VACCINUL GĂSIT ÎN OAMENI MORȚI! Studiu în NPJ Vaccines – Nature: Vaccinul ARNm anti-COVID-19, găsit în mostre de țesut de la persoane decedate

De Iustina Filimon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Vaccinul ARNm anti-COVID-19 a fost detectat la pacienți care au murit în decurs de o lună de la vaccinare, potrivit unui nou studiu, apărut în NPJ Vaccines – Nature.

Cercetătorii americani au analizat mostre de țesut din autopsiile efectuate pe 25 de persoane, inclusiv 20 care au fost vaccinate.

Probe din inimile a trei pacienți, care au murit în decurs de 30 de zile de la o injecție Pfizer, au fost testate pozitiv pentru acid ribonucleic mesager (ARNm).

Opt mostre din ganglionii limfatici axilari bilaterali, de la persoane care au murit în decurs de 30 de zile după primirea vaccinului Moderna sau Pfizer, au ieșit, de asemenea, pozitive.

Cercetarea arată că „vaccinul poate persista până la 30 de zile, inclusiv în inimă”, a declarat pentru The Epoch Times dr. James Stone, de la departamentele de patologie ale Spitalului General din Massachusetts și de la Harvard Medical School.

Studiul a fost publicat în NPJ Vaccines. Autorii au declarat că nu există conflicte de interese. Ei au spus că cercetarea a fost susținută de Massachusetts General Hospital, care se află în Boston.

Se știe că vaccinurile de la Pfizer și Moderna provoacă miocardită, o formă de inflamație a inimii care poate duce la moarte.

Persoanele cărora li s-a detectat ARNm în inimă nu aveau miocardită, deși aveau leziuni cardiace detectabile, au descoperit cercetătorii.

Cercetătorii au menționat că ei cred că leziunile cardiace provin din boli subiacente și nu de la vaccinuri.

Însă această poziție a fost contestată de dr. Clare Craig, patolog britanic care a revizuit cercetarea.

„Vaccinul nu ar fi trebuit să existe acolo. Au existat dovezi ale leziunilor cardiace. Acei trei oameni sunt acum morți”, a declarat Dr. Craig pentru The Epoch Times.

Ea a spus că cercetătorii au stabilit un nivel prea ridicat pentru cauzalitate.

„Postmortem, dacă există o îngustare semnificativă a arterelor coronare, atunci leziunile inimii sunt atribuite acesteia, în balanța probabilităților. Aici este o asociere clară, o imagine neobișnuită a leziunii miocardice și refuzul de a o numi așa cum este”, a spus dr. Craig.

Țesuturile au fost recoltate din autopsiile efectuate între ianuarie 2021 și februarie 2022 la Spitalul General din Massachusetts. Cercetătorii au exclus țesuturile de la unele persoane decedate, inclusiv de la pacienți care nu aveau un istoric clar de vaccinare sau nevaccinare și cei care aveau o infecție anterioară documentată cu COVID-19.

Cercetătorii au dorit să testeze țesutul pentru detectarea vaccinui, în contextul cercetărilor care au descoperit că atât proteina Spike, cât și ARNm persistă în ganglionii limfatici axilari și în sânge timp de săptămâni sau chiar luni după vaccinare. Testarea ajută „la o mai bună înțelegere a biodistribuției și a persistenței vaccinurilor ARNm SARS-CoV-2”, au spus ei.

Cercetătorii au obținut țesuturi de la 20 de pacienți vaccinați, între care șase care au primit o doză, 12 care au primit două doze și doi care au primit trei doze. De asemenea, au format un grup de control format din cinci pacienți nevaccinați.

Șase mostre din ganglioni limfatici axilari bilaterali au fost disponibile în cazul persoanelor vaccinate cu vaccinul Moderna. Două au fost testate pozitiv pentru vaccin. 13 au fost de la persoanele vaccinate cu vaccinul Pfizer. Șase au fost testate pozitiv pentru vaccin.

În total, dintre cele 11 mostre din ganglioni limfatici axilari bilaterali de la pacienți care au murit în decurs de 30 de zile de la o injectare, opt au fost testate pozitiv. Niciuna dintre probele de la pacienții care au murit în peste 30 de zile de vaccinare nu a fost testată pozitiv.

De asemenea, cercetătorii au examinat mostre de la persoanele vaccinate din ventriculul stâng și din ventriculul drept. Dintre acestea, patru probe au fost testate pozitiv la trei pacienți. Aceștia au fost cei trei care au primit vaccinul Pfizer în 30 de zile până la deces. Probele au fost negative pentru COVID-19.

Vaccinul nu a fost detectat la niciuna dintre persoanele nevaccinate. Pacienții vaccinați erau în medie mai în vârstă, cu o vârstă medie de 64 de ani, comparativ cu 57 de ani. Un procent mai mare – 55% până la 20% - a avut leziuni cardiace recente.

Niciuna dintre persoanele vaccinate nu a avut cauze de deces legate direct de vaccin, deși s-a spus că trei au decedat de cardiomiopatie, o afecțiune care poate fi cauzată de miocardită. Trei au avut pericardită, o altă afecțiune inflamatorie provocată de vaccin. Alte cauze de deces menționate au fost boala coronariană, malignitatea și boli neurodegenerative.

Dr. Ram Duriseti, un medic din California care nu a fost implicat în cercetare, a analizat rezultatele.

„Acestea sunt descoperiri interesante și probabil relevante pentru populațiile bolnave”, a spus dr. Duriseți pentru The Epoch Times prin e-mail. „Aceste evenimente adverse inflamatorii nespecifice ale acestor vaccinuri pot fi fatale și trebuie echilibrate față de beneficii, mai ales într-o lume în care majoritatea covârșitoare a celor peste 50 de ani au o formă de imunitate hibridă”.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Rusi 03.10.2023 17:51
    Acesti criminali vaccinisti trebuie judecati si condamnati la moarte pentru crime impotriva umanitatii.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  10. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI