție armonizată cu capacitatea de răbdare limitată a oamenilor. Totul este în așteptare cu răbdare. Stat după stat, de la cele mai puternice, la cele din categoria de mijloc și la cele mai sărace (peste 150 de state), au introdus starea de urgență și au limitat la maxim drepturile și libertățile cetățenilor, încetinind la minim turația motoarelor economiei, cu riscul de a intra într-o criză economică și mai mare decât cea a pandemiei, dar viața are prioritate!

​În România, starea generală de urgență a fost introdusă în 16 martie 2020 și, din acest moment, toate instituțiile au fost chemate să se conformeze ordinelor militare, specifice stării de urgență, prin încetarea oricăror activități cu publicul și izolarea la domiciliu, pentru a limita la maxim riscul răspândirii în masă a COVID-19.

​Biserica Ortodoxă Română și celelalte culte legale din România au răspuns afirmativ, adaptându-și programul pastoral la noile condiții impuse de starea de urgență. Din 16 martie 2020, slujbele cu participarea credincioșilor au fost suspendate, ajungându-se la formula (fericită de altfel) ca trei persoane (preot, cântăreț, paraclisier) să poată săvârși zilnic serviciile religioase, conform cu fișa postului și menirea lor, în biserică (locul lor de muncă), iar credincioșii au avut posibilitatea să urmărească Sfintele Liturghii și slujbe la televiziunea TRINITAS TV, să le asculte la Radio TRINITAS, dar și să urmărească online slujbele transmise de păstorii lor: ierarhi, preoți și monahi, la nivel local.

​A fost o experiență care s-a învățat mai greu și s-a corectat din mers, care a stârnit păreri pro și contra din partea unor intelectuali ortodocși cu o gândire duhovnicească mai veghetoare, dar a adus multă mângâiere credincioșilor care au văzut și auzit că păstorii lor sunt la altare, liturghisind și rugându-se pentru ei. Aceasta, contrar părerilor conservatoare, a liniștit sufletele și inimile tulburate de izolare ale credincioșilor lipsiți de Sfânta Liturghie și de Sfânta Euharistie.

​Pe de altă parte, numele lui Hristos, Liturghia, Euharistia, imnografia și iconografia au ieșit din spațiul sacru al bisericilor și au intrat acolo unde vrăjmașul lui Dumnezeu se aștepta mai puțin, în spațiul virtual, pe internet, acolo de unde Biserica lui Hristos a primit cele mai multe lovituri și răni. La asta vrăjmașul nu s-ar fi așteptat.

​Mai mult, fiecare casă și fiecare familie și-a alcătuit propriul altar, casele credincioșilor devenind astfel, fiecare în parte, o biserică, precum în primele secole ale creștinismului.

​Cea mai dureroasă experiență a fost, de departe, atât pentru cler cât și pentru popor, imposibilitatea de a fi împreună în noaptea de Înviere, a primi Sfânta Lumină și a cânta „Hristos a Înviat”.

​Biserica s-a adaptat și la această situație, organizând preoții și comunitățile spre a face posibil ca Sfintele Paști și Sfânta Lumină să ajungă la fiecare parohie, prin consilierii și voluntarii creștini din parohii.

​A fost greu, enorm de greu, să fim despărțiți de sărbătorile pascale, dar în cele din urmă umilința și neputința răstignirii au fost transformate în biruința Învierii, o altfel de Înviere, în timp de pandemie.

​Biserica a dovedit, dacă mai era nevoie, că este o instituție veșnică, așa cum a întemeiat-o Hristos, iar drept urmare nu improvizează pe moment, ci se adaptează la vremuri și situații, fie ele și de urgență, și vine cu soluții pastorale adecvate pentru mângâierea credincioșilor și asigurarea păcii și liniștii sociale.

​Acum, când pericolul infectării și îmbolnăvirii s-a redus, când majoritatea țărilor încep să ridice treptat restricțiile și să revină la o normalitate, reținută din punct de vedere social și când facem o analiză, constatăm că țara noastră a trecut testul pandemiei cu bine, în sensul că au fost înregistrate un număr mic de decese (841), 13.837 persoane infectate și 5454 vindecate și că scenariul cel mai sumbru nu s-a confirmat în România, putem spune cu credință și recunoștință față de Dumnezeu că, alături de medicii și ostenitorii din sănătate, rugăciunile făcute în toată România creștină de toți credincioșii, Sfintele Liturghii săvârșite în bisericile din parohii și mănăstiri, dangătul de rugăciune al clopotelor, toate au atenuat impactul tragic pe care l-ar fi putut avea pandemia peste România!

​Unii specialiști (fără a fi neapărat credincioși), în studiul virușilor de ultimă generație, care provoacă adevărate pandemii la nivel planetar, vorbesc despre faptul că singura armă de apărare împotriva acestor noi pericole, care s-ar putea să mai vină peste planetă, este, pe lângă igienă și izolare, o înaltă spiritualitate, sau trăirea vieții după legile morale, naturale și în legătura omului cu Dumnezeu – Izvorul vieții.

​Este exact ce zice Mântuitorul: „Duhul este cel ce dă viață, trupul nu folosește la nimic”. Adică, degeaba apărăm trupul de îmbolnăviri, dacă îl lipsim de forța sufletească a duhului și credința în Dumnezeu.

