Câtă răutate trebuie să aduni într-o inimă oropsită ca să întâmpini cu atâta mediocră agresivitate dipticul lirico-melodic, Degeaba și Tot degeaba, un dar minunat al lui Tudor Gheorghe și al orchestrei RTV române! În locul euxiniilor cu care s-ar cuveni să întâmpinăm această operă literar-muzicală extraordinară, în care modul stihiraric și imnic, irmosul și condacul trec din spațiul liturgic în opera mirenească, venim spre acest minunat poet desfigurați de o drăcească mânie. Nici nu mai contează opera, fiindcă ar fi dificilă contestarea ei, și atunci s-a ales varianta „aținerii drumului”. Jigniri și sudalme, minciuni și calomnii, doar, doar s-o isca vreunul cu adevărat nebun să-i ațină calea de-adevăratelea poetului, iată strategia pe care-a ales-o acest comando bizar pentru a devia atenția de la mesajul acestei excepționale bijuterii literar-muzicale. Ei au reviscerat cunoscuta tehnică a autodafe-ului sperând că frica îi va cuprinde pe autor și deopotrivă pe virtualul receptor și astfel opera se va îneca în teama frecventării și-n abstinența lașității. Ca să aibă oarece eficacitate, autodafeul trebuie rezemat pe ceva probe de erezie, adică de ilustrare a devierii de la religia revoluției și a iubirii de UE. Minciuni penibile, falsificări mediocre. Ce deviere ar fi în aceste versuri de tropar, cântate după modul stihiraric, atestând tocmai închinarea la cei ce-au murit nevinovați ca niște sfinți la revoluție!?

Acesta este înțelesul revoluției din Decembrie în mesajul liric al marelui cântăreț și mare poet care este Tudor Gheorghe. Versurile sale se aud în ecou de „chimvale bine răsunătoare” în tot cuprinsul extraordinarului poem muzical al orchestrei Radiodifuziunii Române. El își cântă versurile ca-n vremurile biblice psalmistul, precum marii poeți imnici și cântăreții condacelor din vremurile de-nceput. Interpretarea orchestrei este de un rafinament inițiatic de copleșitoare surpriză. Poemul muzical alternează monodia bizantină cu răsunetul asurzitor al chimvalelor și cu sunetul psaltirionului etc., etc., și totul cu ajutorul instrumentelor sonore de tip modern.

În versuri ca cele de mai sus, Tudor Gheoreghe restaurează înțelesul tragismului revoluției din dec. 89 legând-o de neam și de Dumnezeu după ce-au zdrențuit-o șmenarii revoluției, politicianismul cinic și eristic, oligarhia care amenință să pună stăpânire pe țară. Importanța acestui mare poem muzical derivă tocmai din forța restauratoare de adevăr și de demnitate izvorâte din profunzimile sufletești ale unui popor. Asta nu place gardiștilor neocominternismului care nu pot trăi sub cerul de lumină al adevărului fiindcă adevărul îi arde și demnitatea unui popor îi sufocă. Ei pot respira doar în atmosfera fetidă a fricii și minciunii fiindcă doar cu frică și viclenie pot domina, doar așa se pot ei dezmierda subtilizând pe sofalele roșii de ieri și albastre de azi, atunci când popoarele întîrzie să reacționeze. Pe fundalul acestei întârzieri populare s-a născut, din năduf și suferință, poemul muzical pe versurile acestui mare creator liric, Tudor Gheorghe, complinind astfel extraordinara capodoperă a orchestrei radiodifuziunii române (ce talent extraordinar se adăpostea cu smerenie dumnezeiască în clădirea ce începuse să bată spre anonimat a Casei Radiodifuziunii Române!). Combinări măestrite între modul stihiraric și maestuoasa dezvoltare a muzicii armonice, realizează un fundal muzical de mare frumusețe și putere. Zadarnic încearcă stihiile mov-gardișilor să curme această muzică cerească. „Stihiile urzitoare de rele, naiba, năbădaica și urletul cîinilor noaptea” (A Russo), iată tehnicalitățile convocate de lucrarea lor menită a induce spaime și abjurări. „Degeaba” și „Tot degeaba”! Mesajul care se face casă pentru adevăr și demnitate nu poate fi învins de nici o stihie. De nici o răstălmăcire, precum cele care mistifică medalionul poetului. El este pus pe rând în mincinoase efigii de ceaușist, de securist, de nostalgic înrăit, de antieuropenist și alte și alte.

Unde este nostalgie ceușistă în aceste versuri: „Se pune șaua iar pe noi” ori „Țara din care se ia totul// Și nu se pune-n loc nimic”?!

Eristica apărătorilor noului internaționalism antinațional se precipită din amestec de ură și de spaimă, precum sună avertismentul colindului marelui cântăreț: „Domnilor de astăzi// Să v-apuce frica// Leru-i ler… Iată frânturi memorate spontan din marele poem lirico-muzical, pe care se cuvine să le reproducem mereu și mereu, dimpreună cu alte părți ale liricii sale, ca să risipim ura spumegoasă a detractorilor acestui mare și demn rapsod al sufletului umilit și al revoltatului colectiv fără de glas până la glasul lui Tudor Gheorghe:

Tonul profetic cu care își ceartă poporul în „Ne-a plăcut să ne băltim…” provoacă multă durere precum biciul care lovește viciul rătăcitului și înrăitului în complicități cu atâtea patimi și delăsări, din care riscă să odrăslească primejdia cea mare pentru suflet, nesimțirea cea împietrită, cum spune Gură de Aur .. Tonul duios al unui colind ca cel de mai jos, pe fundal de psaltirion și alăute, contrastează cu zbieretul chipiului din finalul colindului care este unul profetic anunțând parcă sfârșitul acestui gen al folcorului de sfârșit și început de an la umbra Carpaților:

Să fie, oare, „poemul puloverelor” motivul și spaima reacției neogardiștilor de culoare mov (roș-albastră)? Cine știe? Orice-ar fi, ei să rămână cu ura noi cu iubirea. Decât să-i urmăm pe ei lăsându-ne ademeniți de vicleana chemare la ură, e mai bine poate să zăbovim cu sufletul în balada dezțăratului ars de dor și de străinătate ca în aceste versuri:

Și altele și altele, care te înalță cu sufletul atunci când soarta te-a coborât cu trupul. Pe Tudor Gheorghe îl pot urâ cei ce nu pot iubi această țară și acest popor. Toți ceilalți îl iubesc și-l vor iubi cu dor și recunoștință. Ba mai mult, cei ce-l iubesc pe Tudor Gheorghe îi pot iubi chiar și pe detractorii lui nu însă și nemernicia lor. În fond și ei sunt cu noi chiar dacă sunt împotriva noastră. Triumful nostru deplin va fi când li se va face rușine și obosiți de atâta ură autodistructivă vor descoperi frumusețea iubirii și a diversității.. Până atunci ne vom ruga pe versuri de Tudor Gheorghe și pentru ei.