10 demisii care nu-şi vor face loc în repertoriul cabaretului din Piaţa Universităţii

De Cristian Dogaru  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


1.Mugurel Isărescu. Ne-a însoţit în perioada de hiperinflaţie, a fost cu noi şi când au picat băncile de stat ori FNI, a pus umărul la umflarea bulei imobiliare prin norme mai relaxate de creditare, era bine mersi când s-a luat împrumutul de la FMI. Eu zic că ne poartă ghinion omniprezentul

2. Preafericitul Bogdan Chirieac. Vreau să fie pus pe liber din listele cu invitaţi permanenţi nu pentru trecutul său de intermediar de taxe de cointeresare, după spusele lui Sima, ci pentru părerile sale strategice plasate mereu în momente potrivite. Din care aflăm ce bine ne va fi sub umbrela Nato, cum ne apară CIA, cât de bine ne serveşte interesele poziţia noastră de preş în faţă occidentului. 

3. Digi 24. Aici mi-aş dori o demisie din postura de must carry. S-au băgat mulţi bani în postul securiştilor pe stil nou, în occidentalul, echidistantul şi profesionistul lansator de păreri conforme cu obiectivele băieţilor. De altfel, ce om cu scaun la cap şi putred de dator pe firma de cablu ar mai pierde bani gârlă cu o televiziune de ştiri doar ca să arate cum se face presă? 

4. Despre Inertul de la Cotroceni e sacrilegiu să pomeneşti aşa că trec la propaganda progresistă de la Hotnews, Realitatea, Adevărul....Ăştia au arătat zilele din urmă de ce merită sa supravietuieşti in insolvenţă şi la ce mai foloseşte o trompetă media. Tapalagă dacă nu pleacă acum nu rămâne decât să se repete...Rămâi original Dane!

5. Coldea et Co. Băieţii cu ochii albaştri au primit suplimentari de bugete peste suplimentari de bugete şi în perioada de criză şi tocmai se pregătesc să ceară bani noi la instrumente de supraveghere noi. Sigur, era mai simplu să-i fi inclus şi pe cei de sus în categoria Coldea dar rămâneam fără top.

6. Apa Nova, Enel, Engie şi alte fete corporatiste. Despre Apa Nova am aflat deja că mituia consilierii locali pentru a-şi asigura creşterea perpetuă a tarifelor astfel încât am ajuns să plătim mai mult pe apă ca în Arabia Saudită. Despre distribuitorii de gaz şi energie electrică s-a tot spus cum îşi umflau investiţiile pe hârtie pentru a primi majorări de tarife de la ANRE.

7. Trompetele lui Soros din societatea civilă. Sunt mulţi, eterogeni,  vor să facă agenda publică pornind tocmai de la numărul lor mare uitând de numărul mic de membri. Eu m-am săturat de oengişti care fac pe conştiinţele civice cotra-cost.

8. Consiliul Investitorilor Stăini. Nu pentru că le-au dat papucii debitorilor în franci care cereau şi ei un punct de vedere sub pretextul că nu vorbesc cu persoanele fizice, ci pentru că au reuşit să transforme un grup de lobby într-o instanţa de eliberat certificate de bună purtare pentru orice Guvern.

9.Alina Mungiu. Am făcut o categorie separată, distinctă de ong-uri, din cauza piedestalului la care aspiră de ceva vreme. Eu când zic Alina Mungiu zic privatizări pe un euro din anii ’90, un concept la care a pus serios umărul doamna în cauza. 

10. Galeriile de fotbal. De când a ajuns masa amorfă, needucată, ineptă de la peluza simbol al civismului? De când fac agenda publică nişte neandhertali? În loc să-i izoleze, să-i ironizeze, să-i alunge de acolo masa de softişti, corporatişti de bine şi studenţi eminenţi de la Universitate a început să ţopăie împreună cu ei. Mai au puţin şi vor îngenunchea la comandă impreună să se roage pentru reîncarnarea lui Dobrin între două înjurături de mama la adresa clasei politice corupte.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • mihai covaciu 09.11.2015 11:39
    ...mi se pare mie, sau site-ul asta e un...rusofil convins (ori doar sponsorizat) ?...
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”