​În concluzie: apelul nostru la rațiune și înțelepciune către autoritățile din România înseamnă următorul lucru: nu mai țineți creștinii departe de bisericile lor! Clopotele îi chemă, iar Hristos îi așteaptă. Au trecut două luni de izolare. Poporul a rezistat și pentru că are o Biserică înțeleaptă și împăciuitoare, prudentă, și preocupată de binele comun al tuturor și condusă de ierarhi înțelepți. Păstorii Bisericii Ortodoxe nu au făcut în această perioadă „haiducie pastorală”, în sensul de a îndemna la nesupunere și revoltă. Dacă ar fi fost așa, nu ar fi putut nimeni și nimic să stăpânească oceanul de credință al poporului român, pe care nici regimul comunist nu l-a putut seca cu toată forța lui demonică. În schimb, Biserica a promovat cu responsabilitate liniștea și pacea socială, cu respectarea legilor adoptate în situația de urgență.

​La înțelepciunea, răbdarea și responsabilitatea Bisericii, autoritățile trebuie să răspundă simetric, cum se procedează între două instituții care se susțin și se respectă reciproc, conform Legii Cultelor. Acest lucru îl așteaptă creștinii! Credincioșii nu mai pot fi ținuți departe de biserică, de Liturghie, de rugăciune și comuniune. Altfel, nu ne vor ajunge toate medicamentele să-i tratăm de depresie, de disperare, de sărăcie și câte pericole nu mai pot fi enumerate. Românii sunt oameni frumoși, voioși și credincioși. De aceea au trecut cu greu, dar cu bine, peste această experiență traumatizantă, însă, din 15 mai, când se ridică starea de urgență, trebuie revenit treptat la normalitate, așa cum gradual s-au instituit și restricțiile.

​Biserica se cuvine să fie principala instituție deschisă credincioșilor, revenindu-se la săvârșirea slujbelor în aer liber, cu păstrarea distanței sociale.

​Se poate reveni, de asemenea, la situația în care, în spațiile de cult, numărul credincioșilor participanți să fie la limita evitării oricărui pericol, restul urmând să asculte slujbele de afară.

​Trebuie ținut cont și de faptul că, atât comunitățile cât și familiile și-au organizat pentru acest an diferite evenimente, sfințiri de biserici, botezuri, cununii, iar anularea lor înseamnă suprimarea pulsului vieții și normalității unei comunități.

​Acestea ar fi măsurile înțelepte pentru care nu trebuie să faci un studiu de impact, ci doar să ieși din costumul de protecție birocratică, funcționărească și să începi să vezi, să auzi, să simți, să cobori în societate și comunitate și să asculți pulsul inimii oamenilor și dorul și suspinul credincioșilor de libertate, de normalitate, de demnitate, de DUMNEZEU!

​Acest apel firesc vine din Nord – Vestul României, din Maramureș și Sătmar, un ținut cu oameni frumoși, voioși, ospitalieri și profund credincioși, care nu prea au avut timp să se îmbolnăvească în această perioadă, deși îngrijorările autorităților județene și locale erau foarte mari din cauza revenirii în țară, din zonele roșii ale Europei a zeci de mii de români.

​Cu toate acestea, în Maramureș până la ora aceasta doar 76 de persoane au fost diagnosticate pozitiv, din care 59 s-au vindecat, iar în Satu Mare 52 de persoane diagnosticate pozitiv din care s-au vindecat 31. Explicația ar putea fi aceasta: aici se trăiește viața plenar, în adevărata bucurie, responsabilitate, muncă, rugăciune și credință în Dumnezeu, iar Biserica este instituția cea mai iubită, cinstită, cercetată și dorită ca:

Locaș de rugăciune și comuniune împreună cu Dumnezeu;

Spital de alinare și vindecare;

Școală pentru toată viața.

Astfel vede și înțelege tot românul adevărat, încreștinat și luminat, Biserica părinților, moșilor și strămoșilor săi.

​Așa să ne ajute Dumnezeu!
​Hristos a înviat!
​Baia Mare,
​05 mai 2020

† IUSTIN
Episcopul Maramureșului și Sătmarului
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Cc Cc 06.05.2020 17:42
    Frumos scris. Sper să ajute; speranța moare ultima. Interesant, că pe basilica.ro nu a mai fost accesibil! Probleme tehnice?
  • eemilian 06.05.2020 21:19
    Deschideti bisericile! Ce va mai opreste acum dupa decizia CCR? Chiar Nu intelegeti odata ca aveti garantata libertatea de constiinta conform art. 29 din Constitutia Romaniei. Nu trebuia sa acceptati inchiderea bisericilor cu nici un chip. Fiti odata, pentru Dumnezeuu, barbati nu muieri plangarete.
  • Ultimul Samurai 06.05.2020 22:04
    Sunteti copii. Cu toții. Bisericile vor fi deschise, se pregateste terenul prin afirmatiile lui Neamțu sau ale lui rareș Bogdan, niște portdrapele ale Raului absolut. Dar va fi o batjocorire a credintei acolo, a Icoanei, a lui Dumnezeu odată ce vor fi deschise.. Ei cer sprijinul ierarhiei, ceea ce înseamnă foarte multe, vor să aibă siguranța că vom purta botnițe în biserică, că Sfânta Împărtășanie va fi luată în mod particular (sau deloc), că le va fi frică preoților si să respire. Vor avea grijă să-i umilească pe credincioși, n-aveți grijă! Nu vă bucurați! Da, da, le vor deschide....
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”