Spune-mi, dacă ai fi știut de atunci cum va arăta ziua de azi, ai mai fi pus viața ta deoparte și-ai fi plecat pe străzi, la întâlnirea cu moartea?

Dacă, în acea zi de joi, cineva ți-ar fi arătat această zi de joi, ai fi murit pentru ea?

 

Pentru uitarea care ne-a acoperit ca un giulgi, pentru neputința și nevoința procurorilor care în 28 de ani n-au reușit să descopere cine v-a ucis, cu câte un glonte înfipt în cap, pentru comunicatele aniversare în care Parchetul General vorbește despre voi ca despre victimele colaterale ale unei lovituri de stat, fără să indice niciodată autorii, pentru libertatea lor și pentru viața celor care nu dau doi bani pe moartea voastră... Spune-mi, dacă ai fi visat ziua de azi, ai fi murit pentru ea?

Pentru acest prezent, pentru această țară ruptă pe interior, pentru România rătăcită printre străini și pentru străinii care rătăcesc România? Pentru tânăra generație de azi, căzută în abisul internetului, pentru cei de-o vârstă cu tine care cred că democrația e un joc de counter strike și că ecranul aprins al telefonului e un soi de lumânare eco, pentru cei care ies în stradă ca „să apere”, dar niciodată ca să ceară adevărul despre decembrie 1989? 

Ai fi strigat „vom muri și vom fi liberi”, dacă ai fi știut atunci că niciunul dintre cei de acum nu-ți va ști nici numele și nici că-ți datorează libertatea?

 

Ai fi murit eroic, cu o floare albă în mână și cu toată viața înainte, ai fi avut curajul să stai neclintit în fața cordonului de soldați înarmați, dacă cineva ți-ar fi povestit atunci cum va arăta fericirea lumii de acum? Ți-ai mai fi dat viața pentru ea?

Pentru șaorme și converși, pentru mall-uri și supermarketuri în care se înghesuie lăcomia omului de rând și pentru puterea de care nu se mai satură lăcomia alesului, pentru balamucul de la televizor și pentru circul din Parlament, pentru black-friday și pentru plasme în rate, pentru „Ceară pe tălpi” și pentru „Noaptea sutienelor” care se ține azi într-un club din Constanța, pentru o știre de câteva minute despre Revoluție, cu care presa crede că-și face datoria, pentru alienarea în care ne cufundăm încet, ca într-un ocean, pentru ura pe care o scrâșnim în locul cuvintelor, pentru ce am devenit cu toții între timp... Ai fi murit?

Fratele meu de vârstă, fratele meu prea grăbit... Știu, am fi murit.