Joi, 5 octombrie, directorul SRI, Eduard Hellvig, a ținut un discurs (vezi VIDEO) la Universitatea de Vest din Timișoara, cu ocazia inaugurării programului de master în Securitate Globală. Am decis să analizăm acest speech, dat fiind faptul că el vine într-un moment foarte important pentru societate, dar și pentru că dl. Hellvig a transmis câteva mesaje foarte clare prin cuvântarea sa și a răspuns, credem noi, la niște întrebări.

În primul rând, este de remarcat faptul că Universitatea de Vest din Timișoara nu a inaugurat un Master în Securitate Națională, ci unul în securitate globală. Sigur că securitatea națională este legată de securitatea globală, dar totuși credem că „patria a priori” pe care trebuie s-o apărăm este România, nu mapamondul. Este simptomatic că pregătim intelectuali pregătiți pentru „securitatea globală”, ca și acum aceștia ar fi niște oameni fără patrie, soldați ce pot fi angajați la fel de bine în simbria oricui. De ce nu s-a putut numi masterul „Securitatea națională în contextul securității globale”?

O să vedem din discursul domnului Hellvig.

Directorul SRI sa afirmă de la bun început că nu este nimic întâmplător în lansarea acestui master, acolo și atunci. 

„Timișoara a avut permanent un rol istoric semnificativ în conectarea noastră la spiritul lumii libere, ca primă poartă românească spre Occident. Timișoara este, mai cu seamă în ultimele decenii, un vector de afirmare a identității noastre europene”.

Cu alte cuvinte, domnul Hellvig nu are în vedere, primordial, securitatea națională, ci pe cea europeană, iar Timișoara nu este capitala Banatului românesc, ci „vector de afirmare a identității noastre europene”. Cu alte cuvinte, șeful SRI preia și propagă teoria conform căreia zona de vest a țării este un spațiu multicultural, o mini-Europă. N-ar fi poate, nimic în neregulă cu această teorie, dacă ea n-ar avea ca părinți niște personaje care vântură, de 27 de ani de ani încoace diverse autonomii pe model catalan: fie bănățene, fie ardelenești (un exemplu, aici). Mai mult, Timișoara a marcat în mod slugarnic, cucerirea sa de către imperiul Habsburgic, o perioadă care a însemnat occidentalizare într-adevăr, dar cu prețul prigonirii fără precedent a majorității românești. 

Mai departe, Dl Hellvig se revendică de la valorile societății deschise (open society), evocate de Karl Popper și Hannah Arendt. „Mediul universitar a jucat un rol esențial în acest sens, prin efortul civic de afirmare a valorilor societății deschise - așa cum sunt ele descrise de Karl Popper și Hannah Arendt”, a spus dl Hellvig. 

Pentru cine nu știe, Karl Popper este ideologul care l-a inspirat pe George Soroș, cu a sa rețea de „societăți deschise”.  Karl Popper lupta împotriva societăților despre care el considera că sunt bazate pe forțe „supranaturale”(dreptul divin) și ale căror instituții sociale (de exemplu căsătoria)  sunt fondate pe tabu-uri. El desconsidera societățile care își baza formele de existență prin justificări supranaturale. Popper era un agnostic ce avea puțină simpatie pentru formele instituționalizate ale credinței. În aceste condiții, nu ar trebui să ne surprindă că actualul șef al SRI a fost șef de programe al Fundației Soroș în România la doar 21 de ani. Mesajul lui Hellvig, venit la puțin timp după ce ziariști acuzați de legături neprincipiale cu SRI-ul au criticat referendumul pentru Familie, este confirmarea faptului că instituția pe care o conduce a adoptat ideologia stângii internaționaliste, ai cărei exponenți sunt ONG-urile din rețeaua Soroș, Partidul Democrat din SUA sau președintele Iohannis. 

Domnul Hellvig continuă pe linia gândirii care identifică România drept stat de frontieră al Occidentului (al „marii familii occidentale”), așa cum au făcut și cei care au serbat înrobirea românilor de către austrieci drept „eliberare”. Faptul este de mare importanță, pentru că arată că rolul SRI este salvgardarea „frontierei” occidentale în această zonă de lume și nicicum apărarea frontierelor naționale INDIFERENT de cine ar fi ele puse în pericol.

Practic, în viziunea șefului SRI, nu se mai poate vorbi despre o identitate specific românească, acel melanj de orient și occident de care a vorbit Iorga sau mai recent, prof. Aurel Pop. Să înțelegem că cei care pun viziunea aceasta în discuție devin dușmanii poporului? Biserica Ortodoxă, instituția majorității românilor și depozitara tradiției naționale, devine automat o țintă, pentru că nu poate să-și nege propria istorie decât cu prețul apostaziei. În 2015, ActiveNews remarca cum, imediat după acuzele doamnei Udrea la adresa lui Florian Coldea, ziarul Adevărul punea ca primă pagină răsuflata manipulare a spitalelor vs biserici. Articolul era făcut pe genunchi, fără surse statistice, doar pentru stârnirea emoției (Îl puteți cerceta, aici).

