A început primul exercițiu major găzduit de România după summitul NATO de la Varșovia. Peste 2.700 de militari din cinci țări NATO se antrenează terestru

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Primul exercițiu major găzduit de România după summitul NATO de la Varșovia a început, miercuri, în localitatea brașoveană Cincu, peste 2.700 de militari din cinci țări membre NATO și cinci state membre ale Parteneriatului pentru Pace antrenându-se aici, declară ministrul Mihnea Motoc.

 Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, și șeful Statului Major General, general Nicolae Ciucă, au participat, miercuri, la deschiderea exercițiului militar "Saber Guardian", în poligonul de la Cincu, județul Brașov, unde se vor antrena peste 2.700 de militari din cinci țări membre NATO și cinci state membre ale Parteneriatului pentru Pace, anunță Mediafax.

Ministrul Apărării a declarat, după ceremonia de deschidere, că exercițiul din poligonul de la Cincu, care se desfășoară în perioada 27 iulie - 7 august, este "primul exercițiu major găzduit de România după summitul NATO de la Varșovia, încheiat recent" și este "o bună prefigurare a programului intensificat de exerciții" care vor avea loc în România de anul viitor.

"E un exercițiu pretențios, dificil, dar sunt convins că vor fi rezultate pozitive și utile pentru activitatea viitoare. Este o parte a dispozitivului de securitate creat în zona noastră după summitul NATO de la Varșovia, pe dimensiunea terestră, și după acest exercițiu deosebit de relevant sunt convins că vom vedea și în anii care vin exerciții ample de o și mai mare anvergură chiar aici la Cincu, dar și în alte poligoane din țară, dar cred că aici vom vedea cele mai mari exerciții", a spus Motoc.

 Ministrul Apărării a adăugat că la exercițiu se va verifica "un scenariu fictiv", însă România "trebuie să fie pregătită să îi facă față".

"Realitatea pe care o vedem cu toții în sudul flancului estic, în zona lărgită a Mării Negre, e un scenariu al instabilității, al evoluției dinamicii de securitate, căruia trebuie să fim pregătiți să îi facem față", a spus ministrul.

Mihnea Motoc a adăugat că poligoanele de la Cincu, Babadag și Smârdan formează "triunghiul românesc de excelență al instruirii militare".

La rândul său, șeful Statului Major General, gen. Nicolae Ciucă, a spus că i se pare extrem de important că poligonul de la Cincu are capacitatea de conectare cu centre similare de instrucție din Germania, Polonia, Bulgaria și Ucraina atât pe partea virtuală, cât și pe partea de comandă și control.

La exercițiul "Saber Guardian" participă peste 2.700 de militari din cinci țări membre NATO - Bulgaria, Canada, Polonia, România, SUA - și cinci state membre ale Parteneriatului pentru Pace - Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

"Saber Guardian 16", planificat de Statul Major al Forțelor Terestre și condus de un comandament constituit din militari aparținând Diviziei Multinaționale de Sud-Est, Diviziei 4 Infanterie "Gemina" și Unității de Integrare a Forțelor NATO, se desfășoară în patru etape — exerciții de comandament, de instruire prin simulare asistată de calculator, de antrenament cu trupe în teren și exerciții tactice cu trageri de luptă cu toate categoriile de armament.

Peste 900 de militari români împreună cu 1.700 de militari americani dotați cu tancuri M1A2 Abrams și mașini de luptă blindate Bradley și cu 47 de militari canadieni cu mașini de luptă ale infanteriei vor executa exerciții tactice cu trageri de luptă. Militarii din celelalte țări vor participa la exercițiile de comandament și de instruire prin simulare asistată de calculator interconectate cu Centrul de Instruire de la Novo Selo, Bulgaria, și cu Centrul de Instruire pentru Menținerea Păcii și Securitate de la Yavoriv, Ucraina.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu