Anunț alarmant al unor membri ai PE: Cel mai probabil mâncăm deja carne sau lapte de la animale clonate. Cum e posibil acest lucru și care e sfatul unui medic specialist

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mai mulți membri ai Parlamentului European au atras atenția asupra faptului că în farfuriile noastre ar putea exista deja carne provenită de la urmașii animalelor clonate, iar acest lucru este posibil deoarece importăm carne din țări unde clonarea este permisă, iar etichetarea nu e obligatorie.

„Nu recomand nimănui să mănânce clone. Sunt abateri mari de la ceea ce e firesc și natural. Nici nu cred ca trebuie să fii om de știință ca să îți dai seama că e ceva aberant!”, a declarat medicul Pavel Chirilă, conform Digi 24.

Chiar dacă teoretic nu ar trebui să se comercializeze în magazinele și restaurantele din Europa carne provenită de la animale clonate, există țări europene care importă carne de consum din SUA, Argentina și Canada, acolo unde există de mult timp acest tip de alimente, și astfel nu putem fi siguri de faptul că ceea ce mâncăm nu provine dintr-un animal clonat, mai ales că producătorii nu sunt obligați să menționeze pe etichetă „produs provenit de la animale clonate".

”Cel mai probabil mâncăm deja carne sau lapte de la urmașii animalelor clonate. Aceștia sunt folosiți pentru producția de carne și de lapte, deci pot fi deja în farfuria noastră fără să știm!. Parlamentul European a avut recent o poziție fermă: a cerut o interzicere totală a importului cărnii de la clone sau urmașii lor, dar statele membre și Comisia Europeană au un punct de vedere diferit și de asemenea sunt efecte asupra comerțului”, a explicat Camille Perrin, reprezentant al Organizației Europene a Consumatorilor.

Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară a precizat că nu există dovezi că ar fi diferențe între cele două tipuri de carne.

„Nu există niciun indiciu al unor eventuale diferențe în materie de siguranță alimentară în ceea ce privește carnea și laptele clonelor și ale descendenților acestora comparativ cu animalele reproduse prin mijloace convenționale”, a subliniat Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară.

„Toate ființele, toate organismele vii, conțin milioane de combinații de substanțe. Sigur că, dacă eu analizez proteina din mușchiul de vițel la unul clonat și la altul nu s-ar putea sa fie identică, dar eu acolo nu mănânc numai proteina. Sunt sigur că mănânc principii sau substanțe care încă nu au fost analizate sau descoperite de știință și vor fi descoperite peste 50 de ani. Trebuie studii foarte mari, foarte serioase, făcute pe populație”, a precizat medicul Pavel Chirilă.

De altfel, 70% dintre europeni consideră că nu ar trebui încurajată producția de alimente din animale clonate, conform unui Eurobarometru.

„Un guvern trebuie să fie atent cu starea de sănătate a poporului lui, nu ne putem juca cu asta. Sau ca o replică a populației care înțelege fenomenul, oamenii să se orienteze singuri spre gospodării mici, spre asocieri la marginea orașelor”, a subliniat Pavel Chirilă.

Pentru ca alimentele provenite de la clone sau urmașii lor să ajungă în magazinele din Europa, producătorii trebuie să obțină o autorizație bazată pe o evaluare științifică realizată de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară. Până acum, nu a existat nicio solicitare în acest sens.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”