De altfel, Dl. Hellvig spune că anul 2018 este „este esențial pentru Serviciul Român de Informații”. Dar nu datorită centenarului Marii Uniri și al celor care vor să-l strice,  așa cum ne-am fi așteptat, ci pentru că dânsul dorește ca atunci SRI să facă trecerea totală de la „ generația de tranziție la generația civilizației euro-atlantice”.

Remarcând anunțul că SRI va rupe orice legătură cu ce-a fost înainte de 1989 (chiar TOTUL a fost rău în acea perioadă?!), mergem la momentul în care dl Hellvig remarcă, pe bună dreptate, că „Puține generații de români” s-au născut și crescut într-o „țară liberă și democrată”. Dar despre ce democrație vorbim dacă SRI pune bețe-n roate celui mai democratic demers de după 1989, inițiativa cetățeanească pentru modificarea constituției întru apărarea familiei?!

Șeful SRI laudă „lipsa de inhibiții” a tinerilor de azi, ca și faptul că aceștia nu au „cultul ascultării, al obedienței”. În cultura românească, „lipsa de inhibiții” este o trăsătură negativă, asociată cu inconștiența. La ce inhibiții se referă directorul SRI? La cele de ordin moral? Așa cum nu este clar cum ascultarea, o trăsătură fundamentală a culturii ortodoxe, poate fi asemuită cu obediența. Oare când transpun în fapte directivele europene sau globale, politicienii români fac ascultare sau sunt obedienți? Ascultarea implică transferarea voită și conștientă a unei autorități către o altă persoană, implică o relație benefică pentru ambele părți. Obediența este cu totul altceva, este supunere oarbă. Echivalarea celor două nu este de bun augur. 

În continuare, dl. Hellvig face o paralelă între „amenințările revizioniste ale Rusiei” și punerea sub semnul întrebării a „spiritului euro-atlantic”. Având în vedere că doamna Dogioiu, purtătorul neoficial de cuvânt al SRI s-a exprimat la fel în privința referendumului pentru familie, asocierea nu poate fi întâmplătoare (Poziția Ioanei Dogioiu a fost exprimat identic și de Hotnews, Adevărul sau Digi 24). Pentru că SRI ar trebui să apere valorile naționale (indiferent în ce procent sunt ele și euro-atlantice). Dacă homosexualitatea devine o valoare europeană, așa cum o postulează „societatea deschisă”, iar românii sunt în mare parte în dezacord cu acest tip de comportament, cum rămâne cu misiunea aceluiași SRI, care este conform domnului Hellvig, tocmai „apărarea și promovarea intereselor naționale”?

Cum rămâne cu afirmația că „principalii beneficiari ai rezultatelor muncii” SRI sunt cetățenii României?

E adevărat că are loc o propagandă anti-occidentală și anti-UE (nu anti Europa!) dusă de ruși. Dar propaganda aceasta se desfășoară împotriva unor state și/sau ideologii de sorginte occidentală, inclusiv a celei pe care o promovează George Soroș via Karl Popper. De când valorile occidentale sunt exclusiv cele soroșiste? De ce trebuie să ne sacrificăm noi, românii, valorile perene și la care aderă majoritatea, pentru a apăra relativismul cultural și moral sau pentru a legitima abuzurile unor mari puteri apusene? Am făcut noi, românii, vreo cruciadă? Am inventat noi fascismul și/sau comunismul? Am supus noi deznaționalizării popoare întregi din Balcani și din alte zone? Dacă afirm că sunt român și balcanic, rezultă că sunt anti-occidental?

În acest context, este clar că inițiativa Guvernului Tudose de a se apropia de țările de care suntem legați cel mai mult, atât geografic cât și cultural, Grecia, Bulgaria și Serbia, nu este agreată la nivelul leadership-ului SRI, și prin extensie, la nivel prezidențial. Ceea ce este mare păcat, pentru Balcanii și Europa nu se exclud, ci dimpotrivă!

În final, domnul Hellvig simte nevoie să lase la o parte nuanțele și să clameze: „Sunt un cetățean român pro-occidental și am convingerea că aceasta este sigura opțiune a României. Educația și formarea  mea se bazează pe acest sistem de valori”. De ce nu a spus dl Hellvig că „sunt un cetățean român și punct”? Contestă cineva apartenența României la organizațiile euro-atlantice? Nu. Dar în momentul în care șeful principalului serviciu secret al țării spune că are „convingerea” că a fi român înseamnă automat că trebuie să fii „pro-occidental”, e clar că nu poate fi loc pentru cei care vor să fie doar cetățeni români. Cum ar fi sunat o declarație în care un șef al serviciilor secrete ar fi declarat că-i român, dar pro-sovietic? L-am fi făcut, pe bună dreptate, trădător de țară! Și-atunci, cum rămâne cu interesul național dacă el este condiționat de dorințe din exterior? 

În concluzie: cuvântul „național” a încăput de doar 5 ori în discursul directorului SRI, iar românii din Ucraina nu au încăput deloc. Cuvintele „european” și „europene” apar de 9 ori, fără să numărăm euro-atlantic, occidental, etc. Se anunță vremuri grele pentru Coaliția pentru Familie și creștinii-ortodocși în această țară.