În data de 4 februarie 1925, Sfântul Sinod, întrunit la București, lua hotărârea înființării Patriarhiei Ortodoxe Române. Însă, procesul care a dus la această ridicare în rang a Bisericii noastre a început imediat după Marea Unire din anul 1918.
Această idee a fost formulată pentru prima dată de Gheorghe Ciuhandu în cadrul Congresului preoțimii ardelene de la Sibiu, în 1919. După aceea, alte personalități de marcă ale culturii românești, istorici precum Nicolae Iorga sau Ioan Lupaș, în frunte cu mitropolitul primat Miron Cristea, ales la sfârșitul anului 1919, dar și Regele Ferdinand au continuat să prezinte această necesitate ca un fapt firesc, a declarat pentru Trinitas Tv Pr. Cons. Florin Șerbănescu de la Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios al Patriarhiei Române.
La sfârșitul anului 1924, Mitropolitul Pimen al Moldovei și Sucevei a redactat propunerea ca Mitropolia Ungrovlahiei, cu scaunul mitropolitan la București, să fie ridicată la rangul de Patriarhie. În acest fel, Mitropolitul primat urma să poarte titlul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Naționale Române. Documentul a fost semnat de Mitropolitul Nectarie al Bucovinei, de Arhiepiscopul Gurie al Chișinăului și de Episcopii Lucian al Romanului, Roman al Oradiei, Nicolae al Clujului și Ilarie al Constanței.
Propunerea a fost inclusă pe Ordinea de zi a Sfântului Sinod, în ședința din 4 februarie 1925 condusă de Arhiepiscopul Gurie al Chișinăului.
În urma tuturor luărilor de cuvânt, Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului a prezentat „Actul de înființare al Patriarhatului românesc". Cu acest prilej s-a amintit de rolul important al Ortodoxiei românești de-a lungul timpului.
În încheierea istoricei întruniri sinodale a luat cuvântul Mitropolitul primat Miron, care a adresat mulțumiri tuturor celor ce pregătiseră înființarea Patriarhiei. De asemenea, a prezentat câteva gânduri ce urmau să constituie un adevărat program al anilor de patriarhat. Printre aceste dorințe se număra și aceea de a înălțare a unei Catedrale, în concordanță cu rangul de Patriarhat al Bisericii Ortodoxe Române.
Să nu uităm că, printre altele, în cuvântul rostit de Patriarhul Miron Cristea îndată după înscăunare a vorbit răspicat și despre necesitatea înființării unei catedrale a mântuirii neamului, a relatat pr. Cons. Florin Șerbănescu.
Apoi, înființarea Patriarhiei Române a fost recunoscută și aprobată, cu unanimitate de voturi, de Senat și Camera Deputaților. La 23 februarie 1925, legea în cauză a fost promulgată de Regele Ferdinand.
Atât Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 1885, cât și ridicarea ei la rang de Patriarhie în 1925, au fost rezultatul unei strânse cooperări între Biserică și Stat, mai ales în plan diplomatic, precizează Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
În data de 12 martie 1925, Bisericile Ortodoxe surori au fost înștiințate, printr-o scrisoare irenică, de cele împlinite.
Într-un cadru solemn, înscăunarea ca prim Patriarh al României a Mitropolitului Miron Cristea a avut loc la 1 noiembrie, în același an.
Această idee a fost formulată pentru prima dată de Gheorghe Ciuhandu în cadrul Congresului preoțimii ardelene de la Sibiu, în 1919. După aceea, alte personalități de marcă ale culturii românești, istorici precum Nicolae Iorga sau Ioan Lupaș, în frunte cu mitropolitul primat Miron Cristea, ales la sfârșitul anului 1919, dar și Regele Ferdinand au continuat să prezinte această necesitate ca un fapt firesc, a declarat pentru Trinitas Tv Pr. Cons. Florin Șerbănescu de la Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios al Patriarhiei Române.
La sfârșitul anului 1924, Mitropolitul Pimen al Moldovei și Sucevei a redactat propunerea ca Mitropolia Ungrovlahiei, cu scaunul mitropolitan la București, să fie ridicată la rangul de Patriarhie. În acest fel, Mitropolitul primat urma să poarte titlul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Naționale Române. Documentul a fost semnat de Mitropolitul Nectarie al Bucovinei, de Arhiepiscopul Gurie al Chișinăului și de Episcopii Lucian al Romanului, Roman al Oradiei, Nicolae al Clujului și Ilarie al Constanței.
Propunerea a fost inclusă pe Ordinea de zi a Sfântului Sinod, în ședința din 4 februarie 1925 condusă de Arhiepiscopul Gurie al Chișinăului.
În urma tuturor luărilor de cuvânt, Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului a prezentat „Actul de înființare al Patriarhatului românesc". Cu acest prilej s-a amintit de rolul important al Ortodoxiei românești de-a lungul timpului.
În încheierea istoricei întruniri sinodale a luat cuvântul Mitropolitul primat Miron, care a adresat mulțumiri tuturor celor ce pregătiseră înființarea Patriarhiei. De asemenea, a prezentat câteva gânduri ce urmau să constituie un adevărat program al anilor de patriarhat. Printre aceste dorințe se număra și aceea de a înălțare a unei Catedrale, în concordanță cu rangul de Patriarhat al Bisericii Ortodoxe Române.
Să nu uităm că, printre altele, în cuvântul rostit de Patriarhul Miron Cristea îndată după înscăunare a vorbit răspicat și despre necesitatea înființării unei catedrale a mântuirii neamului, a relatat pr. Cons. Florin Șerbănescu.
Apoi, înființarea Patriarhiei Române a fost recunoscută și aprobată, cu unanimitate de voturi, de Senat și Camera Deputaților. La 23 februarie 1925, legea în cauză a fost promulgată de Regele Ferdinand.
Atât Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 1885, cât și ridicarea ei la rang de Patriarhie în 1925, au fost rezultatul unei strânse cooperări între Biserică și Stat, mai ales în plan diplomatic, precizează Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
În data de 12 martie 1925, Bisericile Ortodoxe surori au fost înștiințate, printr-o scrisoare irenică, de cele împlinite.
Într-un cadru solemn, înscăunarea ca prim Patriarh al României a Mitropolitului Miron Cristea a avut loc la 1 noiembrie, în același an.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.